dacă e vis nu vreau să mă trezesc așa ziceai

cuvintele tale luminau mai strălucitoare ca ploaia



te-am întrebat dacă și gândacii au inimi

mi-ai spus că nu știi

știm atât de puțin despre lucruri simple m-am gândit

îngerul care ne privea alerga cu noi prin ploaie

ploaia era un tigru avea o mișcare de copac

ce intră în noapte



ce straniu e…

știu că e mai bine să nu privesc înapoi

e vreme prea multă și o ceață deasă între anotimpuri

o pădure întreagă de străini cu valize în mână un adevărat

domino cu piese care nu se mai leagă



azi noapte m-am întors la tine ai fost pentru o clipă

aripa ruptă a…

   și ea nu a fost niciodată violentă

ochii doar se opresc din privit mâinile din îmbrățișat



viața e un râu ce dă în mare un drum ce duce la alt drum

nu poti să-i lași atât de triști și de singuri pe cei morți

îi vizitezi și nu te mai întorci atât

rămâi cu ei în lumea lor tăcută în care nu mai latră câinii



de fapt moartea nu trăiește într-o…

  poate așa se plăsmuiește existenta

din tristeți fugare și picături de ploaie

când amintirea rămâne singurul lucru cert



ajută-mă Doamne să o iau de la început

să se usuce odată mlaștina asta din mine

și iartă-mă că îmi fac griji

pentru ființa mea vremelnică



știu că nu Tu ai făcut tunelul durerii atât de lung

de vină e…

în altă horă care înnoptează lumina dintre mână și inimă

în altă noapte albă și rece care îmi umple locul gol

dintre coaste

sufletul meu copil desculț cu istoria lui

cu bucuria lui de a merge iar de mână cu mama

din poveste în poveste din vis în vis



nu aici

în altă viață se va întâmpla poate minunea

când îmi vei ghici gândul și el te va…

  știam că trișezi când vorbeai

despre adevăr sau despre iubire

respiram cu nesaț aerul tău nepăsător

simțeam cum bătea miezul nopții în inima mea



fericirea e doar un prieten imaginar

știu că le datorez mult celor pe care nu-i pot iubi

dar tu erai mai frumos decât toate pozele tale

de la picior la inimă de la ceasul din turn…

muzica este lucrul care doare cel mai puțin

întorc discul pe cealaltă parte și ascult

mereu îndrăgostit de tinerețe și de întâmplare



o iluzie a rătăcit orbindu-mi ființa în noaptea în care

am văzut lumina curgând prin venele tale

aveai un zeu în privire

care îmi amintea de o istorie povestită greșit



timpul își…

unde merge trenul acesta te-am întrebat

nu mi-am pregătit încă mâinile pentru…

 își inventează doar o realitate în care cred

o legendă personală prin care își iau viața înapoi



au încredere în moarte așa cum o ramură în iarnă

crede în înviere

atunci când se dezbracă prea mult de viață

amintirile sunt bandaje pe frunțile lor rănite



privesc totul cu naturalețea unui pictor

care vede cerul ca o pânză…

te baricadezi înlăuntrul tău

singură cu anotimpul

din care mereu pleacă cineva



de mult nu mai simți

nașterea dimineților

aroma cafelei

frigul privește prin tine

ca printr-o fereastră

de cealaltă parte cerul

și chipul tău în oglinda unei ape

din care crește o liniște albă…

  caută în fiecare dimineață o fereastră pe unde să evadeze

o fereastră în propriul corp pe unde să-și poată abandona

tristețea care îi urcă mai sus de frunte o depășește

oboseala roșie a unui apus în care soarele

are aceeași vârstă cu singurătatea ei



e doar o femeie care știe că de atâta melancolie

i-ar putea putrezi inima de aceea cântă

îmbrățișează și iubește…

zâmbetul meu a zburat în plopii din lună 

braţele nopţii îmi fac singurătatea hamac

piatra care-mi înoată în sânge a luat drumul cocorilor

se curbează timpul peste arbori s-alunge ochiul de frig

acum singura noapte dintre primăveri e trupul meu gol

fără aripi fără buzunare  fără zâmbete



alţi corbi vor hoinări de-acum prin tinereţea mea

ca printr-o galerie cu desene rupestre

pasărea care mi-a furat zâmbetul a zburat în plopii din…

vorbesc în gând cu mama despre ziua 

în care o să ne revedem 

îi povestesc despre îngerul care vine

noaptea să-mi mângâie visul 

despre înfrângeri și despre nașteri 

deși nu așa se măsoară timpul

îmi spune ea

se curbează timpul peste arbori s-alunge ochiul de frig

acum singura noapte dintre primăveri e trupul meu gol

fără aripi fără buzunare fără zâmbete

alți corbi vor hoinări de-acum prin tinerețea mea

ca printr-o galerie cu desene rupestre

pasărea care mi-a furat zâmbetul a zburat în plopii din lună

am rămas captiv între cearșafuri într-o dimineață ireală

atât de curată încât vedeam urma trecerii tale

pietrele din lună…

s-au plictisit de aşteptare nasturii cămăşii

o tinereţe zurlie ţi-a dezlegat sângele

încătuşat de stâlpul porţii

alergi pe străzi să prinzi răsăritul

să pregăteşti balansoarul pentru ora din turn

e vremea să-ngropi toţi anii trăiţi în zadar

încercuieşti fiecare secundă cu mănunchiuri de iarbă

să ştie îngerul tău unde eşti

vorbeşti cu ferigile din vânt

unu doi trei paşi până la marginea…