tot mai puţini tot mai trişti
cu idealuri moarte-n faşă
privim cu neputinţă-n jur
la hăul ce adânc se cască
şi nimeni nu-i să ne salveze
în clipa cea de cumpănă
roşu soarele-n amurg
picură o lacrimă

DARLING

(Dragoste târzie)

Azi ajuns în pragul bătrâneţii,

Mâzgălind hârtia ca un tont,

Au rămas, din ce-am creat, scaieţii

Şi-un creion pe jumătate…

De ce?

de ce să te minți
pe tine
pe alții
că ești bine?
când tu învârți folii și muguri
in ideea că ziua de mâine va fi bună?

de ce să minți
când seara de seara-
n pat te foiești
și la oameni țipi
printre cioburile geamului
spart
la fel precum a ta persoana
de altădată.

udat-n apa rece
copacii de afara îmi fac cu mana
aș face o plimbare
un du-te vino
fără capăt
printre ei și betonul greu.

Pe călcâiele crăpate numai de iubiri săpate aveau urme pașii tăi

tălpile bătătorite, sângerânde și zorite

înfloreau de vânătăi

dintr-un sâmbure de vină prindea spinul rădăcină și-ncolțea fără temei,

la răscruci, vârtej de fumuri, doruri fumegau pe drumuri, creozot în ochii mei

amalgam de plâns și vrere, corindon ce-ți dă putere, și de-ai vrea și de n-ai vrea

să-mi vânezi printre creneluri fluturii de prin cerneluri ce-ți tulbură viața grea

ca și…

În fiecare zi îți faci o toană:

Ești când Pizarro, când Cortes;

O sângeroasă amazoană...

Și eu, de-al dracu, te urmez.

Vânezi prin munți, prin sanctuare,

Prin colonia de plancton,

Vânezi prin petele…

Respiră zorii-mprăștiindu-și ceața

și-ți curg prin păr câmpiile cu maci;

Când ochii tăi sunt soare și când taci,

în stoluri se topește dimineața.

Te disipezi în freamătul de vânturi,

atomii tăi iau forme de păduri;

Sălbatică îmi ești - ca lupii suri,

ce cuceresc noi ape și pământuri.

Prin norii cumulus îți porți sărutul

ploios,…

Să nu crezi că m-am rătăcit, de când am devenit arheolog uit să-mi iau busola,

dar norocul mă ține de mână și-mi spune sapă aici;

Nu pun întrebări, uneori găsesc câte o legendă amestecată cu mâl,

alteori un pumn de fiare,

dar cel mai tare m-am bucurat când am descoperit un râu…

nu suport privirile peste umăr

parcă ar fi conffeti aruncate pe niște străzi goale

nici desene pe asfaltul din fața casei mele nu-mi plac

îmi amintesc

de un ghid care mi-a trimis gândurile

în parcul de distracții…

Nimic, din asta, nu mă scoate,

Pot să mă pun cu susu-n vale,

Mai mult de-atâta nu se poate;

Voi fi mereu un coate goale... 

Un linge blide prin cantine,

Un dus cu pluta, mort de foame,

Un visător de lucruri…

Întâi de undrea

de o sută de ani

orologiul în turnul mitropoliei

își scutură uitarea din pletele ninse

de însângeratele ierni scurse

bate cu glas dogit un centenar

ceas aniversar al unirii românilor

îi ține isonul și dau onorul

escadroanele militare

tresare prundul Dâmboviței

undele se tulbură într-un gest pietos

din negura istoriei răzbate în noapte

ecou de strigăte victorioase de eroi

cădeau pe altarul patriei

cu…

Ne-am dezvăţat de Ţărnea ori de Creangă,

De verbul lor “obtuz” şi “perimat”;

În neuroni, un suflu germinat

Uzăm, din când în când, pe post de spangă*.

Vibrăm la scris confuz, “parazitat”;

Ne-ar trebui la suflete o rangă

(Când „te iubesc“ e-un sunet de talangă),

Să le deschidem ivărul blocat.

A re-nvia în sine o poiană,

Din ofilite “Flori de mucigai”,

În care slova n-are nicio rană,

Iar…

Miroase-a floare-albastră de poiană,

se simte gustul dulce-amarului izvor;

O pasăre din noaptea dumbrăveană

s-a ascuțit pe ceru-ncremenit, în zbor.

Ultimile stele pe stomacul gol

o pastilă de pornire

o cafea cu rochia până-n pământ

o poezie-două să-mi dezmorţesc degetele

un zâmbet superior să sperii fantoma nopţii

o retragere strategică în bibliotecă

după

emil brumaru

şi

alţi neciopliţi

ca

Domnia…

în ziua aceea târzie,

din anul acela pasat,

într-un zandan, pe-o fâșie,

fără niciun semn m-au lăsat...

paznicii, în turn de beton,

cât din ficat am urlat,

și-au pus la urechi…

în noaptea asta nu se moare

și nici nu s-a murit vreodată

câte o stea timid răsare

din lacrima pe cer brodată

mai plouă doar pe la ferestre

o ploaie rea o ploaie deasă

și lasă îngerii drept zestre

iar veșnicia-o dă mireasă

cireși în floare-i pun năframa

prin fluturi albi o-ntreb de mama

Ninge pe-ale tale gene

lungi ca noaptea boreală;

Flori-de-colț se-aștern poiene

sub lunatica urzeală.