închinare

[Vasilisia Lazăr]

pe uliţa copilăriei văd urme de tălpi crăpate

şi-atunci îmi spun: „cred că a trecut tata”

dar o stranie durere mă împietreşte

fiindcă tata nu poate să mai vină

 

mi-amintesc primăvara aceea pierdută

în care tata s-a hotărât deodată să moară

sătul de-atâta trăit, privea tot mai des cerul

acesta se-nvineţea pe loc şi ploua lacrimi…

n-au mai crescut copaci sub muntele de sare

iar cireşul de la poartă s-a uscat

 

în fiecare primăvară, las pentru o clipă

alergarea deşartă şi cu târzie căinţă mă-ndrept

spre locul unde tata se odihneşte

ca să-i povestesc toate cele

pe care nu i le-am putut spune cândva

[Nuta Craciun]

M-a atins emoția ta... da, și eu simt că  sunt depărtări care apropie, și plecări care unesc! 

Astazi am pus un parastas pentru părinții mei și i-am simțit că parcă erau lângă mine în biserică. 

Am plâns de emoție ... mama parcă îmi șoptea să nu plâng, am întors instinctiv capul în direcția din care venea șoapta, a fost ceva cutremurător ... 

[bolache alexandru]

Amintirea părinților trecuți la cele veșnice naște întotdeauna durerea în suflet... Imaginile pe care le asemănăm cu clipa în care au hotărât ei sau a hotărât Dumnezeu să plece sunt mereu însoțite de ceva trist de parcă și natura deplânge actul respectiv. O poezie ca o închinare celor care ne-a dat viață în cazul de față tatălui. Frumos și dureros în același timp!

[Vasilisia Lazăr]

Primăvara nu am ales-o eu, a ales-o tata. Și, ai dreptate, poate mult prea târziu îi așezăm pe părinți printre sfinții din calendare...

Mulțumesc, Dan! Drag și drag!

[petrut dan]

Da, impresionant, este o seară cenușie poate de la ploile bacoviene ce adună tristețile munților și le transformă în ape care ne iau casele pe sus, așa și poemul tău începe cu o evocare întreruptă abrupt de faptul că subiectul nu mai există!

''n-au mai crescut copaci sub muntele de sare

iar cireşul de la poartă s-a uscat''

aceste două versete era să scriu sunt puse să atragă toată emoția din cititorul a cărui latură umană nu poate rămâne indiferentă, din acest punct de vedere le poți da titulatură biblică, reprezintă punctul de pornire al acestei senzații de neputință mai puternică primăvara, ți-ai ales bine acest anotimp al sărbătorii morții și al trezirii vrăjitoarelor, al insomniilor și regretelor tardive, când ființa renaște cu gândul tot la ce a lăsat să treacă prea ușor, poate prea fără să înțeleagă! Frumos, dar fără rezolvare în această viață! Noapte liniștită!