Copilăria aprinde lumânările

în bradul de Crăciun.

Sărută capătul frigului.

Bați la ușa ei și nu mai deschide

nimeni...



Te plimbi pe uliți, auzi

cum îți cântă bunica și vezi

cum ascunde mama cadourile sub pat.

Amintirea îți atinge fiecare colț

de inimă.



E decembrie în aer

în Cuvânt…

  nu știu destul despre păsări nici despre fluturi,

 dar știu că singurătatea mea ar trebui să aibă aripi,

 să pot duce mai departe povestea...



 atâta depărtare îmi tulbură liniștea

 așteptând ca lumea să fie dezgropată

 din mormanul de cuvinte care mint,

 dar tu ești orb până la os

 iar durerea mea devine atât de mare încât

 nu o mai…

 numele tău e un zid care vorbește

și se citește pe verticală,

un buchet de aer pur.

norii navighează pe râuri, fulgerul lovește.

de cealaltă parte a acestei poezii e iarnă,

între amintiri stă imaginea ta îndepărtată…

îmi amintesc cum mă priveai în acea ultimă toamnă

în ochii tăi se luptau flăcările amurgului

brațele tale mă înconjurau strâns ca o iederă

cădeau frunze din cerul nostru iar glasul tău

era cald și umed dar nu-mi putea domoli setea…

 am iubit mereu marea și cerul

și modul acela suspect în care fluturii se așezau

pe umărul meu stâng și colorau aerul,

dar nu am avut cui să-i cânt sau să-i dau un sărut,

o îmbrățișare care să-mi țină ziua întinsă.

nu am avut cu cine să vorbesc despre orice,

cu tristețe senină.

cândva dragostea era casa mea,

muzica ei era o pasăre de foc în…

ceasul amenință în amurgul unui oraş îndepărtat

când toți copacii visează să fie călători

și toți călătorii visează să se întoarcă acasă



fiecare neuron îți povestește același vis

care îți poartă viața iar tu încerci să alegi

din marea de cuvinte zimțate

doar verbele potrivite

din acel moment alb în care vezi

și cealaltă parte a…

sună alarma cineva cere ajutor

în loc de semințe au aruncat plumbi pe câmpurile arate

o umbră ia foc la marginea frigului

înfloresc ghioceii în parcurile orașului

dar semaforul străzii are o singură culoare

iar oamenii își târăsc sufletul între frică și foame

gloanțe nemiloase ca gerul lui februarie

se amestecă peste strigătele de neputință ale…

căutând să-mi golesc inima în noapte

sau în orice alt container imens fără memorie

am mers cu tine pe cărările și trotuarele nopții

fără să ne vedem

în ritmul de a trăi din care știam că nu puteam scăpa

cu orașul mort în jurul nostru

pentru a reconstrui ceva ce nu fusese construit niciodată

imaginându-ne că puteam asfalta lumea cu pașii noștri

ultimul popas a fost o plajă rece care avea o lumină…

  și asta fac în fiecare zi în genunchi

mă rog pentru viață și cer iertare

corpului meu care nu mai adună în el

soarele după-amiezii

linia orizontului este o frânghie

care îmi leagă mâinile la spate



am articulat visul cuvintelor

pe care l-am urmat pe cărări încețoșate

ca una care primește încuviințarea unui…

  te trezești plângând într-o limbă străină,

dacă nu ți-au ieșit cuvinte din gură, ci lucruri, pietre,

să le arunci și să ascunzi cuvântul sub limbă.

cineva te desenează cu ochii închiși și nu îi este frică

să îți contureze orbirea,

simți că în trup ți-a rămas o inimă dar nu este a ta.

îți rozi unghiile a neputință ai putea stinge felinarul zilei

și te-ai…

dacă e vis nu vreau să mă trezesc așa ziceai

cuvintele tale luminau mai strălucitoare ca ploaia



te-am întrebat dacă și gândacii au inimi

mi-ai spus că nu știi

știm atât de puțin despre lucruri simple m-am gândit

îngerul care ne privea alerga cu noi prin ploaie

ploaia era un tigru avea o mișcare de copac

ce intră în noapte



ce straniu e…

știu că e mai bine să nu privesc înapoi

e vreme prea multă și o ceață deasă între anotimpuri

o pădure întreagă de străini cu valize în mână un adevărat

domino cu piese care nu se mai leagă



azi noapte m-am întors la tine ai fost pentru o clipă

aripa ruptă a…