Poem nestingherit

[ovidiu]

Vorbesc cu pereții zugrăviți ai tăcerii,

un pictor trist

i-a acoperit neinspirat în culorile amiezii.

Dincolo în interiorul căptușit cu imagini

fiarele bântuie flămânde,

cu fiecare vers se hrănesc din neuroni,

nu a fost timp de odihnă ca retina

să fie curățată de aerul proaspăt.

Pădurea are copacii

cu ramurile pregătite

să-mi agăț singurătatea.

Ciudat spânzurarea amiezii

a fost amânată din cauza ploilor.

Metaforele au căpătat greutate,

este similar cu bulversarea propriilor gânduri

sub apăsarea obsesiilor.

Tratamentul se aplică

numai poeților.

Izolare într-un câmp al macilor

dintr-o mare de grâne.

[Tudor Cicu]

Năluca e greu s-o iei de gât şi s-o dobori cu o singură lovitură, cum spunea V. Hugo, aşa că, atunci când ai curaj, eşti răsplătit, dar, nu totdeauna după cântarul tău. Pe vremea când eram student și intram într-o galerie de artă eram convinşi (toți de acolo) că împreună vom gusta câte puţin din plăcerea truditorilor pictori „de a construi o ficţiune a ideilor” (pe pânză), mereu în dezbatere. Și mă gândeam că atâta timp cât a pictat Rembrandt a fost răsplătit de negustorii din Amsterdam, dar pe măsură ce a început să renunţe la pictură, Rembrandt a devenit suspect şi concetăţenii săi au început să-l ocolească. Ar fi prea simplu să dai frâu liber lacrimilor, pe o coală albă de hârtie, și-o fi spus și poetul. O împingi încolo şi încoace, o desparţi în cuvinte - şi e de parcă în interiorul picăturii de cerneală s-ar afla un „c” viu şi neostoit, care încearcă să răzbească afară din pagină – și-mi imaginez un perete zugrăvit în culori, care împinge orbeşte, nereuşind să iasă la lumină, blestemat să se zbată acolo veşnic.