rochia pe care trupul tău o face

să pară mai mult decât îndrăzneață

în felul dragostei

sunetul aripilor dislocând aerul

mă poartă de-a lungul șirului de cuvinte pe care iubirea le sacrifică

într-un război fără sfârșit

și

fără onoare

mișcarea buzelor mă face să mă rotesc din ce în ce mai puțin conștient

până când îmi aud numele alături de teama intelectuală

de începutul de basm al sfârșitului

și…

                                                         e caniculă

                                                   uscat pământ

                                                                n-adie

                                                                  fir de

                                                                  …

Sărutul 

Iubirea ta mi-e ca o rană, 

Mi-e lacrima lucind pe-o geană, 

Tristețe crudă, nesfârșită, 

Din mii de fețe-ntipărită...

Iar de aș vrea să chem uitarea, 

E-un chin mai mult, cu înserarea, 

Îmi murmură din colb de șoapte 

Un dor ca din cireșe coapte, 

Dar nu! Nu vine, căci păcatul, 

Că te-am iubit, n-am avut altul, 

E torță vie, neaflată, 

Iubirea cea numai o…

Văd zorii  cum se rânduiesc

 în ritmul inimii,

nu se mai aud nici măcar

țipetele albatroșilor.

Cerul pare sfâșiat de

copilul nopții, o umbră de nor

Gândurile-mi aleargă

dezbrăcate de învelișul de gheață,

răsfățându-se sub o suliță,

palidă încă, de lumină.

Cuvintele sunt repezi,

moartea unuia este urmată de

un șir de spiriduși vii.

Le dau mereu  o misiune,

culeg vânt și îl…

,,Străine, ce gânduri te-aduseră pe-aceste țărmuri vântuite?”

mă întrebă bătrânul vânt al mării,

tot tremurând nervos din barba-i înspumată.

Nu-i răspunsei, priveam tăcut spre largurile nalte, ca să disting văzduhul de adânc;

Acolo unde-i…

când din sufletul meu se revărsa iubirea

în părul tău mirosind a toamnă

se oglindeau nuanțe fumuriu-violet

privirea ta își potolise focul

prevestind amurgul și frunzele căzătoare

ochii tăi adăposteau mistere

eu pictam în acuarelă tabloul final

albul stins în umbre pe perete

când m-ai regăsit privindu-te

ai clipit vinovat și nu ai plecat

așteptând să mă petreci cu privirea

până la capătul…

Uneori simt ochii copacilor

Cum se uită lung în urma ta

Şi clipesc uimiţi

Când le răvăşeşti verdele cu un surâs

Uneori simetria străzii

Este rama de argint fumuriu

Prin care se ridică toţi paşii în stoluri vibrând

De nelinişte şi foame

Foamea de secunde,

De minute în care

Cineva aruncă de sub nori cu firimituri de fericire

Şi cine nu ar vrea să fie o clipă porumbelul

Ori vrabia…

ți-am spus te iubesc

pentru ultima oară

trec podul în spectacolul apei

umbre aruncă monede

ar trebui mai puțin de un om

să le-ajungă

în fiecare seară îmi lași

ceaiul fierbinte geamul deschis

găsesc eu ceva

un semn infinit îmi trece prin inimă

teama de moarte –

iederă întinsă pe zidul

ieșit din pământ

felinarul împrăștie aceleași nuanțe

precum o boală de…

Sonet  XVIII   

Cine spune că în umbră e o simplă odihnire  

Că e simplă ezitare a rutinei ce te-nghite,

Nu știe că vreau adesea să bat drumuri pietruite –        

Nu șoselele umblate, ele n-aduc împlinire.

Nu vreau o rutină-n toate și nu port lumi amorțite      

Nu aleg o falsitate, nu vreau zile-n risipire,

Ci doresc numai dreptate și a soarelui…

Te recunosc, bătrân izvor,

Cu valuri lungi de cositor,

Ai nins acum arginți de Lună

În pletele-ți albe de spumă.

Tu, ce îmi goneai  fricile,

Îmi lepădai răscrucile

Încet, bucată cu bucată

Lăsându-le la altă poartă.

Izvor din moși strămoși adus,

Ce curgi din marginea de sus,

Descalecă de pe balaur,

Rămâi într-un cocon de aur,

Prefă-te-n prințul așteptat,

Prefă-te-n prințul…

fă-mă Doamne iarăși tânăr 

fă-mă că nu am astâmpăr 

să-mi număr iubirile

și să uit trădările 

să stau iar fără să supăr 

într-o barbă de călugăr 

să-mi pieptăn puterile…

SONET LXVI 

Flori de tei cad rânduri, rânduri, Eminescu e-n români!

Printre valurile vremii el prin versuri ne învață,

Ramuri bat din nou în geamuri să ne limpezească-n ceață.

Când izvoarele suspină versul lui cu dor îngâni.

Iar Luceafărul veghează al nost neam în astă viață.

Codrul de-l păstrăm al nostru, vom fi mâine noi stăpâni

Peste lacul cel albastru, peste tot. De ce amâni

Tu, române, să fii falnic? Nu ceda când…

când eram copil

.

îmi imaginam

tot felul de ciudățenii

cum ar fi că puteam să fur cu ochii

așa la propriu

orice priveam și îmi doream

devenea pe loc al meu

ochii se dilatau

își întindeau tentacule invizibile

și înglobau

regurgitând mai târziu

.

de atunci am tot furat

jucării

avioane în zbor

și luna de pe cer

.

toate își aveau locul

în ochii…

suntem declarați oameni talentați

în dragoste

închidem un cerc de aer rarefiat

în spatele pereților înalți

de întrebările altora

viața percepe altfel imensa dorință

seducătoare incomprehensibilă

mai întâi mă urăști apoi mă iubești

ajuns pe val sufletul meu nu-și asumă

timpul verbelor

suportă o durere pe care nu și-o poate imagina

nimeni dacă n-a fost nevoit să ascundă ceva

n-o să…

se zbat pleoape
grele de mătasea genelor,
a patimilor...

lacrimi agățate de suspine
se preling, scânteind misterios
peste pielea aromată de dragoste

flăcările apusului ard
iar noi, înveșmântați în lumina fierbinte
ne pierdem și ne regăsim
printre mângâieri și săruturi

clipe fără nume, fără trup
se jertfesc, fumegând
în brațele dorului nepotolit,
împătimit de amorul răscolitor.