Cină în alb

[Mihai Katin]

 

Îmbrăcaţi-vă imaculat să aveţi sentimentul

Că din acidul şampaniei gustaţi puritate

Adorabilă perversitate în miraj,

Egocentrism nesăţios şi teluric.

Umbra tot albă-i pe jos?

Sau praful

Ce se ridică din secunde călcate-n picioare

Praful  acela vă doare?

Când predicate imberbe trec pe buze crispate

 Între vreau şi se poate,

Între avataruri de nobilă speţă cu fraze sordide,

Egoismul subtil vă ucide ultimul timp inocent,

Vă privesc şi absent

La spectacolul cu roluri mărunte

Mă gândesc: aş pleca!

Nu am unde!

Vă ascult albi şi rigizi în imaculată podoabă,

Vanitatea ca zgardă

Iluzii deşarte,

Sufletul oare dezbrăcat stă deoparte?

Sau şi lui îi găsiţi o cămaşă de nea mai uşoară,

Ori nu are nevoie, e celest, nu se simte,

Nu ne scurmă în minte, nu roade-n stomac,

Domnul drac e în frac

Ne serveşte gentil

Zâmbet umil ce vă cumpără faimă şi vă vinde orgolii,

Sus luna orneaza cerul cu molii şi la cina stilată

Lumânări se aprind,

Ninge cu vată,

Privirile sorb amintiri efemere

Și pe rând fiecare

Se topeşte în noapte,

O pată pe ziduri şi stele pe gard,

Inspiraţi cu nesaţ gustul de alb,

Nu e crin,

Varul cărămizilor

Se scurge-n  tăceri

Ori din chin...

 

 

 

 

[Jeler Eleonora Maria]

O cină în alb luată în fiecare seară când...varul cărămizilor, se scurge-n tăceri, ori din chin...

Am citit-o și răscitit-o. Mulțumesc!

[Stanescu Valentin]

Am sorbit poemul şi gândurile nu s-au vrut aşezate în cuvinte aici... Tac!

Felicitări pentru lecţia de tristă uimire. Lumea nu s-a schimbat vreodată... Au fost doar licurici pe colo şi pe ici ce au mai adus doar un pic de lumină şi prea puţină căldură să încălzească frigul lumii...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Atât de trist si adevărat

„Sufletul oare dezbrăcat stă deoparte?

Sau şi lui îi găsiţi o cămaşă de nea mai uşoară,

Ori nu are nevoie, e celest, nu se simte,

Nu ne scurmă în minte, nu roade-n stomac„

Am citit cu drag.

[petrut dan]

Un poem al cărui grad de complexitate ajunge din urmă liricul, dar casa pe care o fac împreună pare zidită pe stâncă, așadar mulțumim pentru invitația la ''cină'', cu stimă!

[Vasilisia Lazăr]

Vă privesc şi absent

La spectacolul cu roluri mărunte

Mă gândesc: aş pleca!

Nu am unde!

Dureros adevăr!

Un poem al unei societăţi în cădere liberă, cu idealurile trădate, un poem al unei lumi debusolate, cu mecanisme dereglate definitiv. Mi-a plăcut, dar m-a și întristat.

[Grig Salvan]

Un stil interesant, sentențios și grav, dar și ironic și persiflant uneori:

„Domnul drac e în frac

Ne serveşte gentil

Zâmbet umil ce vă cumpără faimă şi vă vinde orgolii”

Versuri intens conceptualizate:

„Adorabilă perversitate în miraj,

Egocentrism nesăţios şi teluric.”

sau

„Între avataruri de nobilă speţă cu fraze sordide,

Egoismul subtil vă ucide ultimul timp inocent”

Dar și unele de o mare candoare:

„Mă gândesc: Aș pleca

Nu am unde”

Sau imagini picturale deosebite:

„Sus luna orneaza cerul cu molii şi la cina stilată

Lumânări se aprind,

Ninge cu vată,

Privirile sorb amintiri efemere

Și pe rând fiecare

Se topeşte în noapte,

O pată pe ziduri şi stele pe gard”

Citit cu interes.

[chindea maria elena]

În această lume întoarsă pe dos devenim daltoniști Mihai, nu mai vedem trădările sufletului, umbrele ni se par un joc de fluturi albi care înalță visul de-a fi. Vrerile noastre se subțiază atât de mult încât nu ne mai pot ține cerul deasupra, care curge în sângele negru al adâncurilor! Nu mai avem, sau lumea nu mai are puncte cardinale, de-aceea se rătăcește în ea însăși! Radiografie a orbirilor noastre, punem în mâna luntrașului inima noastră fără să ne dăm seama aproape... Prea-s toate la limită - ca să nu urmeze o trezire dureroasă!

Splendid poem!   

[Monica Pester]

Parcurg un adevărat manifest de judecata a unei  societăți  strâmbe, distorsionate prin minciuna, orgolii și nesecata lupta pentru putere. Da, vrem sa plecam și nu avem unde. Pentru ca plaga aceasta a răutății, intolerantei și mistificarii a cuprins planeta care și ea, abia ne mai suportă. Ca dintr-o mlaștină putredă continuă sa iasă la suprafata miezul urât al sufletelor bolnave. Albul nu mai poate acoperi negrul.

Va citesc întotdeauna cu drag și admirație, d-le Katin !