ecou

[Vasilisia Lazăr]

tot mai des
pe sub cozorocul vieţii
tărâmul prunciei mă cheamă
în murmur de şipot
mă-nchid ca într-o rană

 

dintr-un ungher
 
în praful uliţei ce m-a crescut
trecute urme de paşi
întind rădăcini peste suflet
 
ghemuită în bucla sorţii
mama îmi mângâie genunchii juliţi
şi-mi caută prin gânduri
întristările

 

mi-e bine strig
 
minţi
minţi
minţi
răspunde ecoul lacrimii
căzute-n batistă

 

lumini orbitoare

[bolache alexandru]

Întoarcerea acasă în brațele mamei... Unde e mai bine ca

în brațele mamei! Chiar daca ai i nu putem minți... Din dorința de a proteja uneori incercam și acest șiretlic. minţi

răspunde ecoul lacrimii

căzute-n batistă... superb!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Gabriel! Iau în calcul, da. Mulțumesc pentru apreciere!

[gabriel cristea]

,,tot mai des

pe sub sprânceana încruntată a vieții" - i-ar fi dat mai multă forță de-nceput. E un poem cu final reverberant! Mi-a plăcut. 

[Vasilisia Lazăr]

Dan, am mai umblat puțin în ea. Heeeei, și nu mi-ai spus!!! La „orbită” mă refer. 

[Vasilisia Lazăr]

Da, Gabriela, am lăsat o mai mare deschidere pentru imaginația cititorului. Mulțumesc încă o dată pentru modul în care te-ai aplecat asupra acestui poem. Drag!

[petrut dan]

Mult mai bine, ai scos orbita care ne amăgea cu perspectiva unversului deși poemul este cât se poate de pământean și ai transformat lacrimile în diamante, super!

[Gabriela Raucă]

Și... culmea, poezia ta mi-a dat bătaie de cap și revin cu un comentariu, pe care eu îl consider necesar, după ce am analizat aceste versuri, iar și iar. Nu voi șterge primul comentariu și nici nu îl voi modifica, ci va rămâne așa cum l-am scris, fiind prima mea impresie, dar aici voi adăuga doar o altă viziune asupra finalului poeziei tale. Lacrimile pot fi și ale mamei, căreia nu-i poți ascunde niciodată durerea ta, ea fiindu-ți alături, dincolo de timp și spațiu. De ce varsă lacrimi ochii mamei, chiar și atunci când îi spui că îți merge bine? Fiindcă ea pătrunde în sufletul tău, oricând, oriunde, oricum.

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Floare, pentru cuvintele frumoase!

[Vasilisia Lazăr]

Dane, chiar ți-a plăcut așa mult? Și mie îmi place, dar e copilul meu, e explicabil. Știindu-te însă pe tine cât ești de exigent când e vorba de poezie, cuvinte precum „ireproșabil” și „sublim” mă lasă un pic în cumpănă. Dar mă bucur, mă bucur mult și-ți mulțumesc! Și mă simt a naibii de bine. :)

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Ada. Drag!