Ni-s triști strămoșii, Mamă, când văd că tot descrești,

Din cer, vor să strecoare sub lespezi frământări,

Ca să adune-acasă români din patru zări

Și peste arc de veac, cămașa-ți să-ntregești.

Îți sfredelesc adâncuri aceiași cruzi stăpâni

Ce-n cimitir prefac pădurile-ți bătrâne...

Rănite toate urlă: ”Deșteaptă-te, române!”

Și bobu-n spice plânge, să nu-l azvârli la câini...

Recită-n valuri Nistrul, trist ”Doina” lui…

Ascultă cum fiece clipă îţi dă bineţe

Atât de plăpândă

Ea te întreabă pe fugă,

În licărul vieţii e lungime din fir,

E sămânţa infimă

Ce umple clepsidra ascunsă,

E frântură de rază ce ochii mângâie

Şi pleacă, o alta ajunge din urmă,

Din toate fără să afli

Faci ora rotundă ori dreaptă,

Legământul din faptă,

Zălog în cuvânt,

Cu ea ai măsură peste pământ

Şi umbra ţi-o poartă în…

O poezie dus-întors

Costel Zăgan-Georgică Manole

LȚ et comp.

kilometri trecând 

ca niște strofe imaginare

doar mașina vorbește

în legea ei

mâncând kilometru

după kilometru…

cea mai frumoasă poezie de toamnă

era brunetă și avea ochii căprui

îndruma

uniformele neuniforme de azi

sau aștepta la semafor

sub cerul încercănat

vremuri mai bune

tălpile sale striveau

cu un surâs diplomatic

boabele de struguri

până când se auzeau nechezând

pe ulițe buzdugane rătăcite

pe alocuri avea părul nins

ca un sfârșit de noiembrie

cea mai frumoasă poezie de toamnă

încăpea…

Of fato ce-mi faci tu mie...

Nu-nteleg ce vrăji mi-ai făcut..

Dar în seara in care te-am cunoscut

Mi s-a pus pata pe tine

Și am știut din prima ca vreau ceva cu tine.

Și ce dacă ești mai mare?

Inima nu face diferențe.

Mă iei.. mă crești..…

Dac-aș ști cine-i Femeia

Ce de YAHWE îmi fu dată,

Aș avea acuma cheia

La ce-am fost... și-oi fi vreodată.

Când și când văd vreo femeie

Cu-al ei chip și simplu-i port

Semănând cu-a mea…

mă întâlnesc cu moartea din când în când

- ce mai faci? mă-ntreabă ea surâzând

- bine, încă mai fac o umbră pe pământ

dar nu pot să știu până când,

cât mă mai lași în aspra lumină...

- stai liniștit, nu te îngriji de mormânt

nu-ți mai ucide timpul plângând

te mai las o vreme să umbli prin tină

prin ger, prin arșiță, prin ploaie și vânt

până când vremea de dus o să vină

vei pleca în zbor nevrând, tremurând

către o altă lumină, mai pură, mai…

De tine, moarte, nu pot să mă vindec,

În lume leacuri pentru tine nu-s;

De-aceea rabd și nu am să te judec,

Deși, prea mulți de suflet mi s-au dus.

Te știe omul încă din pruncie,

Că dai târcoale vieții pe pământ,

Și vorba ta nu face o uncie —

N-am pomenit – cuvânt fără cuvânt!

Îmi fluturi secera pe lângă soartă,

O simt pe tâmpla rece ca un fulg;

Mi-ai despicat a sufletului poartă,

Știai că eu din suflet…

Treziți-vă oameni din lumea întreagă

Și fiți iarăși oameni, că viața vi-e dragă!

Priviți către semeni, spre pacea beteagă

Că nu mai e nimeni s-o-mpace, s-o dreagă!

Pâmântul se sfarmă, ne-ngroapă-n tăcere,

Un clopot de-alarmă trezește himere,

Vin…

Din pielea rănită și suflet de gheață,

Din teamă de moarte și teamă de viață,

Roindu-mi în jur ulii negri de noapte,

În vechea cetate eu văd pere coapte,

Doar gri-ul din sânge se-ntinde apos,

Să-mi amintească de cel furios

Ce toaca bătea din seară în zori

C-o patimă-a a inimii, să te-nfiori,

Și nu tăcea , dar când se  oprea

În gaura șarpelui , mă-nvârtea

Spre dreapta și stânga, și în tot…

Iubito

în

căutarea

sărutului

perfect

cercetat-am

cei

doi

sâni

taină

cu

taină…

îmi beau îndelung cafeaua

să-mi fac ziua cât mai

suportabilă



îmi beau îndelung cafeaua

sperând să descopăr

la sfârșit,

verdele ochilor tăi

precum un crochiu

de Modigliani



îmi beau îndelung cafeaua

nădăjduind să regăsesc

la sfârșit

poemul clipelor noastre

tandre unice

și atât de grăbite



îmi beau îndelung cafeaua

așteptând să aud

la sfârșit

muzica șoaptelor tale

ca o…

singura provocare este doar somnul, 

când văzduhul ne frânge inimile

pe neobservate, se scrie        prin noi, 

lăsând respirații-ntre buze, 

de parcă

am fi petale de flori 

râurile sunt răni ce

pictează maluri liniștite
privind

            peste ape cum

                  ne facem cu mâna unul altuia

Când te-am văzut ultima dată

Atât de mult am suferit…

Păreai la fel de-ngândurată

Cu ochii-nchiși spre infinit.

Erai atâta de frumoasă…

Naltele-mi aripi sunt parcă

Împlântate-n miez de stele,

Tac și versurile mele

Ascultând un zvon de barcă...

A căzut din cer o frunză

Peucină*, selenară;…

Inima mea e durere, lacrima ta e cuvânt

Leagăn de plâns și plăcere, dus doar pe aripi de vânt.

Trage-vom iarăși cortina, străngem miresme în doi,

Vremea-i să curgă lumina, timpul să vină-napoi.

Ceasuri trecute să plouă, crinii să nască-nceput,

Raiul să picure rouă, nu vom simți c-am căzut.

Lutul cuprinde prea tare, știi și în brațe mă strângi,

Vine și ziua în care nu voi afla că te frângi.

Cerul va da…

Se închipuia mirean,

Fruntea’ncruntă o plecă,

În pământ voia să intre

Și să nu mai sufle an,

Poate, se îndupleca

Să s-arate curat printre

Frații lui de’nchinăciune,

Toți fecioară lacrimă,

Cu smerenia în tâmplă,

Neatinși de goliciune,

Clari la gând de patimă.

Nici visare nu se-ntâmplă,

fără

Voia Domnului!

În el mocnea șovăială

Într-un gol de inimă,

Lângă maica trupului

Care fără îndoială

Rugăciune…

crustele de argint ale valurilor

sorb lichior din săgețile stelelor.

stolul de sirene oarbe

modelează corali din solzi sfâșiați.

nocturna le șoptește azur,

marea le cântă pârjol,

apriga ploaie

le înjunghie mâinile de alge;

sânii îmbălsămați în lacrimi.

cutremură Poseidon

pe tronul de meduze arse,

tridentul șlefuit de corali

strânge lumina lunii;

–trei puncte cardinale–

nordul, iluzia crăpată de…

ți se-ntâmplă uneori

să visezi heleșteie

și păsări cu clonț de rubin

mai visezi uneori

capre sălbatice

sau maci cu petale de smoală

atunci ploile cad pe obraji…