să fi primit vestea la timp

[Tudor Cicu]

să fi primit vestea la timp

 

spre mirarea mea

nevinovat te pot declara numai cuvintele

asta mi-ai spus deunăzi, crezând că dragostea

îmbunează sufletele oamenilor:

„trebuiesc doar folosite,

pentru a reda viața atât cât a fost”

părea o răutate tot ce ai spus

și mi-e teamă că nu o să ajung vreodată să-ți spun:

„omul nu mai este,

dar povestea lui a rămas într-o carte;

ca să înțelegi trebuie să-ți amintești tot”

de multe ori memoria ne ascunde cam totul

și asta

fiindcă mereu m-am întrebat de ce,

de ce nu-mi amintesc că am fost fericit?

și rețin doar ce spuneai:

„moartea pare o ieșire,

dar acum cred că e o plecare,

o lume care să-ți ascundă alte mistere;

așa se vor petrece lucrurile totdeauna”

printre gratii îți voi spune și eu adevărata poveste a vieții

dar îți las să descoperi

fiecare cuvânt rostit atunci

în noaptea fără lună și fără stele

când despre tine au vorbit frunzele.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

”de ce nu-mi amintesc că am fost fericit?”  - acest vers atinge, una dintre  cele mai adânci întrebări ale omului: nu dacă a fost fericit, ci de ce nu își mai amintește fericirea. Este o uitare dureroasă, ca și cum sufletul a fost cândva în lumină, dar mintea a închis geamul.

Poemul continuă cu o reflecție bună despre moarte, nu ca sfârșit , ci ca o trecere spre altceva.

[C.Titi Nechita]

Rana și vindecarea sunt ale noastre trăiri! Minunat poem!

[Vasilisia Lazăr]

O reflecție profundă asupra memoriei, iubirii pierdute și trecerii timpului. Autorul explorează modul în care cuvintele și amintirile ne pot vindeca sau ne pot răni, precum și dorința de a păstra vie povestea unei iubiri sau a unei vieți trecute. Se remarcă o meditație asupra modului în care memoria ne poate ascunde sau revela adevăruri esențiale despre viață și despre cei dragi.

Titlul sugestiv, „să fi primit vestea la timp”, indică dorința de a fi avut ocazia să înțeleagă sau să reacționeze la anumite evenimente înainte de a fi prea târziu, ceea ce subliniază importanța comunicării și a înțelegerii.

Versurile „omul nu mai este, dar povestea lui a rămas într-o carte” sugerează rolul celui-care-scrie, că amintirile și poveștile de viață pot trăi în continuare, în paginile memoriei, respectiv ale unei cărți. Acest lucru evidențiază dorința de a păstra vie memoria celor dragi, chiar și după dispariție.

Reflecția „de ce nu-mi amintesc că am fost fericit?” indică o tristețe și un posibil regret, accentuând ideea că uneori uităm momentele de bucurie, dar păstrăm durerea sau cuvintele dureroase.

Ultimele versuri, despre „noaptea fără lună și fără stele” și „frunzele care vorbesc despre tine”, creează o atmosferă misterioasă și poetică, sugerând că adevărurile și poveștile cele mai profunde pot fi descoperite în momentele tăcute și în simbolurile naturii.

Per ansamblu, poezia invită cititorul să mediteze asupra efemerității vieții, asupra valorii cuvintelor și amintirilor, și asupra modului în care acestea ne definesc și ne păstrează existența după dispariție.

Minunat! Acest poem se cerea scris, de aceea a intervenit amânarea. Trebuia scris pentru a rămâne povestea într-o carte.

Concediu plăcut!

[Tudor Cicu]

Valentin: Am îndreptat eroarea, mulțumesc și... cu graba pregătirilor pentru plecarea de mâine dimineață, muuuulte salutări!

[Tudor Cicu]

Maria Mitea: Cartea mea de poezie, pe 2025  (mă gândeam deja să o fi dat la editură) pesemne a așteptat să scriu și acest poem. „Despre tine vorbesc frunzele” fusese deja SCRIS titlul ei. Ieri trebuia să plecăm pentru 10 zile la mare, așa știam și eram pregătit, doar că fiul meu ne-a anunțat că mââine dimineață pornim (a aranjat el cu hotelul de la Năvodari), deoarece „ceva” a intervenit la servici și trebuia rezolvat. Poate această amânare a contribuit, într-un fel, la scrierea poemului... sau poate că și cartea mea de poezii îl cerea. Mulțumesc de comentariu.

[Stanescu Valentin]

Tudor, te întreci în a ne dărui urcuşuri de cuvinte subtile despre aspecte sensibile ale vieţii. Prin intersecţii de planuri ne duci în clipe de regăsire a ceea ce memoria ne ascunde... Chiar mă întreb de ce nu-mi amintesc că am fost fericit? Spun şi eu ca şi Maria, de unde ai smuls acest buchet de cuvinte: când despre tine au vorbit frunzele. Am citit de câteva ori şi de fiecare dată parcă am citit altă poezie. Mulţumesc pentru lectura din această de seară mai blândă termic.

Am o întrebare: nevinovat te poate declara numai cuvintele.. poate fi o eroare de transcriere a lui pot?

[Maria Mitea]

”Să fi primit vestea la timp” - începând cu titlul poetul stârnește cititorul, ”

crezând că dragostea

îmbunează sufletele oamenilor:” - și câte nu s-au făcut în numele dragostei... și câte încă o să se mai facă...

scrierea atrage cititorul în drama poetică fără pic de reținere, cugetare, și m-am trezit ”când despre tine au vorbit frunzele.” - un vers de milioane, sincer mă face puțin invidioasă finalul ăsta blând care cumva vine împotriva începutului ”socotitor” și care trage la răspundere,

 mi-ar fi plăcut să-mi fi trecut mie prin cap așa adiere de vers... Da poate mi-l împrumutați pe vreo câteva zile, și măcar ca titlu, și măcar să-l țin în cap de parcă ar fi al meu, să mă inspire. :)