E lumea veche iar în resetare

O simte-n carne orice individ,

Când lumea nouă stă în așteptare

Pe valuri repetate de covid.

Se-ntâmplă lucruri înfiorătoare,

Sunt răni trecute care se deschid

Și oameni ce se duc la văjitoare

Când sute de spitale se închid.

Sunt doctorii tratați de haimanale

Rețete abuzate ne ucid,

Se completează iarăși arsenale

De disperare  mulți se sinucid.

De pe…

( la Andreiașu de Jos)

Se vede printre crengi în toiul nopții

Chiar dac-afară-i frig și e târziu,

Iar norii stau buluc la stâlpii porții

Și ielele-și dansează hora morții

Cum arde-n libertate focul viu.

Limanul său nicicând nu s-a știut,

Bătrânii spun că e tot mai aproape,

C-așa a fost mereu de la-nceput,

Că numai Domnul l-a întreținut

De nu l-au stins nici grindină nici ape.

Adesea lotri…

Adulmec foșninda-nverzire

ce vântu-o-nfioară prin luncă;

Mi-e pleoapa o rană adâncă,

străpunsă de-a ierbii trezire.

Miroase a pace și-a mentă,

a drum șerpuit prin…

nu cred c-a fost nimic adevărat
din ce-am pierdut... din tot ce-am câștigat
tot mai înalț castele de nisip
dar valul șterge tot ce înfirip

din ce-am știut... nimic n-a folosit
din ce-am crezut... nimic adeverit
de mi-a fost scris ceva acolo sus
ori s-o fi șters... ori n-am citit de-ajuns

Nici revoluțiile nu mai sunt ce-au fost,

Cortina nu se lasă cum vrea comanditarul,

Se-nvârt afaceri care nu par să aibă rost

Și ține conferințe măria sa „Dolarul”.

Se lasă ceața groasă pe ochi și conștiințe

Aleșii studiază hârtii de turnesol,

Se „bagă” și se „scoate” anihilând voințe

Și-n toate se vorbește de-un falnic viitor.

Se fac proiecte multe care vizează țara

Dar nimeni nu vorbește de oamenii din…

Istoria se regăseşte-n mine

Globulele-mi sunt pline de strămoşi

Arcaşii de din vale de Rovine

Sunt anticorpii mei victorioşi.

Ţigani nomazi dansează în artere,

Fanarioţi adastă-n neuroni.

Levantul tot s-a revărsat în fiere

Peste străbunii mei autohtoni.

Accentul slav îmi susură-n timpane

Şi-n ceardaş scurt piciorele-mi zvâcnesc

Pe buze-mi vin cuvinte otomane

Amestecate-n graiul ovreiesc

De Mărăşeşti…

Mă plimb cu tramvaiul ca dervişul orb,
De la Sud la Nord
Tai continente de asfalt,
Întuneric atac
Cu lama de oţel a unei şine.
Cine întreabă de mine?
Nimeni!
Nimeni!

M-apasă masca agresiv, nedrept

Pe umeri simt imense colonade,

Mă zbat în erodare și aștept

Furtuni de citokine și monade.

Privirea-mi pleacă într-un unghi obtuz,

Lovește scurt tendințele sacrale

Amestecând culorile confuz

În ne-nțelese linii verticale.

De ușa-nchisă-a sfântului lăcaș

Se-apropie în liniște o mască,

E greu cu respirația-n oraș

Și-n jur se simte un miros de…

Coboară sec privirea. În cioburi risipește

o noapte circumscrisă unui inel de semne.

Mă simt …

Lacrimile țin locul cuvintelor nerostite 

răsună în tot  universul  

În rugile muritoare atinse de destinul dur

Sunt ca o frunză plimbată de vânt

În tălpi îmi cresc rădăcini 

Să  mă pierd în  verdele…

Pe când cântau cocoșii de iubire

Nu mă  iertase roua dimineții

Și, nu-ntrebam nimic de nemurire

Dar timpul îmi sorbea din seva vieții.

Mă strecuram adeseori pe plajă

Nisipul mă ardea-n cuptor înfrânt

Și, totu-n jur era precum o vrajă

Cădeau luceferi tineri pe pământ.

Un aer cald era, o mângâiere,

Zefirul și-amputase un genunchi,

Eu nu știam nimic  de tămâire

Și adunam plăcerile…

Înconjurați de flăcări și tăciuni

Ca niște ciocuri negre de egrete

Vom arde amândoi ca doi cărbuni

Din vrajba uneltirilor șirete

C-am îngropat plăpândele iubiri

Sub ziduri stivuite cu regrete

Ferindu-ne de strașnice zdrobiri

La prăbușirea marilor pilaștrii

Ca niște șerbi îngenunchiați de zbiri

Pe vetrele păzite doar de atrii

Ce-și numără zvâcnirile la sân,

Și luturile…

Gânduri crude, secerate

De unghiuri obtuze

Cad ca spicele tăiate

Sunt vise confuze

Umbra-mi tremură-n surdină,

Strâng la piept flori de lumină

Fluturi negri prinși de vrajă

Mă îmbracă în chinidină*

Creez lacrimi aromate

Din versuri și raze

Ce conspiră diplomate

Viața aruncata-n fraze

Inima speriată bate,

Sori pe cuiburi atârnați

Încălzesc în libertate

Vulturii scăpați

Din oceanele-nghețate…

Înlătur amintirea prelinsă din uitare

Un „dolce farniente” mă ține copleșit,

Plutește peste mine perfida ezitare

Și-ntârzieri febrile ce n-au aflat sfârșit.

Să levitez mi-ar place pe gândul nedurut

Să-mi las din greutatea trecutelor suspine,

Să par mai pur ca apa din valul dispărut

Și să plutesc ca vântu-n imensități alpine.

Să mă-ncălzesc cu larii de pot la focul sacru,

Scânteia de simțire s-o răscolesc…

Pe trupul tău sfielnic se apleca lumina

Și-ți sărutase talpa o iarbă de pripas,

Pe trupul meu de-acuma se revărsa rugina

Eram atât de singuri pe-o margine de ceas.

Sălta în briza mării când alergai cosița,

O aură crescută din soare-nvolburat,

O pagină de toamnă când plânge Miorița

De dor și alinare, de-un suflet tulburat.

Ne adunam tăcerea cu mâinile căuș

Și ne urcau spre stele dorințele-mplinite,

Și ne…

să te mai port pe brațe

mi-e tot mai mult un chin

nu știu de ce devin

pe zi ce trece mai longilin

mai subțiratic și mai fragil

semăn tot mai mult a copil...

mă tem tot mai mult de cai

mi-e tot mai greu să ridic un pai

devin cu timpul mai blând ca o fată

și nici nu mai am ca altădată

dorințe barbare de-a valma

n-aș mai crăpa piatra cu palma

n-aș mai frământa cu brațele marea

n-aș mai rupe cu plăcere floarea

nici…

Noi suntem toți bolnavii lumii,

Am fost de soartă hărăziți

Să fim eternii răzvrătiți

Ca niște saltimbanci săriți

Pe grindul mocirlos al humii.

Avem pretinsele destine

Abandonate de Iisus

Și, lanțuri ce ne trag în sus

Dintr-un coșmar ce-i presupus

Ieșit din vise clandestine.

Ne deplasăm încet apatici,

Visăm cai verzi  din alte zări

Ne pierdem peste mări și țări

În suflete avem…

Într-un borcan de întuneric

Pe sticlă stă lipit’ o rază,

C-o inimă de-o-ating sfielnic,

Se coace raza-n metastază…

Resuscitaţi din somn fotonii

Şi îngrăşaţi cu ardere de cord,

Uitând de fostele agonii,

Să spargă sticla cad de-acord.

C-o daltă ruginită din dezgust

Se-ncearcă a ciobi borcanul,

Fotonul în alură de robust

Loveşte de tresare geamul.

Îi dă de sare-oxid de daltă

Până se muruie cu el…

din când în când intru în galeria mea cu tablouri

le scutur de amintiri șterg tristețile și așez soarele

în colțul  din stânga

apoi pornesc cu ele prin târguri

uneori sunt grele alteori mă ajută să zbor…