Către noapte

[Stanescu Valentin]

 

printre funii de lumină ziua în amurg coboară

colecţionar de umbre am ajuns fără de voie

lira lunii argintie îmi îngână cântul serii

şi-mi alungă depărtarea dincolo de înţelesuri

 

margini crude de tăcere răscolesc iarba cântării

iar ecoul se închide în cuvinte nerostite

amintirile în ceaţă se aşează spre uitare

gol trufaş mă înconjoară cerul promis e departe

 

pe sub ramuri nemişcate seara-şi caută culcuşul

felinarele veghează drumul viselor spre oameni

lacrima adoarme-n noapte printre genele firave

caravanele m-aşteaptă spre cărările stelare...

 

16.01.2022

[Stanescu Valentin]

Maria, mulţumesc pentru clipele trăite în versurile mele. Versul şi-mi alungă depărtarea dincolo de înţelesuri ar curge şi în acest fel: şi-mi alungă-n depărtare mii de crude înţelesuri.

O seară plăcută în compania greierilor. Pe aici, la nord de Bucureşti, încă nu îi aud. În schimb, şi-au făcut apariţia, pentru întâia oară, cicadele despre care am citit că nu sunt dăunătoare omului, în mod direct, dar pot aduce mari probleme vegetaţiei când creşte densitatea lor în natură...

[Maria Mitea]

Valentino, valentino, ce faci, ne ademenești cu poezie , Sublim ”

pe sub ramuri nemişcate seara-şi caută culcuşul

felinarele veghează drumul viselor spre oameni

lacrima adoarme-n noapte printre genele firave

caravanele m-aşteaptă spre cărările stelare...” 

La prima strofă aș încurcao puțin la ultimul vers, ”şi-mi alungă depărtarea dincolo de înţelesuri” - aș căuta ceva mai specific decât ” înțelesuri” e prea general... Poate eu aș fi scris ”şi-mi alungă depărtarea dincolo de depărtare” :) ... da tu cauți și rima... baftă:)

[Stanescu Valentin]

Costel, gându-mi iei pe sus adevăr ai spus dincolo de vis viaţa nu-i un bis ce visăm e una viaţa-i ca nebuna ne întoarce visul una cu abisul mai luăm un hap şi-o luăm de la cap...

[Costel Zăgan]

Poetul nu ia vacanță nici atunci când visează. Mai ales atunci are sufletul dat la maximum!

[Stanescu Valentin]

Bună dimineaţa, Doamnă Vasilisia, sunteţi un magician al cuvintelor! Mi-aţi dăruit nocturn un comentariu de o construcţie complexă versurilor mele fără rimă şi fără ritm, uneori.

Am încercat, fără succes, să aflu cum să menţin ritmul părţii din versul cu cerul promis e departe şi nu am reuşit, pentru că ţin morţiş să menţin ideea de început.

Am văzut că şi alţi colegi utilizează aşează, ca pe un regionalism. Am mai avut o discuţie în privinţa lui şi, de câte ori l-am mai utilizat, am avut grijă să îl scriu corect, cum spuneţi. De data asta nu l-am observat... Să aveţi o dimineaţă croită după sufletul Dumneavoastră care este aşa de liber în comentarii, în ultimul timp, probabil ca urmare a vacanţei de vară.

[Vasilisia Lazăr]

Un poem plăcut, cu imagini poetice și simbolice, ce evocă trecerea de la lumină la întuneric, de la conștient la inconștient, sugerând o călătorie spre noapte, spre taină și reflecție interioară. Primul vers sugerează momentul de tranziție dintre zi și noapte, când lumina se stinge treptat, creând o atmosferă de melancolie și introspecție. Imaginea „colecționar de umbre” indică o sensibilitate către misterele nopții, către ceea ce rămâne ascuns sau invizibil în lumină. Lira lunii argintie simbolizează muzica și tihna serii, aducând un sentiment de liniște și reflecție poetică. Versul „și-mi alungă depărtarea dincolo de înțelesuri” sugerează dorința de a ajunge dincolo de limitele raționale, de a pătrunde în taina sufletului sau în lumea subconștientului. Versurile „margini crude de tăcere răscolesc iarba cântării” și „amintirile în ceață se așează spre uitare” (corect este „așază”) reflectă procesul de uitare și de eliberare de amintiri, precum și frumusețea tăcerii care face loc introspecției. Versul „gol trufaș mă înconjoară cerul promis e departe” (aici e o rupere de ritm la cerul promis) exprimă sentimentul de singurătate sau de aspirație către ceva inefabil, ideal, care pare mereu inaccesibil. Imagini precum „seara-și caută culcușul” și felinarele care veghează drumul viselor spre oameni evocă o atmosferă de liniște și speranță, pregătind trecerea spre lumea viselor și a subconștientului. Lacrima ce adoarme în noapte și caravanele care așteaptă spre cărările stelare simbolizează emotivitatea, fragilitatea și călătoria spre misterul cosmic prin vis.

În ansamblu, poezia invită cititorul să reflecteze asupra misterelor ascunse în întuneric și asupra căutării adevărurilor dincolo de aparențe. Este o meditație poetică despre liniștea interioară, despre vis și despre dorința de a descoperi sensuri profunde în lumea nevăzută a nopții.