să nu ne temem de drum

[Nuta Craciun]

să facem din dragoste un lucru simplu,

seara să-i mângâiem spatele
ca dragostea să învețe de la noi moliciunea atingerii,
să o lăsăm să se plimbe prin casa noastră,
să fim buni cu ea, dar să nu uităm de starea ei de câine
care muşcă uneori mâna care o hrăneşte.

prizonieri ai propriei noastre fiare, să nu trăim cu frica ei,
să mergem înainte până găsim o vreme favorabilă,
în mijlocul unui lac adormit și nostalgic
să ascultăm sonata apei, farmecul acela
care ne amintește că cerul e în noi.

să nu ne temem de drum, nici de dragoste,
să facem din ele un lucru simplu,
până când vom ierta și vom uita pentru totdeauna.

[petrut dan]

O dragoste împărtășită, dacă te lasă să-i mângâi spatele, un poem de îmblânzit oamenii, dragostea, căci una fără ceilalți nu ar exista sau nu ar avea obiectul muncii, câteva idei interesante în poemul tău amplu ca tematică și întors de mult și de mulți, dacă nu chiar de toți pe toate părțile, în speranța că-i vor descoperi secretele, tainele, definiția sau felul preferat! Îmi place dragostea ca un drum, poate ai dreptate și tu, nu este decât un drum, la capătul căruia va trebui să ne folosim de lucrurile învățate, iertând și uitind pentru totdeauna! Un poem cu mesaj reușit! Seară bună!

[Nuta Craciun]

Lisia, da, poezia mea de obicei e plină de contradicții, ca și mine de altfel. :)

Cândva cred că mă aruncam și eu în dragoste cu ochii închiși și toate aveau parcă atunci farmecul lor, dar între timp am crescut și nu mai fac asta! :))  Acuma sondez mai mult acest teren miscător, calc cu mai multă precauție și încerc să aplic câte ceva din toate lecțiile pe care viața mi le-a servit drept învățătură. 

Ideea e ”să NU ne fie frică de dragoste”, nu voiam o contradicție aici: să nu uităm de starea ei de câine care muşcă uneori mâna care o hrăneşte, o spuneam tot ca o precauție... de fapt încercam un concept de tratare prin autosugestie a problemelor existențiale. 

Mulțumesc mult  pentru trecerile tale și pentru păreri! 

[Nuta Craciun]

 Mulțumesc domnul, Grig Silvan.

Despre drum și despre simplitate voiam să fie, simplitatea aceea din care venim și care stă la baza normalității vieții... și despre o teamă pe care o simt uneori și pe care încercam cumva să o sfidez, printr-un îndemn pe care mi-l adresam de fapt mie însămi. 

”Frica” o gândeam cumva în sens pios: ”Cineva, fără adevărata frică de Dumnezeu, nu ştie nimic (la fel ca în 1 Timotei 6:4), și poate și un pic uman, căci fără acea ”frică” ne aventurăm (poate) prea ușor la cele rele. :)

[Nuta Craciun]

Domnul Mihai Katim, toată viață învățăm să fim înțelepți dar tocmai lucrurile alea simple ne scapă! 

Dar, o luăm de la capăt în fiecare zi!! :)

Vă mulțumesc pentru semn dar mai ales pentru: ”dar frica este si  talisman  si  lumina de veghe  si paza, să n-o  stingem!” Da, uneori această ”frică” de natură creștinească, ne ajută să ne îndepărtăm de cele rele. 

[Nuta Craciun]

Mulțumesc Manuela.  În poezie parcă ne exprimăm mai bine și fricile și filozofiile de viață, cu practica e mai greu! :)

[Vasilisia Lazăr]

Păi e un pic de contradicție aici. Pe o parte, spui să nu ne fie frică de dragoste, iar pe de alta, să nu uităm de starea ei de câine care muşcă uneori mâna care o hrăneşte. Prea multă precauție, prea mult cerebral, or să ne țină departe de dragoste. De obicei, ne aruncăm, în brațele ei, cu ochii închiși. Dragostea e mult mai vulcanică și mai inconștientă decât aici. Așa, teoretic, e frumos și ar fi și bine, dar viața bate filmul, știi tu... De altfel, o poezie care curge frumos.

La versul care muşcă uneori mâna care o hrăneşte, aș înlocui al doilea „care” cu „ce”. Și trebuie virgulă înaintea lui „dar” din versul 5, precum și după „drum” din antepenultimul vers.

[Grig Salvan]

Dintotdeauna mă fascinează, ori pot spune chiar că mă obsedează, ideea de drum, căci până la urmă ce e viața decât un drum de la naștere la moarte, de la o stea la o cruce, de la punctul A până la puncutl B cum ar zice știința matematică. Și să nu ne temem de drumul care trece prin hățișuri și prin noapte, unde orice cioată ne poate părea de la distanță un lup ori un urs :) Eu am un dicton preferat „Frica e cel mai mare dușman al omului!” Să nu ne temem de nimic, nici de dragoste, nici de primejdii, nici de moarte. Îmi place mult secvența:

„să mergem înainte până găsim o vreme favorabilă,
în mijlocul unui lac adormit și nostalgic
să ascultăm sonata apei, farmecul acela
care ne amintește că cerul e în noi.”

[Mihai Katin]

să facem din dragoste un lucru simplu... usor  de spus dar  greu  de  reusit  cat  traim  intr-o  lume  fractalizata  si  labirintica...

prizonieri ai propriei noastre fiare, să nu trăim cu frica ei,...poate da ,unii sunt  captivii   unei   fiare  interioare ,poate altii  ai  unui  inger   dar frica este si  talisman  si  lumina de veghe  si paza ,sa n-o  stingem!

un poem care ne  spune  ceva  intelept  si  de aceea de  tinut  minte:

să nu ne temem de drum nici de dragoste.

[Manuela Munteanu]

Gândindu-mă că și eu am tot încercat să-i dau definiții și fără a contrazice-o pe cea de față, remarc doar câte ipotetice,  sau reale valențe naște în noi. Fatalitate... Am citit cu inevitabila curiozitate a deținătorului unei asemenea valențe. Felicitări!