Dincolo de Niagara

[gina zaharia]

Să nu crezi că m-am rătăcit, de când am devenit arheolog uit să-mi iau busola,

dar norocul mă ține de mână și-mi spune sapă aici;

Nu pun întrebări, uneori găsesc câte o legendă amestecată cu mâl,

alteori un pumn de fiare,

dar cel mai tare m-am bucurat când am descoperit un râu subteran,

venea din altă viață, era curat și mângâia pietrele cu un cântec.

Am stat aproape o lună acolo,

nu știu dacă m-au lovit setea ori foamea,

dar n-am avut niciodată în fața ochilor un râu de aur,

niciodată.

 

Când mă gândesc cât de aproape am fost să cred că nebunia

își face casă pe unde apucă,

servește înghețată, merge de-a lungul plajelor, își pune ochelari de soare

în toiul nopții,

mușcă din livezile una și una,

ori îndrugă o mulțime de  minciuni

încât și un înțelept ar căuta, prin cărți, întâmplări cu final fericit...

Știu, morile de apă sunt demodate, dar din senin apăreau lângă maluri

și îndemnau valurile să treacă prin curenți de tot felul.

Erau gălăgioase, asta le dădea încredere.

Niște bătrâni au scurtat drumul pentru o umbră dragă,

și era luni, și era primăvară, și nimic interesant

dacă femeia n-ar fi recunoscut, învârtindu-se,

inelul ei de logodnă.

 

Iată, seara urcă pe ziduri, apoi se stinge ca o țigară pe un trunchi de copac.

Cineva îmi șoptește să spun și despre tine ceva.

Nu zic nimic, ești în siguranță acolo,

de va seca râul acesta te vei alege doar cu lebăda care s-a încăpățânat

să înoate dincolo de Niagara.

Nu vrei să știi dacă e aievea. Nici dacă s-a înecat cu un strigăt.

La un semnal va dispărea totul.

Ah, iată, busola e în buzunarul timpului meu.

Slavă Domnului, arheologii nu pierd nopțile pe drum,

ci le sărută deasupra pământului și le sfătuiesc

să nu mai vorbească în somn.

[Chris]

ce calatorie minunata, nu stii la ce imagine sa te opresti...

[Mihaela Popa]

frumos, frumos, frumos!

[gina zaharia]

Mulțumesc, prietene da Coza! 

[Ion Lazăr da Coza]

În v6 e un pleonasm.

Debordant.

da Coza

[gina zaharia]

Îți mulțumesc, Valeria dragă!

[Valeria Merca]

Ca de obicei... seducător/ vrăjit scrisul tău.

Admirație, Gina!

[gina zaharia]

Sofi, mereu ne-ai fost aproape (mie și poeziei mele) și ne-a fost bine. Îmi place să cred că nu voi pierde busola, dar dacă ar fi să se întâmple, știu că vei fi pe fază. 

Cu drag îmi amintesc toate momentele prietenie noastre literare și nu numai.

Mulțumesc, draga mea!

[Sofia Sincă]

Prozo-poem cu reflecție către amintirea plăcută a eului în timp, cu momente de fericire, a unei minți ce nu-și pierde niciodată busola. Mai ales pe cea poetică...

Foarte interesant și tehnic alcătuit, textul se întrece pe sine de la un vers la altul. Este fotografia Ginei Zaharia, una dintre minunile ei, cea care știe să construiască între lirism și reflecție prin poarta narativ-poetică.

Iată, seara urcă pe ziduri, apoi se stinge ca o țigară pe un trunchi de copac. - fără comentarii.

Mii de felicitări!

Sofi