diamante orhidee și scrum

[petrut dan]

suntem declarați oameni talentați

în dragoste

închidem un cerc de aer rarefiat

în spatele pereților înalți

de întrebările altora

viața percepe altfel imensa dorință

 

seducătoare incomprehensibilă

 

mai întâi mă urăști apoi mă iubești

ajuns pe val sufletul meu nu-și asumă

timpul verbelor

suportă o durere pe care nu și-o poate imagina

nimeni dacă n-a fost nevoit să ascundă ceva

n-o să creadă

 

cât ne iubim suntem în siguranță

tic-tac

Universul

 

nu este o crimă

să fii pe buzele străzii

nu cunosc pe nimeni care a pierdut mai mult decât mine

și a rămas de partea vieții

 

mama obișnuia să înfigă ace într-o păpușă

voodoo

prima dorință pe care și-a pus-o a fost libertatea

un loc în care agenții dărâmă ușile și

pun benzi

cu

no trespassing

we don't call 911

 

am băut pentru aceste clipe confuze

când tu vorbești la telefon iar eu îți scriu te iubesc

de frică să nu uit

 

promisiunea că

îmi voi tăia vena ce alimentează răbdarea

la vedere

lumea strigă din toate mijloacele de informare 

în masă

continuă să sângerezi

în felul ăsta noi înflorim

 

habar nu aveam de ce-am răspuns da

 

[petrut dan]

Mulțumesc Mihaela, apreciez semnul, cu drag!

[petrut dan]

Domnul Stănescu Valentin, cu respect!

[petrut dan]

Chris, îți mulțumesc pentru prezență și semn, te mai aștept, cu drag!

[Mihaela Popa]

pornind de la titlu și pînă la ultimul cuvânt  poemul are originalitatea și spontaneitatea vieții

o plăcere să citesc scrierile tale pline de semnificații și imagini inedite

am citit și am admirat

[Stanescu Valentin]

’’Poete’’, cum spune Doamna Monica Pester, faţă de comentariile de mai înainte, inginerul din mine se declară depăşit într-ale poeziei... Uneori se mai agită în mine cuvintele să exprime anumite stări altfel decât o discuţie în tramvai. Felicitări pentru starea în care m-ai adus!

[Chris]

nu se poate dragoste fara durere si sacrificiu!

foarte frumos!

[petrut dan]

Lisia, nu știu cum de reușești să povestești atât de frumos și în același timp urmând textul, fără abateri sau interpretări de-alea doar ca să fie, cele mai multe comentarii sunt rezumative, unele tehnice, dar în cazul tău de-a dreptul impresionante, îmi dau seama ce cunoștințe, cât efort sau ce stare trebuie să ai pentru asemenea comentarii ce oferă viziuni noi și puncte de vedere deosebite ce lărgesc orizontul și îmbunătățesc lexicul! Îți mulțumesc pentru efort și generoasa aplecare asupra textelor mele și te mai aștept, mereu cu drag, my lady!)

[Vasilisia Lazăr]

„diamante orhidee și scrum”

Ce titlu sublim și plin de simboluri ai dat acestui frumos poem de dragoste! Sensibilitatea, talentul și rafinamentul artistic poartă cititorul într-o lume fascinantă, plină de simțire, de spirit și cultură, o lume completă, cu toate frumusețile și neliniștile ei. Pe măsură ce acesta înaintează în lectură, își retrăiește, nolens, volens, cu un anume zbucium, speranțele și dezamăgirile, împlinirile și eșecurile, idealurile și obstacolele inerente iubirii, respectiv vieții. Mie, cel puțin, asta mi se întâmplă când te citesc.

În poemul de față, ca și în altele pe care ni le-ai dăruit, iubita devine confesorul imaginar căruia i te adresezi și căruia îi dezvălui trăirile afective, frământările, sentimentele adânci ce-ți înflăcărează existența. Se resimte aceeași iubire-pasiune din alte poeme ale tale, iubirea aceea care a făcut și face obiectul marii literaturi, cea care aduce odată cu ea și suferința, fiindcă, de ce să nu recunoaștem, iubirea fericită nu a avut parte să intre în istorie, cea mai bună literatură s-a scris despre iubirea amenințată și condamnată chiar de viață. Absența, dorul, dorința, obstacolele sunt cele care alimentează „clocotul ” pasiunii. Iubirea „se aprinde” în clivajul unei rupturi spațiale sau cronologice. „Cel ce iubește va trebui să simtă de-a pururea golul ce-l înconjoară și să-și păstreze rana deschisă. Să-mi țină Dumnezeu această durere ce-mi este nespus de dragă!” spunea Novalis, iar tu o spui într-un alt mod, mult mai poetic, în finalul poemului.

 

am băut pentru aceste clipe confuze

când tu vorbești la telefon iar eu îți scriu te iubesc

de frică să nu uit

 

promisiunea că

îmi voi tăia vena ce alimentează răbdarea

la vedere

lumea strigă din toate mijloacele de informare 

în masă

continuă să sângerezi

în felul ăsta noi înflorim

 

habar nu aveam de ce-am răspuns da

Minunat!

[petrut dan]

Monica, zici bine! Cu drag!

[Monica Pester]

Poete, talentul adevărat este de nepătruns . 

Nu se diseca,  se absoarbe. Și de-abia în cîtitgtor se valorifică dar pe scala  acestuia. 

Zic

.