am visat și eu

un cuib de păpădii

îmbrăcat în tentații frivole

dar nervurile toamnei mă îngroapă

din ce în ce mai adânc

în lacrimile ochilor mei

cascadă  mângâiată de ghiarele timpului

eretic mai port și acum

talismanul la gât

(brațele tale de nimfă)

amprenta sărutului pe obraz

sufocată

o vând bișnițarii lângă tarabe

două buze trei lei

veninul e gratis

ne-am poticnit

vântul de…

Și dac-ar fi acum ca să-ți pot scrie,

Aș întomna-n cerneluri multe ploi

Și ar avea chiar gust de erezie

Statornicia gândurilor noi.



Mă limpezesc cel mai ades de-a gata

Când dimineața stinge zboru-n zbor,

De parcă brumei își plătește rata

Clipitul mult prea iute căzător.



Prin parcuri trec și obosite umbre

Ai pașilor care au fost săltați;

De ce mereu căderile sunt…

din spațiul acesta trasat de Dumnezeu

prin care să-ți porți pașii

apari la un moment dat urlând ca în gură de șarpe

probabil te doare aerul acesta lumesc și încărcat 

ai haine de piele și mâinile strânse în rugi separate

una nu-ți ajunge

totuși când vii pe lume mai mult se coboară

stai cuminte o perioadă

până când observi că totul se mișcă

timp în care îți lași aripile lungi 

nu știi de ce dar vezi că se…

să-mi spună că vin de două ori pe săptămână

la întâlnirea

cu tine

şi

Sufletul meu.

Că s-a format cărare bătută între cer şi pământ

şi sunt albe pietrele ei. Sunt spălate

cu ploaia ochilor noştrii şi a fost

ieri când ţi-am spus “Să nu uiţi tată...”,

nu?

Eu n-am uitat nimic,

doar

timpul mai pune o piatră.      

Nicicând nu aţi plecat de tot

aţi aşteptat cu aripile frânte

sub pleoapa pământului

cu umbra transparentă

a visului de cer muşcat de timp

în aula sufletului pârguit de dor

renasc  vieţile voastre

trăite şi netrăite

încerc  să trec dincolo de cortină

la masa tăcerii am şi eu un…

avionul coboară

devreme ca viaţa-n septembrie

copilul de ieri priveşte ţara

în formă de suflet

dinspre îngeri se deschid ferestre

pentru adus clipele înapoi

unele dor atât cât să desfrunzească viaţa

şi să şteargă rugina din toamne

cobor acolo unde

nu s-au mai întâmplat deloc anotimpuri pentru mine

unde ceasornicul e întors cu zbor de îngeri

şi timpul stă la coadă pentru un vis frumos

un plânset se-nfruptă din trupul meu

mi-e teamă că o…

am luat în dimineaţa asta

să văd,

să ştiu,

să-nvăţ

de ce când sufletul zboară

în albastru,

e egal cu doi. Le-am încercat

pe toate. Până la zece. Unu

îmi iese. Celelalte numere

nu contează,

nu există.

Zero e doar un cerc când eu m-aş afunda

în roşu, dar tot rămâne el, sufletul

în cerul meu.     

M-ai întrebat cândva dacă sunt bine

şi nu ţi-am dat răspunsul cuvenit,

creşteau atunci apusurile-n tine

de parcă n-ar fi fost odată răsărit.

Îmi ascundeam privirile-n oglindă

să nu mai lăcrimez prin veşnicii,

lăsând trecutul tău să mă cuprindă

când te visam prin lumea celor vii.

Nu simt nimic în toamna ce mă-ngână

şi nici răspunsul încă nu-l găsesc,

cu greu îmi duc amurgul într-o mână

spre viitorul trist şi-atât de…

ce coboară din nori

şi mă cheamă la el

la răscruci numai vânturi şi ploi

îndoieli şi nevoi

fel şi fel

se răsfiră clipe sub paşi

pietruiesc cu timp drumul greu

urc (sau cobor?) mă întreb

unde sunt unde merg

de ce merg

cine-s eu

în sus ar mai fi să alerg

şi drumul e-n ceaţă mereu

în urmă cresc flori de nu-mă-uita

şi maci cu sângele…

secundele secetei

s-au aşezat în carnea buzelor samară

nu-ţi cer drum pe culmile universului…

știu că se cocea fânul

gleznele mele atingeau roua inima zăbovea la parada luminii

un sculptor avea toate dălțile într-un sac

acolo-și desăvârșea opera

caii sălbatici mușcau merele căzute la marginea misterului

în turla unei duminici se certau norii

le schimbasem locul

eram în vacanță luasem cu mine creioanele

am mizat pe ele:

unei jumătăți de soare i s-a făcut foame trece prin ochii mei

cealaltă jumătate…

te privesc să-ţi culeg zâmbetul,

şuviţa rebelă căzută pe zbaterea pleoapelor,

păsări descătuşate îşi fac de cap

în cerul somnului tău.

Te adun în căuşul ochilor,

 să-ţi sorb răsuflarea.         

Pe geam o stea îşi întinde gâtul,

te acopăr cu privirea mea,

stelei nu-i este îngăduit

 să-ţi prindă visul,

e numai al meu.

Vreau să-ţi sărut gândurile negândite încă,

să înmugurească pe buzele mele,

să-mi…

joc pe ultima carte

ştanţată aprioric

cu picioarele aşezate la masa rotundă

învârt şamanic meandrele destinului

ţinând în mână un careu de aşi

plouă diluvian

în prăpăstiile săpate în asfalt

inerţii sau inepţii ale oraşului-catacombă

am nevoie de o aspiraţie profundă

a sinelui deconectat

se pare că şi-a înghiţit

refluxul din reflex

la masa de joc

scaunele tac brâncuşian mirosind a lemn ( încă) viu …

îngerii desenează  şotroane

(bicefale)

aruncă cu pietre plate

la nimereală

în visurile mele chele

doamna Dumnezeu

pune flori dimineaţa

tristă

la capătul constelaţiilor ucise

de singurătate

se întreabă speriată

unde i-a fugit iubitul

totul pare la fel ca ieri

ca alaltăieri

ca acum o veşnicie

doar tu îmi lipseşti

din ce în ce mai…

oglindă am luat să-mi privesc sufletul,

să te privesc

atunci

când nu eşti cu mine

să nu simt singurătatea,

să-mi străbată chipul

ridat de vremea fără tine  

în oaza albastră a ochilor cerului meu.      

Din lâna neliniștii plutitoare

se țes haine pe măsura vântului așteptat

să cearnă peste ridurile toamnei

simțăminte cântate la pianul agoniei.

Ascult aplauzele ploii lente

asemenea unei mașini de cusut

nervi putrezi

pe patrafirul cerului

tocat de moliile…

"La Iaşi sunt cele mai frumoase fete!

Teodoreanu râde azi şi-ar mai

Rescrie în romanul lui, cochete

Cuvinte pentru dulcea Lorelei;

În mine şi în tine, menuete

-ahhh...gand de scriitor din lumi, hai-hui-

Ne-ar pune azi sub tei, priviri de fete,

Ca simplu epitet, prin pana lui…"    Shanti…

ai aprins un foc şi mi-ai pus

clopoţei de fum la ceas de seară

eu hrăneam un lup nebun

ce nu îşi lăpădase sângele afară

undeva

între două secunde

colţii lui din colţii iernii sfâşiau

mângâieri de cald şi loc odihnitor

m-ai decorat cu clopoţei

să mă auzi când vin şi să-mi întâmpini buzele

uşor

nici zeii n-au ştiut câte forme mi-ai luat

te-am iubit într-o mie de clinchete

şi…

Cât de alb întristat este cearceaful gândurilor
în care ne învelim nopțile,
numai nesomnul valurilor de iubire
zvârcolindu-ne trupul singurătății
știe.
Trebuie să ni se lumineze de
largă împărăție
în miezul unei îmbrățișări cu clipa de miere.
Dacă mai locuim în castele făcute
din aura nevederii,
pământul sentimentelor noastre
se va dezintegra în biserici cu arhangheli
veniți să ne cunune crucile