sunt cea mai fericită poveste
din toate câte s-au scris
sunt femeie
şi sunt vie
trupu-mi miroase a pâine
şi a pământ
uneori scrijelit prea adânc
sunt muză
ispită
ori simplu adjectiv
în sângele meu curge grija pruncilor nenăscuţi
înfloresc atunci când devin sărbătoare
şi simt că port în mine veşnicia
mă bucur de…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 31, 2023 la 11:00pm — 6 Comentarii
De la prăşit vine mama
– bătrână ca limba română –
şi miroase frumos
a ţărână reavănă,
a buruieni strivite,
a strat cu busuioc.
***
De un timp,
grădina-i copleşită
de bălării.
Limba română –
aşijderea.
Adăugat de Vasilisia Lazăr la August 31, 2023 la 10:00am — 4 Comentarii
pe uliţa copilăriei văd urme de tălpi crăpate
şi-atunci îmi spun: „cred că a trecut tata”
dar o stranie durere mă împietreşte
fiindcă tata nu poate să mai vină
mi-amintesc primăvara aceea pierdută
în care tata s-a hotărât deodată să moară
sătul de-atâta trăit, privea tot mai des cerul
acesta se-nvineţea pe loc şi ploua lacrimi…
n-au mai crescut copaci sub muntele de sare
iar cireşul de la poartă s-a…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 30, 2023 la 10:23pm — 4 Comentarii
mereu ai spus, maestre, că Pământul
e singurul loc unde se poate crea Paradisul
acum te-ai mutat într-o stea
ai plecat să-L întâlneşti pe Dumnezeu…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 28, 2023 la 9:30pm — 7 Comentarii
am trimis poezia
ca pe un glonţ rectiliniu cu azimutul
bine stabilit
nu mă aşteptaţi, nu ştiu dacă o să ajung
nu ştiţi dacă o să ajungă...
o să mă aşez puţin la umbra
arinilor cu frunza
cerată şi amară
din care mănâncă lăcrimând
ciute
să-şi facă laptele
pelin
când trebuie să înţarce puii
nu mă aşteptaţi, nu ştiţi dacă o să ajung
nu ştiu dacă o să ajungă
multe-s…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 28, 2023 la 12:38am — 12 Comentarii
dimineţile treceau întotdeauna
la fel
îmi beam cafeaua
o amestecam cu puţină patimă
apoi îmi spuneam
că asta e fericirea
aşa era cel mai simplu…
apoi mă predam zilei fără condiţii
primeam tristeţile
şi moartea în doze mici
înfrângerile îmi deveneau
iarăşi scadente
dar nu făceam nimic…
rătăceam…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 26, 2023 la 11:30pm — 13 Comentarii
mi-a povestit mama de dimineaţă
că a visat ape tulburi
şi că tata o tot chema la el, de undeva de sus.
e doar un vis – i-am spus –
şi am cuprins-o încet de după umeri.
Doamne, şi parcă atunci
am văzut prima oară ce mică e
şi cât de adânc i-a săpat bătrâneţea în ziduri.
o lacrimă ascunsă şi-a picurat sarea
în ecoul din peştera timpului…
am văzut-o pe mama, dreaptă şi neobosită,
arzând, pe marginea…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 25, 2023 la 7:00pm — 16 Comentarii
mi-e dor de tine
și de noi...
ca de un râset de copil
ca de-o zăpadă de-altădat'
ca de o placă de vinil
ca de-o eternă depărtare
ca de-o iertare
mi-e dor de tine
și de noi...
ca de un cântec interzis
ca de o briză în amurg
mi-e dor ca de un vers nescris
ca de-o văratică-nflorire
ca de-o uimire
mi-e dor de tine
și de noi...
Adăugat de Vasilisia Lazăr la August 24, 2023 la 3:16pm — 4 Comentarii
(în memoria soțului meu)
Prin aburii groşi de ceaţă,
bătrânul munte
desenează holograme,
însingurând orizontul.
Poteci îmi plimbă paşii
prin frunze răvăşite
de tristeţi autumnale.
Căutându-şi verdele rătăcit,
pădurea,
căzută pe gânduri,
apleacă braţe costelive
înspre călătorul cu miros de plecare.
Urc…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 22, 2023 la 3:00pm — 8 Comentarii
dimineața se-ntinde leneșă fără idei
ne consumăm ultimul rest de iubire
fericirea are viață scurtă îți spun
ea se întâmplă o dată
numai durerea de mai multe ori
o geometrie a infinitului din tine
prinde contur pe gleznele mele
ceasul de la palat bate de șase ori
de ce ți-e teamă
lasă viața să te rupă în bucăți
privește-le apoi cum dansează în aer
te voi iubi cum nu te-a…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 19, 2023 la 10:30pm — 24 Comentarii
Noaptea ne ascunde chipul
ce contează cine eşti,
ce contează cine sunt,
timpul curge ca nisipul.
Chiar de-ai fi o lună nouă,
chiar de-aş fi negru pământ,
eşti femeie,-ţi sunt pereche,
rupem clipa pe din două.
Ne ascunde noaptea chipul,
suntem doi, ce mai contează
cine sunt, tu cine eşti,
În clepsidră-i doar nisipul.
Adăugat de Vasilisia Lazăr la August 18, 2023 la 2:55pm — 6 Comentarii
eu sunt
mai mult decât o înălţare
din oceanul resemnării
sunt o carte
agăţată pe catargul sufletului
şi cresc în fiecare zi
cu o filă
dimineaţa
păşesc încrezătoare
spre a fi cu un pas mai aproape
de soarele mistuitor de iluzii
îmi scutur praful de pe aripi
apoi mă deschid
trebuie doar
să-mi răsfoieşti cu blândeţe neliniştile
slovele mele sunt…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 17, 2023 la 9:51pm — 7 Comentarii
mă ghemuiesc în colţ de suflet
croiesc tălpilor freamăt de paşi
până-n ograda bunicilor
în iarba necosită
mă înfăşor în miresme
de cimbrişor
şi izmă creaţă
cerul îmi dăruieşte iarăşi cupola
redevin copila care desenează
conturul jucăuş al norilor
bunica în straie albe
mă fură din când în când cu privirea
prin perdeaua subţire de muselină
ar vrea să mă cheme
în…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 16, 2023 la 7:57pm — 18 Comentarii
tot mai des
pe sub cozorocul vieţii
tărâmul prunciei mă cheamă
în murmur de şipot
mă-nchid ca într-o rană
dintr-un ungher
în praful uliţei ce m-a crescut
trecute urme de paşi
întind rădăcini peste suflet
ghemuită în bucla sorţii
mama îmi mângâie genunchii juliţi
şi-mi caută prin gânduri
întristările
mi-e bine strig
minţi
minţi
minţi
răspunde ecoul…
Adăugat de Vasilisia Lazăr la August 14, 2023 la 7:00pm — 14 Comentarii
mă doare Doamne
mă doare unghia mare
de la piciorul stâng...
oh Milostivule
abia am deschis gura către
Tine şi durerea de la unghia mare
ca prin minune
a dispărut
acum... acum mă doare tot degetul
Doamneee degetul meu Doamne
mda
degetul e ca un nou-născut pe lângă
întreg piciorul din praf de puşcă
aprins
dar ce e praful de puşcă vizavi de
bomba cu hidrogen din…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 14, 2023 la 2:00am — 6 Comentarii
merg singură
prin oraşul de fier şi ciment
tăcerea propriilor pași mă loveşte cu pietre
în asfalt s-a gravat răsuflarea ta
păşesc încet
să nu-i şterg urmele
bulevardele tac în ritmul şoaptelor tale
eu refac itinerarii
să te regăsesc în ele
o ploaie de vară spală trotuarul
orașul s-a retras ursuz în case
picăturile îmi udă părul umerii gleznele
îmi lipește bluza de sâni
iar…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 13, 2023 la 4:00pm — 14 Comentarii
soarele-mi lunecase în hău
întunericul muşca din mine
cu poftă nebună
sufletul mi-era doar o pânză goală
peste care alergau umbre cenușii
într-o zi ai venit tu
ai pictat o dimineață aureolată
un soare blând
și câteva crâmpeie de senin
atunci mi-am tras orizontul aproape de inimă
și-am așternut zorii peste negura din mine
în ape îngheţate mi-am sădit temeliile
răsărind liberă…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 11, 2023 la 2:30am — 6 Comentarii
treceau dimineţile pătate de somn
şi nu întrebam încotro
unele-mi zdrenţuiau fereastra cu lumină
şi-mi înstrăinau visele dezmăţate
curăţam cearşaful de praful singurătăţii
îmbrăcam aceeaşi haină de dor îmbâcsită
o retuşam cu o libertate inutilă
şi mă întorceam zâmbind
cu gândul la o nouă zi
dar lampa cu care te căutam pâlpâia tot mai des…
mi-era dor de tine, cel pe care nu-l ştiam…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 9, 2023 la 9:30pm — 6 Comentarii
poemele mele-s cântec de ape
sunt doine de patimi
ori note de lacrimi
poezia mea e eşarfă
fluturată în gară
e-amară
durere de ceară
poveste fără capăt stihul meu
boabă din lacrima lui Dumnezeu
cântec din altă lume
ce dă cuvintelor nou nume
silabele inimi ce bat
ori frunze foşnind în copac
cioplit în sare
când e citit
cuvântul meu…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 9, 2023 la 3:30am — 11 Comentarii
mă plimb pe alei încremenite
număr petale căzute în faţa timpului
câteva raze
desenează umbre paşilor tăi
tăcerea şuieră prelung
ca într-un tren în care te legeni visând
şi brusc îţi dai seama
că ai ajuns la altă destinaţie
îmi trec obrazul prin spuma unui nor
caut liniştea scrijelită
ca o promisiune
nu trag perdele visului
cobor pe ţărmul tău
dar nu te strig
ştiu că…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la August 8, 2023 la 4:44am — 14 Comentarii
2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor