o mulţime de insecte

lumea

pişcă degeaba te fereşti

apare de oriunde

se înfige şi trage setos

licoarea rubinie

o tolbă de venin cerul

stropeşte cu substanţe

nimicitoare natura asta

astmatică

respiraţia se îngreunează

până la sufocare

inhalezi

aerul prin care aceste fiinţe se frământă

fiecare cu zborul ei

ori căderea

te doare

tuşeşti din piept disperi până la

tubul de oxigen

firul de pai…

de pe podul midiei spre parcul de divertisment

sunt mai cărunţi decât măzărichea de alaltăieri

care făcea exerciţii de empatie cu oamenii reci

năluca poartă conduri de cristal şi diadema

stelelor căzute pentru fiecare poet din mare dragoste

oraşul cu ochi de peşte alunecă pe sub tălpi

acoperit de inocenţă şi veselie de un timp

nu mă pot dezlipi de fereastra cu flori din ace

întoarse spre mine casele încăciulate nişte copii

au lacrimi de…

chipeşa asta din fotografie e mama

tocmai ea se şterge pe şorţ de gustul pâinii

ascultăm focul din vatră umbrele noastre

se năpustesc pe ziduri ieşite din poveşti

capete de zmei au închis toate zânele

noi pornim în frunte cu mama să le salvăm

prin mărăcinişuri pe câmp prin pădure pe oriunde

putem să facem câte-o faptă bună urmăm fluierul de cuvânt

ca pe un instrument de magie care ne dă curaj

ne ţine de foame de fierbinte mai ales de iubire…

mă gândesc mai des

la prietena mea cea cu origami

îmi povestea despre bărbatul din america

foarte inteligent

fiu-său cu el seamănă o ţinea pe-a ei

îmi arătase cândva un mail în care

individul îi făcea declaraţii amoroase

ieşite din comun

circumspectă avea râs de singurătate

suferea după cum mişca degetele pe hârtia specială

tot felul de forme impresionau lacrimogen

şi-a înălţat singură viaţa la rang de

casă mare duplex în…