Ajuns în toamna vieții

[Corneliu Neagu]

Atâtea amintiri am strâns în viață –   

ce grele-mi par când anii se tot duc!

S-au așezat pe gânduri ca o ceață

să îmi cobească-n cântecul de cuc...!

Iar de privesc aievea peste vreme,

spre căile pe care le-am parcurs,

mă răsucesc pe muchii de dileme,

rămase cu-ntrebări fără răspuns. 

Mi-am căutat destinul printre stele,

din neguri reci m-am ridicat în zbor,

ca să arunc ratările prea grele

pe zdrențele rămase dintr-un nor.

În drumul meu am izgonit himere,

care-așteptau credința să-mi-o ia,

am frânt din ochi ispite efemere,

ieșite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,

le-am șlefuit și nume sfânt le-am dat,

mi le-au furat mișeii, pe-apucate,

zicând că ei, în taină, le-au creat.

Ajuns acum în toamna vieții mele,

privind în urmă parcă mă-nspăimânt,

destinul meu, venit cândva din stele,

se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,

lăsând pământu-n urmă răscolit,

mai ud cu stropi de viață câte-o floare

când văd că se-ofilește-n asfințit.

 

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc, domnule Alexandru Bolache, pentru frumoasele cuvinte de apreciere lăsate aici!

[bolache alexandru]

Versul dumneavoastră uneori trist, alteori, melancolic mă farmecă de fiecare dată!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri cu drag și prietenie, Grig, pentru frumoasele cuvinte de apreciere lăsate aici despre poezia mea "Ajuns în toamna vieții". Faptul că te regăsești și tu în aceste versuri ne arată cât de mult seamănă viețile noastre...Te îmbrățișez cu drag!

[Grig Salvan]

Cât de profund și de dureros mă regăsesc „ajuns în toamna vieții” în acest superb poem. Fiecare strofă e parcă sculptată în bronz, cu expresii rotunde, puternice și vibrând parcă îndelung  în receptacolul sufletului cititor. Cât de amar sună:

„Ajuns acum în toamna vieții mele,

privind în urmă parcă mă-nspăimânt,

destinul meu, venit cândva din stele,

se zbate-n van pe-o aripă de vânt.”

Și totuși, spunând „Adio!” Pământului în drumul spre stele și dincolo de ele, mai prindem din zbor câte o fărâmă de frumusețe:

„Dar tot urcând spre sferele astrale,

lăsând pământu-n urmă răscolit,

mai ud cu stropi de viață câte-o floare

când văd că se-ofilește-n asfințit.”

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu drag și prietenie, Denisa! Aprecierile tale m-au bucurat foarte mult. (Am corectat deja versul cu pricina, mulțumesc încă odată!)

[Denisa Curea-Popa]

Abundență și iscusință, sens și împlinire, după ce poetul a avut șansa să arunce "ratările prea grele".

Cu bucurie vă citesc, mereu cu admirație și prețuire!

Revedeți versul "M-am căutat destinul printre stele"

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu drag și prietenie, Ada! Comentariul tău s-a așezat pe un colț de dor din sufletul meu! Onorat!

[Ada Nemescu]

Emoționant!

Să uzi, poete, flori. Să mângâi vântul,

Nu el se trece, noi grăbiți zburăm

Din rimă-n rimă, deseori cu gândul

Ne-ntrecem în visare, apoi zâmbind...plecăm

Căci ce e viața, totuși, o-ntâmplare... 🍀

Vă admir versurile!

Considerație!