pași între două tăceri

[Nuta Craciun]

totul căpăta în gura mea un gust persistent de lacrimi,
oare de ce viața începe și se termină cu un plâns?

ochii mei sunt doar ascunzișuri pentru cuvinte,
m-am rătăcit, dar am cunoscut viața pe drum,
am învățat să caut speranța ca pe o scoică rară pe o plajă pustie,
ca pescărușii pe o mare înghețată, așa dansam în jurul vieții
să-mi alung de sub piele frigul.

ascultam vântul șuierând între cuvinte străine,
cineva a schimbat muzica, o mână invizibilă de umbră sau de aer
a împrăștiat iepurii ce-mi aleargau sprințari prin memorie.

mâine va trebui să mă întâlnesc din nou
cu mine în oglindă
lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt.

[Chris]

ochii mei sunt doar ascunzișuri pentru cuvinte,

am învățat să caut speranța ca pe o scoică rară pe o plajă pustie, - o poezie grea, de regasire, marca Nuta Craciun. m-am oprit asupra acestor doua imagini pentru ca mi s-au parut foarte bine/frumos redate starile

lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt - lumea este si in noi insine. uneori poate de aceea simtim nevoia sa ne construim un zid inalt care sa ne separe de lumea exterioara in care nu ne regasim.

[Mihaela Popa]

o screire frumoasă, cu o concluzie tristă dar adevărată

"lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt."

[Nuta Craciun]

Uneori lumea e departe, dincolo de un zid care tot crește... vă mulțumesc de semn! 

[Nuta Craciun]

Aceeași prețuire, domnule Mihai Katin, vă mulțumesc!

[bolache alexandru]

lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt. Din păcate adevărat! O poezie frumoasă!

[Amanda Spulber]

Am citit pe poeziepunctro. Mai intru uneori acolo. Facebook nu folosesc.

[Mihai Katin]

am învățat să caut speranța ca pe o scoică rară pe o plajă pustie,...ma opresc  la aceasta  extraordinara  imagine  pentru  ca este paradigma  modului  de a ne  urca prin propria  viata ,un paradox  ,urcam mergand  pe plaja  zilelor,anilor...

cu  multa pretuire!

[Nuta Craciun]

Da, Lisia, pertinentă observația cu acel ”ca” la fel cu virgula, mulțumesc! 

În rest, așa gândesc și eu, deși am întâlnit, nu doar aici, scrieri foarte bune în unele din acele ”variante”. Se poate învăța din ele fără însă a lăsa să-ți afecteze stilul. De fapt cred că sunt chiar binevenite în cazul în care  poetul încă nu are un stil propriu, sunt ca niște îndreptare...  și eu recunosc că am învățat și încă învăț din aceste variante și comentarii dacă sunt făcute constructiv.

Să recunoaștem că sunt oameni mai talentați decât noi și ne pot ajuta să ridicăm ștacheta, bineînțeles că iei din fiecare atât cât simți că ți se potrivește și o faci atunci când realizezi tu că sfaturile primite de la cineva cu mai multă experiență și abilitate la scris, se potrivesc mai bine decât ai scris tu. Dar și pentru asta cred că trebuie să știi să apreciezi corect sfatul și la fel, să știi să te apreciezi și pe tine corect și la justa valoare și să recunoști când lucrurile pot fi spuse mai bine. 

[Vasilisia Lazăr]

O poezie foarte bună, introspecție asupra eului, căutare, încercarea de a ne înțelege și a ne vindeca. 

m-am rătăcit dar am cunoscut viața pe drum,
am învățat să caut speranța ca pe o scoică rară pe o plajă pustie,
ca pescărușii pe o mare înghețată, așa dansam în jurul vieții
ca să-mi alung de sub piele frigul.

Îndepărtarea anumitor temeri, frici:

o mână invizibilă de umbră sau de aer
a împrăștiat iepurii ce-mi aleargau sprințari prin memorie.

Și acest proces continuă (mâine va trebui să mă întâlnesc din nou/ cu mine în oglindă) sau atunci când lumea va fi iar un zid.

Mi-a plăcut mult.

În ceea ce privește varianta propusă de Dan, sinceră să fiu, nu te-am recunoscut și te citesc de mult timp. Nu spun că nu este bună, poate e mai bună, dar nu ești tu aceea. Fiecare autor are stilul lui și, dacă nici el și nici ceilalți nu-l mai recunosc, atunci nu e bine. Poate de aceea eu mă feresc să rescriu în felul meu scrierile altcuiva și mă limitez să fac mici observații doar acolo unde ceva chiar nu e bine, dar fără a interveni mai mult.

De exemplu, la tine, aici, eu aș renunța la „ca” din versul ca să-mi alung de sub piele frigul, iar în versul m-am rătăcit dar am cunoscut viața pe drum, se impune virgulă înaintea conjuncției „dar”.

[Nuta Craciun]

Poți să zici, dragă Monica, orice poți să zici că am eu multe defecte, ca orice om, dar nu sunt supărăcioasă, cum să fiu, mai ales când cineva vine să vorbească cu mine? :) 

Dar vezi? uneori ”zerul” ăla parcă are locul lui, e părticică din povestea ta. Poți reface când primești sugestii, eu sincer mă bucur când le primesc pentru că așa înțeleg cum văd ceilalți cum ajunge povestea mea la ei, dar de revenit pot reveni pe text numai când simt nevoia să fac asta, pentru că altfel simt că îmi pierd identitatea. Asta nu înseamnă că nu apreciez sugestiile și nu le înțeleg, doar că am nevoie de puțin timp ca să sucesc și să răsucesc pe toate părțile... Cu siguranță din comentariul lui Dan o să păstrez câte ceva! Mulțumesc frumos!