Mai țintește-mă
cu setea
gurii tale dintr-o vară,
când din nouri
curgea noaptea
în acorduri de chitară.
Mai aleargă-mă
cu gânduri
presărate cu descântec,
fluturi albi
roiască rânduri
în albastrul meu din pântec.
Mai colindă-mă
cu cetini,
cu miros de…
ContinuareAdăugat de Răduță If. Toader la Martie 21, 2024 la 8:00am — 8 Comentarii
Stau în mijlocul reflectoarelor și continui
să sting pe rând, felinare, spre mirarea
ultimilor artiști care coboară cortina.
Felinarele pâlpâie ușor, într-un duios
rămas bun și intră-n întuneric.
Eu, însă, știu că lumina lor are alt drum,
negândit, trasat de mâini nevăzute.
Mai știu că la capătul drumului,
flacăra nearsă izbucnește în mii
de artificii, care pornesc spre alte
labirinturi, pe căile…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Martie 21, 2024 la 12:30am — 26 Comentarii
Scriitorul Ion Lazăr da Coza s-a născut de drept la 21 martie 1963, ziua echinocţiului de primăvară și a poeziei, dar a fost înregistrat, printr-un hazard, pe 2 aprilie – ziua păgubosului Tândală –, cum îi plăcea lui să spună. Nu am înțeles niciodată de ce înregistrarea se făcea atunci mai târziu. În amintirea acestei zile speciale, postez următorul poem care-i poartă semnătura. E unul dramatic, l-am tot evitat, dar azi, se pare, i-a venit…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la Martie 21, 2024 la 12:00am — 10 Comentarii
Adam izgonitul din Rai
Colindând singur marginea lumii
Cu toate vorbele înconjurându-l şi păsările răului departe strigând că nu au ţărm
Adam însinguratul
Cu toate iubirile deschizând cărţile stelelor să murmure
Cuvântul lacrima ori durere
Şi păsările trădării
Ţipând la orizont că nu au cuiburi
Adam nefericitul
Punând întrebări
Şi nici un val nu răspundea doar nisipul îi sărută urmele
Şi…
ContinuareAdăugat de Mihai Katin la Martie 20, 2024 la 6:00pm — 10 Comentarii
Vai nu sunt în stare
nici măcar să valorizez cerul
din noroaiele istoriei naționale
ce să mai vorbesc despre tezaurul focloric
din sudoarea în versuri a țăranului român de pretutindeni
dacă poftim satul românesc nu-i decât un muzeu
cu exponatele date pe invizibil
iar sentimentele materne ale ultimei fecioare de la țară
seamănă izbitor cu un tablou nesemnat Nicoae Grigorescu
cum să mai trăiești dacă și arta a luat-o…
ContinuareAdăugat de Costel Zăgan la Martie 20, 2024 la 4:15pm — 11 Comentarii
tata m-a luat de la joacă la morgă
like i said
ai nevoie de-o armă să-ți păstrezi mințile
întregi oameni așa cum i-au scos apele
azi avem bani
de mâncare
niciodată nu atinsesem vreun mort
preotul în pânză de sac împarte cărbuni
de tămâie albă pe crucea dispăruților
în misiune tropăie o reptilă
m-am ascuns de cei veniți să-i îngroape
par dintr-o țară creștină
tata rupe cămașa primită la…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Martie 20, 2024 la 2:00pm — 16 Comentarii
Adăugat de Suchoverschi Gheorghe la Martie 20, 2024 la 11:30am — 12 Comentarii
Adăugat de Stanescu Valentin la Martie 18, 2024 la 9:06pm — 14 Comentarii
O poezie ca un fluviu învolburat de gingașe bulboane
cu valuri înspăimântătoare de tăcere
cu firmament unde faci nudism în fiecare vers
prăjindu-te la stele negru ocazional
scoțând din minți simultan dragostea și moartea
hai că ți-am făcut-o și de data asta frumoaso
am coborât prin față și m-am înălțat prin spate
te rog pune mâna pe aripa mea de plumb
se…
ContinuareAdăugat de Costel Zăgan la Martie 18, 2024 la 6:30pm — 9 Comentarii
orașul injectează cu râvnă toxine
în case
peste fantome ghemuite în spaime
trotuarele scot cu forcepsul din borduri
disperări
fără anestezii locale
timpul nu mai semnează
fișa de pontaj
cu smerenie
în anticamera iubirii
felida își ascute caninii de jugulară
în reflectoare
și nimeni nu vrea să…
Adăugat de chindea maria elena la Martie 18, 2024 la 5:30am — 9 Comentarii
SONET IX
În noaptea asta negrul se-mpletește
Și ramuri bat în pleoape lacrimi grele.
Deși ți-am scris în versuri, dar în ele
Tu nu asculți chemarea ce-ți șoptește.
Își plimbă timpul zilele rebele
Mi-e frig, nu simt cum, încă, încălzește,
Chiar și secunda mă mai risipește
O ceață densă gândul vrea să-mi spele.
M-aș face curcubeul ce grăiește,
Cuvintele încearcă să mă-nșele,
Timpul zburdalnic…
ContinuareAdăugat de BOTICI GABRIELA la Martie 17, 2024 la 8:30am — 24 Comentarii
Cu traista-n băţ am pribegit prin lume,
La timp pierdut am stat voios la rând,
Perfecta rimă-n juru-mi căutând –
Un pact cu muza aptă să mă-ndrume.
Mi-a oferit doar un contract plăpând –
Un biet sonet şi câteva volume,
Zicând că are dreptul să prezume
Că spleenul mă va cotropi curând.
Aceste exprimări „vaticinante”
S-au dovedit a nu avea temei –
Mă paşte chinu-a două variante:
Mă prăbuşesc…
ContinuareAdăugat de Camelia Ardelean la Martie 16, 2024 la 10:44pm — 19 Comentarii
nu-ți spun te iubesc din cauza privirilor
pe care le păstrez pentru momentul morții
mai important decât ziua nașterii
am învățat lucrurile despre care mama
mă trezea supărată să nu cred
în orice religie
cuvântul dumnezeu îndeamnă la gânduri
puternice
simțurile scapă de natura lor explozivă
iar cana cu apă pusă de azi noapte pe masa
din dormitor
umple camera cu bacterii pro invazie
pline de…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Martie 16, 2024 la 3:30pm — 18 Comentarii
Sunt un copac privind apusul prin gardul de nuiele, răsfirat.
Aici fusese-o casă cu oameni buni,
ce miroseau a grâne și-a răbdare;
Aici se înălțară semințele de soare și fântâni,
și suflete dormind desculțe pe pridvoare.…
Adăugat de gabriel cristea la Martie 16, 2024 la 2:00am — 10 Comentarii
Ning zăpezi întârziate, pieptul cerului e-o rană –
Primăvara asta-mi este cu un cântec mai orfană.
Ning zăpezi întârziate, scârțâie din chingi caisul –
Tot mai goală mi-e clepsidra, tot mai însetat abisul.
Ning zăpezi întârziate, se chircește pruncu-n floare –
Tot mai des mă-mbie noaptea la o lungă neumblare.
Ning zăpezi întârziate, mor nădejdile în teacă –
Pârtie îmi fac în suflet, viforul aștept să…
ContinuareAdăugat de Vasilisia Lazăr la Martie 15, 2024 la 11:00pm — 20 Comentarii
în singurătatea mea locuiești doar tu
te știu bine
de pe vremea când mama
din raiul cărților
mă alunga la joacă
pitit între pagini
uitai să-mi spui că te voi iubi
an după an
vuia marea
orizont în spatele soarelui
te zăream
sete
în sufletul trecătorilor
unde înmugurea cărarea îți simțeam pasul
într-o sâmbătă am găsit mărul
după roadele…
ContinuareAdăugat de Nikol MerBreM la Martie 15, 2024 la 5:30pm — 21 Comentarii
Alăptat la sân de zee și-nfășat în clar de lună,
În parfum de azalee, ursitoarele adună.
Fac în cerc vraja chemării, șoptindu-și secretele,
Pregătesc clipa serbării, aranjând planetele.
Să-l primească pe întâiul prinț de seamă în ținut,
Care stă la căpătâiul veacului ce a trecut.
Va fi cunoscut în soartă ca Prințul de Diamant,
Ce deschide-ntregii lumi porțile către Levant.
Să-l cuprindă o iubire, ursitoarele-i…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Martie 14, 2024 la 10:30pm — 6 Comentarii
șezlonguri fără reședințe
se legănau în dorul lelii,
trecea tramvaiul cu dorințe
printre redutele-ndoielii.
era târziu și parcă dracii
se pieptănau peste alei
când luna-și pune vârcolacii
să-și roadă carnea de pe ei.
dintr-un resort de vis, rigid,
înferecați sub armături,
ieșeau, ca din azot lichid,
oștenii tristelor figuri
porniți să tragă un perdaf
zeiței nopților, succint,
c-un neaoș aladdin valah
scăpat în lacul de…
Adăugat de nicolae vaduva la Martie 13, 2024 la 4:12pm — 8 Comentarii
Adăugat de Nuta Craciun la Martie 13, 2024 la 9:30am — 20 Comentarii
Cum să-ți descriu mâinele, femeie
Când totul se acoperă de praf,
Din ce erai, sculptura unei zee
Rămas-ai margine de paragraf.
Ridică-te, ia-ți soclul de regină
Tu nu ești generată din neant.
Cu pace-n ochi, o oază de lumină
Și germen vieții îi aduci constant
Născând, vii cu poveștile în lume,
Iar ăsta-i edificiul tău suprem
Ești echilibrul, scrisă în volume
Legate-n piele sa nu…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Martie 12, 2024 la 7:30am — 11 Comentarii
2025
2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
1999
1970
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor