negăsire

[Vasilisia Lazăr]

merg singură

prin oraşul de fier şi ciment

tăcerea propriilor pași mă loveşte cu pietre

în asfalt s-a gravat răsuflarea ta

păşesc încet

să nu-i şterg urmele

 

bulevardele tac în ritmul şoaptelor tale

eu refac itinerarii

să te regăsesc în ele

 

o ploaie de vară spală trotuarul

orașul s-a retras ursuz în case

picăturile îmi udă părul umerii gleznele

îmi lipește bluza de sâni

iar palmele lor devin deodată palmele tale

se umplu cu trupul meu de femeie dorită

până în măduva oaselor

 

câțiva melci întârziați

așteaptă să fie salvați din calea mașinilor

așa cum eu aștept să mă salveze

iubirea

 

într-un colț de cer

un soare palid mă priveşte cu un ochi tulbure

rotindu-se nesigur

sunt cu ţinta ratată

 

încă o zi ne-a surprins pe străzi paralele, iubite...

[Ada Nemescu]

Poem ce-și strigă autenticitatea. Este despre iubire, din amintire, paralelismul pașilor la granița dintre două lumi.

Sensibil, aDa

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc din inimă, Monica! Mă bucur dacă am reușit să transmit. Uneori e mai greu. Drag!

[Vasilisia Lazăr]

Gabi, fericită și, în același timp, onorată de aprecierea ta la care țin enorm! Drag!

[Vasilisia Lazăr]

Gabriela, știi cât de mult apreciez comentariile tale detaliate. Tu îmi cunoști de foarte multă vreme poezia și, totodată, sufletul, cu împlinirile și neîmplinirile lui, uneori în extaz, alteori aproape de prăpastie. Îți mulțumesc pentru ele și pentru tot. Prezența ta pe acest site a fost bucuria zilei de duminică și fiindcă te cunosc de atâta vreme, fiindcă știu cu câtă dăruire și responsabilitate faci toate lucrurile din viața ta, am îndrăznit să te invit și aici, în administrație. Știu, de asemenea, cât ești de prinsă, dar m-aș bucura ca în cadrul emisiunilor tale de pe Radio Prodiaspora să amintești și de noi, așa cum ai făcut-o de atâtea ori. Normal că mi-aș dori și comentariile tale la postări, care sunt superbe. Te îmbrățișez și sper că te-am convins și pe tine să accepți. Drag!

[Monica Pester]

Asa cum îți dorești pentru alții, finalul poemului tău este deosebit de puternic. O încărcătură emoțională densa, ca o sulita ce punctează și încheie o stare fragila, dar deloc vulnerabila. Minunat!

[Vasilisia Lazăr]

Dan, tu întotdeauna mai găsești ceva de spus, iar ceea ce spui spui bine. Cred că, dacă nu mi-ai comenta o postare, aș fi tare tristă. Uneori dorul, dorința, îți creează imaginea despre care vorbești, cea de pe Hollywood Walk of Fame Star, ba chiar mai departe. Mă bucur că ți-a plăcut acea strofă, a venit firesc, fără căutări, și chiar mă gândeam dacă exprimă ceea ce am dorit. Deh, am scris ca o femeie. :))

În legătură cu site-ul, da, ți-am simțit atașamentul și dăruirea, de aceea ți-am făcut și o invitație în administrație, sper din toată inima că ai s-o onorezi. Pentru a crește frumos, acest spațiu are nevoie de asemenea oameni și sperăm să putem construi lucruri deosebite împreună. Poate te-am convins. :)

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Katin, eu chiar am salvat câteva zeci de melci. Acum să vedem dacă iubirea mă va salva pe mine. :) Sunteți o prezență constantă și agreabilă și, pentru asta, vă mulțumesc mult!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Flori! Mă bucură aprecierea ta așa cum mă bucură poezia ta. Știu cât de sinceră și obiectivă ești și, dacă ai zis de bine, deja mi-ai înseninat ziua. Drag!

[Vasilisia Lazăr]

Ana, excelent comentariul tău, cu atât mai mult cu cât e și generos. Mulțumesc din inimă! Mă bucur dacă am reușit să fac înțeleasă starea și în sufletul cititorului. Și cred că, prin sinceritate și naturalețe, reușesc în mare măsură. Drag!

[gabriel cristea]

Magistral, Vasilisia!