pășesc printr-o mahala cabotină
ca un mușuroi rectiliniu
lipitorile îmi sug sângele din creier
dar ochiul stâng al lui Horus mă veghează
/rana mi se curăță în lumină
merg
merg
merg
lăsând în urmă dâre ale viitorului
în față apare un șotron maiestuos
start/ întru în joc
fiecare pătrat e trapta către / o lume
la viața a șaptea
prima treaptă este o pereche de papuci din papirus
pe care tălpile tale sprijină lumea
în a doua ți se îndoiesc genunchii a iubire înaltă
când pe a treia încheietura mâinii tremură
degetele lungi colorează oamenii la puterea a patra
pentru cea de a cincea suflare
atunci inima îți este un șase care se rotește amețitor
al șaptelea pas m-a învățat ieșirea din tine
/așa cum mi-am învățat propriul buzunar
am înțeles
/ nicio durere nu e mai mare ca tine
doar tu
ai fost stâlpul care m-a ținut dreaptă deasupra întunericului
Adaugă un comentariu
Vă mulțumesc mult!
O poezie bine condusă. Brava.
Flashurile-s total insipide.
da Coza
Sensibilitate, siguranță, frumos.
Un vis despre ceea ce va reprezenta lumea viitorului. Dar nimic fără iubire. Iubirea va dăinui. Ea va fi cea care va încălzi sloiuri şi împiedică troiene să mistuie sentimente curate.
Interesant și frumos alcătuit acest poem, cu abilitate către mister și către stările metamorfozate ale poetei.
Cu deosebită apreciere,
Sofi
mi-a placut mult sotronul....
Un text bine scris/ condus, cu un mesaj pe măsură.
Am citit cu plăcere.
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE