Cântec de lebădă neagră

[chindea maria elena]

orașul injectează cu râvnă toxine
în case
peste fantome ghemuite în spaime
trotuarele scot cu forcepsul din borduri
disperări
fără anestezii locale

timpul nu mai semnează
fișa de pontaj
cu smerenie
în anticamera iubirii

felida își ascute caninii de jugulară
în reflectoare
și nimeni nu vrea să vadă
ghilotina în cadență astrală ne ridică din oase

ce se vrea
și ce este nu sunt frați de cruce
precum un moșneag decrepit viitorul rulează aleatoriu
înțelesuri în alb și negru
pe degetul ispitei
cenușiul mugește sub toate

metastazele iubirii dețin codul mântuirii

inima
uitată în mâna unui mort trasează hărții
pulsiunile inocenței

se impune urgent un restart

[Nikol MerBreM]

Dragă Gerra, ca de obicei, te scufunzi în esențe și ne aduci de acolo adevăruri pregnante, adevăruri care dor, la fel ca și cele din această adâncă descriere a cotidianului cenușiu, general ori personal, în care ne afundăm tot mai mult, fără a-l putea controla prea mult, ,,ce se vrea și ce este nu sunt frați de cruce/precum un moșneag decrepit viitorul rulează aleatoriu/înțelesuri în alb și negru". Necesitatea renașterii prin potop, reformulat în haina modernă a restartului, este concluzia care iese la suprafața poemului, nu doar în final, ci și pe parcurs, pentru că totul pare să fi ajuns la limită, așa cum ne anunță cântecul de lebădă. Dar ce bine că, într-un fel sau altul, deținem ,,codul mântuirii"!

Îmbrățișări cu drag,

Nikol

[Mihaela Popa]

o radiografie a zilei unde, într-adevăr "timpul nu mai semnează
fișa de pontaj
cu smerenie
în anticamera iubirii" acum totul e reclamă la superficial, la un aici și acum egoist, egocentrist, ce bine ar fi dacă s-ar da acel restart de la finalul poeziei tale.

Reverență!

[Floare Arbore]

poemul redă o radiografie tristă a realității cotidiene, peste toate lebede negre au de suferit din cauza noxelor produse de oameni, poate fi acesta un cântec de lebădă neagră înainte de moarte. sincere felicitări, deși poemul m-a întristat foarte mult.

[bolache alexandru]

Și eu am folosit greșit antecameră... Eram convins că așa e corect. Când am dubii la un cuvânt caut pe DEX. Doamna Vasilisia are dreptate. În rest o poezie frumoasă!

[Chris]

frumos cantec, intunecat, dar se incheie optimist :)

[Vasilisia Lazăr]

Gerra, cu privire la interpretare, ce să spun... Ar fi minunat, dar uitându-mă în jur, lasă-mă să am îndoielile mele. Ar fi bine să fie bine.

Cu privire la antecameră, în primul rând nu există o formă veche, cuvântul fiind un neologism. Apoi, conform DEX-ului, antecameră înseamnă cameră de precombustie, nu cred că sensul acesta l-ai dorit. Și chiar dacă nouă ne plac ori nu ne plac niște cuvinte, unde e lege nu e tocmeală și punct. Corect este anticameră, oricât de nemuzical sau ilogic ni s-ar părea. Cu limba română nu negociem și nici nu o folosim după bunul plac. Eu spun că trebuie corectat. Și nu trebuie supărare pentru asta. Doar că așa e corect.

[chindea maria elena]

Ce să zic Lisia!Eu cred nestrămutat în atributul creatorului, cred că putem alchimiza totul. De fapt, una din lecțiile fratelui Iisus referitor la iubire - este că trebuie să ne purificăm și să ne întărim modul de-a iubi. Nu ne-ntreabă El: „dacă iubești pe cel bun și frumos, care e meritul tău?” Iubește-l pe cel de neiubit, pe cel rău, bolnav, urât, ca să-ți vezi puterea inimii! În fond, totul se reduce la capacitatea fiecăruia de iubire! Iar a vedea răul din oameni și lume și a continua să-i iubești - mie mi se pare că este însuși scopul încarnării Lui aici, lecția pe care a venit să ne-o predea! El chiar de pe cruce și-a clamat dragostea de omenire, care s-a manifestat înfiorător față de El! Și i-a iubit și vindecat și pe leproși și pe cei ce făceau parte din „scursoarea” societății! Eu cred că aceea este adevărata putere a iubirii - care alchimizează totul! Privind cu iubire ceva sau pe cineva, i-ai schimbat deja energia interioară. Și a fi Creator, adică a manifesta atributul important al Tatălui nostru, înseamnă să ne creăm propriul univers lăuntric, modul în care răsturnăm în noi lumea și relațiile noastre cu ea și cu noi înșine.

Și Lisia, tu știi că viața m-a cam ținut mai mereu într-un fel de subsol, de ghenă, că testele la care a trebuit să fac față s-au situat pe graniță, pendula era între moarte, nebunie și viață! Drept care am învățat să răstorn clepsidra, să caut alte atribute ale vieții, alte portaluri. Puterea, atât cât o am, de-acolo provine, și de-aceea și rămân bujbei și doctorii că încă trăiesc deși mi-au profețit moartea de 24 de ani! Și, nu-i așa, suntem ceea ce alegem să fim!

Grație pentru scanare!   

[chindea maria elena]

Dragă Amanda, tu ai dreptate în sugestia ta, poezia ar suna mai bine fără ultimul vers! Am să-l păstrez totuși, pentru că poezia am format-o în jurul acestui mesaj! Am urmat niște cursuri care mi-au validat ceea ce deja știam, că atunci când ceva se îndreaptă spre dezastru, să oprești iureșul schimbi programul! Acel restart e cheia, poetic nu-i necesar, dar filozofic e esențial! Și cum poezia se vrea un manifest....rămâne!

În ceea ce privește „antecamera” știu că acum se consideră corectă „anticamera” dar mie îmi strică muzicalitatea interioară a versurilor, așa că voi păstra vechea formă de scriere, dacă vrei ca o licență poetică. Am mai fost urecheată pentru acest mod de scriere al cuvântului, și deși sunt ascultătoare de obicei, aici nu voi corecta. Îmi place simțul tău critic și atenția ta, mie îmi mai scapă destule fiind mai zăpăucă - am observat că vezi și semnalezi greșelile, ceea ce e foarte bine! Și supărăcioasă nu-s, nici n-aș avea de ce. Suntem un atelier de poezie, și aici se presupune că Poezia este regina, nu egoul oricărui poet, indiferent de valoarea lui obiectivă.

Îți mulțumesc pentru toate intervențiile tale! Cu drag.

[Vasilisia Lazăr]

Gerra, ne inviți într-o uriașă încăpere invadată de florile de mucegai ale timpului pe care-l trăim, ne oferi o imagine pe cât de fidelă, pe atât de deprimantă ale acestuia. Nu mi-e ușor să citesc un astfel de poem, mai ales când sunt pusă sub apăsarea unui asemenea titlu. Dar este și mai dificil să înțeleg taina resorturilor ascunse care-ți dau puterea să scrii astfel… E o neobișnuită intensitate a trăirii în poezia ta, dramatismul, precaritatea existenței, viața „mică” a cotidianului, degradarea sentimentelor sunt mereu puse în surdină într-un mod absolut original, recognoscibil. Ca să ne facem bine, se impune un restart, da, însă e greu... Avem deja simptomele unei boli necruțătoare...

Felicitări, Gerra! Și daa, anticameră e corect, trebuie corectat.

[Amanda Spulber]

O imagine sumbră, percutantă, înfiorătoare și unda de speranță care plutește peste toate imperturbabilă. Poate fi ignorată, dar nu înlăturată. Ultimul vers, deși este concluzie, îmi pare un pic stingher. Parcă ar suna mai bine fără el. E doar o părere, desigur, pot să greșesc. Nu am multă experiență.

Despre cuvântul antecameră, pare logic să fie așa, fiindcă folosim prefixul ante- cu sens de înainte de, dar corect este anticameră. Am încercat să înțeleg de ce și am aflat că anti- ar fi o formă veche cu înțelesul de în fața sau înainte de. Chiar și în engleză se scrie antechamber, dar se citește anti-. Am dezvoltat un pic subiectul pentru că am mai văzut scris cuvântul așa și sunt curioasă dacă explicația pe care am găsit-o e satisfăcătoare. Singurul cuvânt care îmi mai vine în minte cu anti- în sens de în fața este anticipat. Scuze pentru divagație și sper să nu te superi.