Ajuns în toamna vieții

[Corneliu Neagu]

Atâtea amintiri am strâns în viață –   

ce grele-mi par când anii se tot duc!

S-au așezat pe gânduri ca o ceață

să îmi cobească-n cântecul de cuc...!

Iar de privesc aievea peste vreme,

spre căile pe care le-am parcurs,

mă răsucesc pe muchii de dileme,

rămase cu-ntrebări fără răspuns. 

M-am căutat destinul printre stele,

din neguri reci m-am ridicat în zbor,

ca să arunc ratările prea grele

pe zdrențele rămase dintr-un nor.

În drumul meu am izgonit himere,

care-așteptau credința să-mi-o ia,

am frânt din ochi ispite efemere,

ieșite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,

le-am șlefuit și nume sfânt le-am dat,

mi le-au furat mișeii, pe-apucate,

zicând că ei, în taină, le-au creat.

Ajuns acum în toamna vieții mele,

privind în urmă parcă mă-nspăimânt,

destinul meu, venit cândva din stele,

se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,

lăsând pământu-n urmă răscolit,

mai ud cu stropi de viață câte-o floare

când văd că se-ofilește-n asfințit.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu drag și prietenie, Ada! Comentariul tău s-a așezat pe un colț de dor din sufletul meu! Onorat!

[Ada Nemescu]

Emoționant!

Să uzi, poete, flori. Să mângâi vântul,

Nu el se trece, noi grăbiți zburăm

Din rimă-n rimă, deseori cu gândul

Ne-ntrecem în visare, apoi zâmbind...plecăm

Căci ce e viața, totuși, o-ntâmplare... 🍀

Vă admir versurile!

Considerație!