O linişte se lasă-n gândurile mele

De mi se îneacă deşerturile firii

În târziu de soartă când clipele trec grele

Adun din nou în mână zorile iubirii



Şi cum te visez în orice înserare

Trăind înfiorat plăcerile senine

Inima-mi vibrează ca-n faţa la altare

Când cuprind în braţe sufletul din tine



Zâmbeşti ca din picturi…

Dacă aş fi putut să fiu nemărginirea

Iar destinul leneş n-ar rătăci în mine

Aş zămisli miraje lungi ca nesfârşirea

Cu mintea mea-n clipa uitărilor de sine

Iar sufletul în care dospise noaptea clar

Adânca frământare de păduri virgine

Privea cum se coboară pe reci cărări de var

Amurgul multor ani ce tot s-au strâns în mine

Obosit de timpul curgând neiertător

Cu vise anonime ucise în tăceri

Sorbind…

În gară bătea un ceas secundele vioi,

Sub cerul adormit târziu şi fără oră,

Sprijinit de aer având ochii stinşi şi goi,

Trecea un timp prin noaptea lungă şi sonoră.



Poate că şi-acum, obosit şi căzut pe brânci,

Acelaşi ceas măsoară fără ca să ştie,

O lungă îmbrăţişare cum a fost atunci,

C u-n timp trecând prin gara rece şi pustie.…

Noaptea obosită se-aşterne şi suspină,

Pe lumea adormită în câmpii de vis,

Cresc fiori în suflet - amară rădăcină,

Şi gândul mi se frânge pe margini de abis.



Sunt acum de piatră, în rece nemişcare

Şi încovoiat de zodii clipele măsor,

Când se scurg din viaţă cuprinse de mirare,

Iar din răsăritul magic văd apusul lor.…