Aş vrea să mă nasc

din culorile paletei tale.

Să-mi conturezi trupul pe hârtie,

asemenea valurilor care

se modelează din ape.

Mi-aş dori

să nu-ţi fie teamă de portretul meu,

sau de trecerea ireversibilă a timpului,

care va şterge,

până la urmă,

culorile inimii mele...

Ai iubit aşa de mult misterele,

încât ai devenit chiar tu unul...

Lasă-mă să te descopăr.

Şi…

Între noi de mult s-a pustiit cărarea,

uitarea tot mai des îşi prinde rădăcini,

copacii plâng tăcuţi când vine inserarea

iar fluturii culeg durerile din spini.

E trist şi e târziu prin gesturi fără vină

nimicurile mele înmuguresc plăcut,

o parte din tăcere te-a aşteptat la cină,

o parte s-a pierdut cu ultimul sărut.

Şi nu găsesc amurgul lăsat aici de tine

pe piedestalul clipei se urcă-ntâmplător,

copacii…

te-ai (s)pus

sărut pe buzele mele

moarte demult

 adevărat, adevărat au înviat

 întâia dată

când m-ai sărutat 

 și cea din urmă moarte

 m-a uitat 

 pe buzele tale 

 viu...

 adevărat, adevărat am înviat!...

dimineața

sunt unii ce scot ziua de băut din fântâna-mi adusă de spate

cu ciutura plină

au la gât cravata secundei cu care se bate moneda 

distanței

din sânge de trandafir

plătesc

și sting…

Cel rămas ostatec

jocului de-a gloria efemeră

se fălește cu bunăvoința părerii de rău

că descompunerea timpului în neliniști

nu are nimic în comun cu

lupta corp la corp

a reacțiilor stranii

din inima haosului care tace

când este întrebat unde-i Dumnezeu.

Marele nimic din tot ce nu…

 au plecat cele mai parfumate cuvinte

 în lume

 s-au molipsit tendențios de exil

 mi-au golit sertarele (ne)liniștii tenace

 s-au îmbătat de arome iritate pervertite

 cuvintele s-au aruncat în marea de furtuni

 cetacee  posedate de o mie de oratori 

 au anatemizat cei mai frumoși ani

 ca niște delfini eșuați pe o plajă

 înfășurați în plasa (ultra)sunetelor 

 albatroși solitari

 au însoțit corăbii…

trecut un an şi nu ştiu de ce, e ceva

ce mă trage înapoi. E ziua din noapte

când am întâlnit agonia şi extazul.

Începutul agoniei mele.

Aveam ocazia

să-mi las acolo agonia şi să-mi iau extazul.

Dar vreau?

Extazul e aşa de mic şi egoist. Nu mă lasă

decât pe mine să mă bucur. Aştept

să plec

să-mi prelungesc contractul

cu nebunia

agoniei

şi

să nu uitaţi 

că vă iubesc.  

Intrebat-am azi, comentatorul

De TV, atoateştiutorul,

Ce manipulează orice gând

Cât vom mai…

Într-o noapte oarecare vino fruntea să-mi săruţi

peste noi să cadă umbre de luceferi cunoscuţi,

să topim zăpada-n gânduri lângă sobele din lut

şi cu jaru-aprins pe buze s-o luăm de la-nceput.

Nu ne fie nouă teamă de iubirea ce-o trăim

când în stropii albi de rouă visul nopţii întâlnim,

şi ne vindecăm păcatul în altare fără sfinţi

dăruindu-ne privirea din ochi tandri şi cuminţi.

Las să treacă anotimpuri ca un plug în…

efectul de turmă stă cu plasa întinsă

oamenii cad ca muștele

chipul și asemănarea îi leagă unii de alții și-i ține așa contorsionați

dezbrăcarea de sine se poartă acum

se umblă așa fără tine cu tine

mașinăriile confecționate din carne vie se hrănesc artificial

cu doze de E-uri de cea mai bună calitate

marcă înregistrată fabrica de plastic

ai ocazia să nu mai mori niciodată 

ai ocazia să-ți vezi viitorul cum n-o să-și mai aducă…

Când ne pictează viața în suflet anotimpuri

și leagănă abisuri pe cumpene de dor,

povara resemnării ne-o picură în stihuri,

atingerea din gânduri ne-o-nchide-ntr-un fior;



o poartă-apoi în brațe, însuflețind penița...

Și viața,-n efemerul destinului de fum

coboară ca o vrajă, alungă neputința 

iar slovele curg parcă din sânge, pe un drum



ce-și desfășoară-n umbra copacilor întinsul,

prin frunze ce…

Făr-a ști cum se prepară un gând,

mă populez cu tine-n răsărit

și șterg roua de pe lacrima de bucurie

cu surâsul care mă caută.



pentru că sunt departe de noi cuvintele,

te mângâi pe amintiri

cu foștetul clepsidrelor de demult,

cu propria noastră trecută trecere.



ai fi putut exista departe,

în necunoașterea mea.

te-ai fi putut naște într-o altă eră…

chiar și atunci, ceva din mine te-ar fi căutat…

când

s-au fumat toate țigările

ai rămas doar o fereastră prin care femeile frumoase

și-au privit dincolo de cui îi e frică mai tare

trupul atât de turistic

și s-au prelins pe sticla rece precum o apă lăsată să curgă

spre…

Nimeni nu mă vede când tristeţi adun,

Sap şanţuri adânci şi le-ngrop în mine,

Sufletu-n genunchi, cad, nimic nu spun

Parcă-s coarda frântă-a unei violine.



M-aş întoarce-n locul fremătând de cântec

Şi-aş rescrie-n note  partitura vieţii

Nu găsesc puterea, doar îngân descântec

Cerşind curcubeie-n zorii dimineţii.



Irosite-n beznă adorm sentimente,

Vreau să vin spre voi... Cine să mă vrea?

Sunt o coardă ruptă-n bucurii absente

Ce jelesc în…

Plâng,

diamantele din stele

îmi spală obrajii

prea obosiți de viață,

prea timizi.

Nori dispersați în timp

încearcă mângâierea aripilor de înger,

mă adulmecă,…

dați-mi un cuvânt 

 unul singur 

 și-l voi înmulți 

 s-ajungă pentru fiecare 

 iar voi toți 

 veți fi martorii mei

 în fața unului 

 Dumnezeu  

                D-nei Lisia da Coza

Stimata mea învăţătoare,

Eu eram mic şi m-ai minţit

Când mă-nvăţai că munca are…

niciun dumnezeu nu e deajuns niciunei certitudini

sau cum spun numai în gând ca nici eu sã nu mã aud

îndoiala este o parte a adevãrului

apoi adun între degete crucea

o împart trupului ca pe o dovadã a rãstignirii

cu durere şi iubire cu iubire şi durere

prin fiecare acceptare prin fiecare revoltã

dinspre ţãrânã spre focul stelelor icoane bãtute în fiecare gând

felul nostru de a construi…