avatar

[Laura Cozma]

pășesc printr-o mahala cabotină
ca un mușuroi rectiliniu
lipitorile îmi sug sângele din creier
dar ochiul stâng al lui Horus mă veghează
/rana mi se curăță în lumină

merg
merg
merg
lăsând în urmă dâre ale viitorului

în față apare un șotron maiestuos
start/ întru în joc
fiecare pătrat e trapta către / o lume
la viața a șaptea

prima treaptă este o pereche de papuci din papirus
pe care tălpile tale sprijină lumea
în a doua ți se îndoiesc genunchii a iubire înaltă
când pe a treia încheietura mâinii tremură
degetele lungi colorează oamenii la puterea a patra
pentru cea de a cincea suflare
atunci inima îți este un șase care se rotește amețitor
al șaptelea pas m-a învățat ieșirea din tine
/așa cum mi-am învățat propriul buzunar

am înțeles
/ nicio durere nu e mai mare ca tine
doar tu
ai fost stâlpul care m-a ținut dreaptă deasupra întunericului

[Laura Cozma]

Vă mulțumesc mult!

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie bine condusă. Brava.

Flashurile-s total insipide.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Sensibilitate, siguranță, frumos.

[Sofia Sincă]

Un vis despre ceea ce va reprezenta lumea viitorului. Dar nimic fără iubire. Iubirea va dăinui. Ea va fi cea care va încălzi sloiuri şi împiedică troiene să mistuie sentimente curate.

Interesant și frumos alcătuit acest poem, cu abilitate către mister și către stările metamorfozate ale poetei.

Cu deosebită apreciere,

Sofi

[Chris]

mi-a placut mult sotronul....

[Valeria Merca]

Un text bine scris/ condus, cu un mesaj pe măsură. 

Am citit cu plăcere.