Tristețe de toamnă

[Grig Salvan]

sub poală de cer cenușiu sfâșiat de cocori
toamna-și așterne covorul său de miresme ciudate
frunze ruginii se rotesc în dansul lor spre pământ
și se-ncing într-un văl de tristețe izvorând din adâncuri

pe ramuri goale, vântul suspină domol
adie peste suflete ce mai păstrează fărâme de foc,
de soare cald și grăbit acum spre alte tărâmuri
îndepărtându-se pe aripi de frunze care șoptesc:
„ne părăsește, dar ne lasă atâtea amintiri"

prin parcul năpădit de gânduri sure ca păsări de pradă
se-aud pașii omului măsurând arar umbra serii,
însingurat și-mpovărat de-atâtea amintiri și regrete
pe-alei pustii, unde odinioară răsăreau numai zâmbete
ce străluceau ca efemere fulgere în curgerea zilei

și peste apele întunecate care oglindesc o lume tăcută
se revarsă tristețea de toamnă, profundă și gravă,
peste crânguri și păsări negre moțăind printre ramuri...
pădurea murmură-n somnul adânc bântuit de fantasme
un cânt monocord despre doruri jelind pe cărările toamnei
pe când coroanele-i se pleacă și gem în surdină
sub povara nemiloasă a ploii ce cade-n neștire...

tristețea toamnei e un ecou prelung, o melodie ce moare,
care-ncet se strecoară în inimi, o stinsă căldură,
e timpul în care până și soarele pare să plângă,
lăsând în urmă doar așternuturi aurii, ca un ultim omagiu

prin susur de ape și foșnet de frunze ce cad
într-un joc fatal și-atât de bine știut,
într-un final de ciclu de viață te simți mărunt și pierdut
e toamnă, e liniște, e dor și e rece,
e inima ce bate ritmic în pașii tot mai apatici
când lumii parcă-i lipsește o bucată din propriu-i veșmânt
ireversibil pierdut, destrămat ca o frumusețe ce piere
așa cum e toamna târzie ce-și revarsă tristețea pe dealuri
ca marea istovită spumele albe pe țărmuri...

[Costel Zăgan]

Versuri ce amintesc, la modul sublim, de Alecsandri, cel din Pasteluri.

[Ada Nemescu]

...Știi? născută toamna, iubesc toamna...cu fiecare înveliș arămiu.

cu toate tristețile aurii și foșnitoare, cu melancolii dulci-amărui, ca un zahăr ars ce-mi gâdilă nările...

DA, lumii îi lipsește o bucată de  veșmânt, suntem noi?

aDa, cu bucuria regăsirii

[Corneliu Neagu]

Ceea ce v-ați propus a ieși cu brio - Tristețe de toamnă, iar eu, romantic incurabil, am rezonat cu versurile. Întreaga poezie mi-a plăcut foarte mult!

[Costel Zăgan]

Un pastel melancolic până la sânge!

[Grig Salvan]

Amanda, mulțumesc! De vizită și de sugestii. Am corectat ghilimelele. Zi bună!

[Grig Salvan]

Chris, mulțumesc de trecere și semn! Sunt doar doi „peste” care vor să sugereze că tristețea de toamnă se întinde peste tot :) O zi frumoasă de toamnă târzie!

[Grig Salvan]

Nuța Crăciun, mulțumesc de vizită, de comentariu șide apreciere! Într-adevăr textul e un fel de prozo-poem, un mixt de narațiune și lirism. 

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Mihaela, pentru lectură și bucățile de text remarcate. O zi bună!

[Grig Salvan]

Alexandru, mulțumesc de trecere și mesaj. Așa e toamna, măreață tocmai prin tristețea ei funciară.

[Grig Salvan]

Lisia, mulțumesc de vizită și com! Toamna îmi place mai cu seamă datorită tristeții ei magnifice. Știi cum se zice, „melancolie, dulce melodie”... :)