scrisoare unei dimineți triste

[Nuta Craciun]

nu mă mai aștepți în dragostea ta până ajung eu

odată te trezeai lângă mine și plângeai de bucurie

mă iubeai în aerul tremurător al dimineții

în disperarea răsăritului prins

de miracolul îmbrățișării noastre

eu îmbrăcată doar într-o ploaie de lumină

și timpul

care îşi cernea nisipurile de la un sân la altul

și bucuria aceea

luminând ca o gutuie la geam

 

casa la țară câinele și grădina de zarzavat

toate au rămas în urmă în apele altei dimineți

și nicio lumină nu mai iese din mecanica ei strictă

fiecare iubit stă acum naufragiat în liniștea lui

 

fereastra îmi arată lumea aflată de cealaltă parte a ei

dar dimineața mea poartă o lacrimă mare pe obraz

[Nuta Craciun]

Domnul Mihai Katin, mă bucură tare mult trecerile dumneavoastră care mă încurajează să-mi scriu mai departe dorurile... vă mulțumesc!  

[Nuta Craciun]

Domnul Grig, mă bucur că ați simțit și căldura acestor versuri nu doar tristețea. Vă mulțumesc! 

[Nuta Craciun]

Mulțumesc de apreciere, dragă Mioara! 

[Nuta Craciun]

Gabriel,  da, primul vers pare rătăcit, dar mi-e drag așa frânt cum e,  simt că are el acolo un ceva care parcă face intrarea în poem mai enigmatică. Îți mulțumesc frumos de trecere și de semn.  

[Nuta Craciun]

Ce cuvinte frumoase mi-ai lăsat, dragă Lisia, îți mulțumesc tare mult! 

Cuvântul fereastră și cuvântul dimineață recunosc că sunt pentru mine cuvinte obsesii, și ar mai fi câteva ... de câte ori scriu, simt că îmi dau târcole.

Da, uneori amintirile  lăcrimează, dar sunt ale noastre și ni-s dragi ... și într-adevăr, niciodată nu e târziu să ne amintim de noi cei de odinioară. Mi-a plăcut tare mult cum ai spus:  ”Timpul este o floare căreia îi cad petalele”, e minunat spus și am și o imagine superbă pentru versul ăsta, ți- o trimit în privat. Voiam să o folosesc ca și copertă pentru cartea următoare, dar nu am găsit până acum un vers potrivit pentru imaginea asta, o să postez pe pagina mea personală versul tău și imaginea mea. Mulțumesc cu drag! 

[Mihai Katin]

eu îmbrăcată doar într-o ploaie de lumină

și timpul

care îşi cernea nisipurile de la un sân la altul

și bucuria aceea

luminând ca o gutuie la geam...un tablou  al  puritatii dorite  si   impartasite prin  cerneri  de nisipuri  temporale  ...

și nicio lumină nu mai iese din mecanica ei strictă

fiecare iubit stă acum naufragiat în liniștea lui  este  vremea  cand  ratiunea   stie  sa guste  lumina  si  sa  gaseasca  starea    de inertie  a  iubirii inainte  de acele  mareice   noptii  ale  simturilor...

fereastra îmi arată lumea aflată de cealaltă parte a ei

dar dimineața mea poartă o lacrimă mare pe obraz...   portret  cu  o  femeie  ....sa admiram  acele  spatiii in care ea  devine  dincolo de trup  dimineata!.....

[Grig Salvan]

Cald poem în dimineața tristă. Am desprins frumuseți ca:

„odată te trezeai lângă mine și plângeai de bucurie

mă iubeai în aerul tremurător al dimineții

în disperarea răsăritului prins

de miracolul îmbrățișării noastre

eu îmbrăcată doar într-o ploaie de lumină

și timpul

care îşi cernea nisipurile de la un sân la altul

și bucuria aceea

luminând ca o gutuie la geam”

„toate au rămas în apele altei fdimineți”

„dar dimineața mea poartă o lacrimă mare pe obraz”

[Mioara Manoilă]

Foarte frumos!

[gabriel cristea]

O poezie minunat construită. În afară de primul vers care pare un ram frânt, versurile curg fluid, creând acel sentiment de profunzime poetică. 

[Vasilisia Lazăr]

Fiecare dimineață reprezintă un nou început. Uneori, diminețile sunt pline de nostalgie, reflecție și introspecție. Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre. Iar aceste petale duc cu ele parfumul unor amintiri, care, cu un foșnet suav, se preschimbă în cuvinte, iar cuvintele, în poezie. Nu toate amintirile zâmbesc, unele lăcrimează, dar le păstrăm într-un album al sufletului şi le respectăm locul în viaţa noastră. Le lăsăm să-şi spună povestea şi o reascultăm doar pentru că are un mesaj important. Niciodată nu e prea târziu, atâta timp cât ne mai putem reîntâlni cu noi, cei de odinioară.

Frumos poem, Nuța. Emoționant și nostalgic. Felicitări!