Se zvonise că scriu poezii.

„Cine, mă, ăla a Chetrei?!...”

(pe mama o chema Chetra)…

Am vrut să-ţi scriu iubito… n-am putut

Căci pasta-n pix mi se transformă-n lut

Şi se sfărâmă fără niciun crez

De nu mai pot să te remodelez…

SALT PRINTRE DIMENSIUNI

* Otiliei Crăciun *

anchetez arcada zilei din pântec

să continui cerul din tălpile mele ascut lama de cuţit

a viselor îngerii vor trebui să facă ore suplimentare

(părintele a semnat recalibrarea luminii)

să coloreze…

stau într-o aşteptare intimă
dintr-odată bucuria îmi sare
val de ceară călduţă
mă ciupeşte de glezne şi
am senzaţia aceea
dacă n-ar fi
aceşti martori neastâmpăraţi
aş zice că
am luat-o razna
chiar aşa
copac plin de furnici
la drum

Zvâcneau venele gâtului

să poată să-şi retragă cuvintele

în gât şi în minte

când a pătruns prin ceaţă…

Era regele vieţii lui largi şi spaţioase.

Îşi construise în minte

imaginea dezgropată din trecutul prăfuit

când şi-a răscolit memoria

şi-şi auzea bătăile inimii în urechi

iar ochii prindeau…

unora puţin
le pasă
ei vor să trăiască
acum
aici
nu la sânul lui
dumnezeu
le-a dat libertate
bine a făcut
câţi îşi vor da seama că au pus-o
pe dos şi au ieşit în văzul lumii
cum ies alzheimeriştii
cu ideile goale

pe străzi
se înţelege

Treceam prin cimitir în seara morţii mele

se pregăteau strigoi de-naltele primiri,

din lumânări fum cenuşiu se ridica la stele

cum se ridică toate-n vis şi-n amintiri.

Muream cum nimeni n-a făcut-o pân-acum

rugând pe cei din jur să nu mă jeluiască,

plecam din viaţa mea spre alta fără drum

şi-n cimitirul ei a vrut să mă oprească.

Le-am dat groparilor de ştire către seară

că vreau să rămân singur în mormânt,

când lângă mine-n taină…

Să nu lăsați povestea descheiată,

Sunt vorbele prescrise de un vraci

Care sculpta pe-o inimă-nsetată,

O pajiște, un munte și doi maci…

Nu licita răstignirile

drumurile toate eliberează în efemer

fanta de soare dintre silabe

răspunzătoare de pirueta albastră iată

aripa ulcerată de vise deschide portaluri

nu întreb vârtejul dacă mă soarbe

tatuez printre surâsuri stea tetraedrică

rostogolesc val de lumină printre stigmate

cămaşa e udă de ruguri

din glezne se preling tăcute golgote ridică

colburi…

ne biciuiesc cuvinte fade

purtate-n gând ca doi străini

și-n inimi viitorul arde

acoperit de mărăcini



pe o banchiză fără margini

sădim semințe de alint

uitându-ne chiorâș sub streșini

cum ne-aruncăm săgeți de-argint



suntem vulcanul ce erupe

umplând iubirea de venin

o bem frumos apoi din cupe

hrănindu-ne cu dor și chin



ca-ntr-un perpetuum mobile

apoi din nou ne-drăgostim

și ne-ntrebăm ca proștii cine

azi ne-a clonat…

adolescenţi
se dau cu parapanta
gândurile mele
aşa sunt când călătorim
umăr lângă umăr
respiraţie în respiraţie
printre litere curbate ca
nişte braţe de aer
ne ridică

până la geniu

cărările iubirii

şi-au pierdut azimutul

în balansul pendulei

 …

la doua depărtari

de inima mea

eşti tu -

mereu prezent

dintr-un trecut

al viitorului neîmplinit…

    Începuse să simtă o nelinişte

    când lumina a năvălit înăuntru

    şi ultimele picături de…

Pe scaun

cu privirea aţintită în gol

ochii priveau pe sub pleoape

un fel de nimb

într-o părere de zâmbet

a nervilor braţelor

din înşiruirea

lentă de momente ale…

mi-au jupuit zâmbetul acela
şi tata şi colegul de bancă şi
primul prieten şi iubitul
toţi
m-au confundat cu un miel
în burta cui mă aflu nu ştiu
mă rumegă la fel

În ochii tăi văd doar neîmplinire,

Ce îmi dezleagă destinul meu amar,

Iar glasul tău, foşnind din amintire,

Răsună-n suflet din ce în ce mai rar.

Mai văd acum şi-un vis apus în tine,

Pe care-ncet, încet tu îl vei uita,

Iar eu, acelaşi vis desprins din mine,

Am să-l aştern covor în faţa ta.

În ochii tăi, un lac de întuneric,

Încă mai văd extazul sfânt pulsând,

Dulci fiori prin piept curgând câte un pic,

Îngeri şi…

timpul

unda euforică

a pendulului ce-nclină

secunda

spre finiș