Număr copaci rânduiți în inele,

Număr inele născute-n copaci.

Blând mă acoperă ploaia de stele,

Când îi întorc un zâmbet stângaci.

Sub constelații în bolți suprapuse,

Ochii îmi plâng în timp ce măsor,

Secunde tăcute și vorbe nespuse

Pe răni încă vii, pe răni care dor.

Să mântui păcatul, încă trăiește,

Și-mi șterge intrarea în paradis,

Lumina difuză obrazu-mi pălește

Tristețea inundă poemul…

Înainte de a fi coborât în trup,

am fost înger.

În veacul meu de singurătate 

alunecam nehotărât

printre culmi abisale,

 să-mi găsesc identitatea.

Robia cunoașterii mă mâna,

simțeam  umbrele penetrându-mi

tiparul care, încet, devenea om.

Și în adâncul conștiinței,

strângeam plânsetele neplânse încă,

dureri viitoare,  

spaime coborâte din neant.

Încărcam îndoieli și

vinovății…

Albastrul care șade-n călimară,

Penița încercată greu de timp,

Se zbat să țeasă foii-o piesă rară

Cerându-i muzei tale anotimp.

Lacrimi amare, o dorință oarbă,

Se-arata-n diamant neșlefuit 

Somnul adânc și nechemat să soarbă

Vise din scrinul tău neprețuit.

Nu ai habar de Luna ce inundă 

Stele de jar aprinse-n jurul ei,

Cu inima bolnavă și flămândă,

Otravă din pahar ai vrea să…

Așteaptă inima să-mi bată,

Așteaptă-mă la colț de cer,

E vrerea ei să mai străbată

Drumul ursitei, efemer.

Uscați sunt ochii fără lacrimi, 

Gheața topită curge lent,

Din icebergul cuprins de patimi,

Subțire ca un pergament.

Mai lasă-mi  albul tău pe buze, 

Despică-mi umbra și-o să iert

Că m-am născut pe pat de frunze

C-un suflet gol, ca un deșert.

Rămâi cu mine la…

E seara mea, când bate orologiul

Și vânturile-ar vrea să se oprească,

când glezna crudă și-a găsit refugiul

lăsându-și umbra să se odihnească,

În seara mea se-ntorc pe rând acasă,

desperecheate, roiuri mari de stele.

Niciunuia din voi nu vă mai pasă…

Străzile, faruri din viitor,

își potolesc fuga doar

când talpa le mângâie

ușor asfaltul.

Nu vei putea, tu, femeie,

să-ți cureți șiragurile de spaime,

dacă nu colinzi străzi imaginare,

desființate de trecut și uitate

 în firidele celulelor tale.

Sunt liniile de apel către

înlăuntrul tău, se înșiră în labirint,

 nu le mai poți străbate, 

nici cu firul Ariadnei,

încâlcit de fricile…

Văd zorii  cum se rânduiesc

 în ritmul inimii,

nu se mai aud nici măcar

țipetele albatroșilor.

Cerul pare sfâșiat de

copilul nopții, o umbră de nor

Gândurile-mi aleargă

dezbrăcate de învelișul de gheață,

răsfățându-se sub o suliță,

palidă încă, de lumină.

Cuvintele sunt repezi,

moartea unuia este urmată de

un șir de spiriduși vii.

Le dau mereu  o misiune,

culeg vânt și îl…

Te recunosc, bătrân izvor,

Cu valuri lungi de cositor,

Ai nins acum arginți de Lună

În pletele-ți albe de spumă.

Tu, ce îmi goneai  fricile,

Îmi lepădai răscrucile

Încet, bucată cu bucată

Lăsându-le la altă poartă.

Izvor din moși strămoși adus,

Ce curgi din marginea de sus,

Descalecă de pe balaur,

Rămâi într-un cocon de aur,

Prefă-te-n prințul așteptat,

Prefă-te-n prințul…

Încă vreau să îmi rămână timp

Într-o cupă mare de răcoare,

Să petrec cu zeii din Olimp

Înlemniți în munții lor de sare.

Să îmi cern clepsidrele deodată

Pe un mal cu cel mai fin nisip,

Lângă-o apă lină și brodată,

Lacrimă de Lună să-nfirip.

Să-mi recit poveștile nespuse,

Transhumanța florilor de gând

Să-mi alunge zilele răpuse,

La coșmarul nopții renunțând.

Candelabrul…

Să taci când gândul se îndreaptă

Nimicitor ca gheața-n avalanșă,

Eu, copilot, cu mâinile pe manșă.

Îți spun, e timpul tău, așteaptă.

Si vei pătrunde în sistem de stele,

Cu găuri negre ce-și repetă dansul,

Să nu te sperii dacă-ți iau balansul,

Îți vor conduce drumul către ele.

Ajuns apoi în lumea cea curată,

În lumea cea pavată cu oglinzi,

Unde imaginea încerci să-ți prinzi,

Să te privești în ochi,…

Tălpile mele par străine

pe acest pământ nou.

Se mișcă robotic, fără teamă,

arborând curiozitatea 

drept catarg și felinar.

Am depășit bariera viului,

iar neviul mă întâmpină cu

mișcări de felină și

culori de înger neînceput.

Îngeri neîncepuți, siluete

plăsmuite din suspine umane,

din suflete argintii 

ce-și închină plecările 

pe treptele devenirii.

Ca apoi, să transforme…

Între cer și cuvânt,

Între ploaie și vânt,

Știu că încă mai sunt

Trăitor pe pământ.

Mă compun din fotoni

Când cuantific eoni

Și când număr…

Se-ațin Bucegii de mână

În iureșul vremilor noi

Cordoane de nori se adună

Să-și scuture brazii-napoi

Se-ntorc vijelii de la soare,

Se‐nchide văzduhul curat

Pierdută-i…

Jumătate din cer coboară

în visele celor ce nu vor să plece.

Ei sunt Atlanții care cred încă

în puterea lor de a schimba lumea.

Cealaltă jumătate rămâne răscolită,

legată în lanțul obișnuințelor terestre.

O ploaie, un vânt, un coșmar.

De multe ori, jumătățile de cer își fac de lucru

și uită pentru ce sunt aici.

Dar Tunetul le adună și

le rânduiește la locurile  lor.

Atlanții își văd de…

În fața Cuvântului deschid fila tăcerii,

Tăcere aspră, de gheață în filigran

De ce aș putea eu să reformulez

anticele hieroglife, când și virgula-mi 

zace obosită într-un colț?

Vreau să uit respirația crudă din prima Carte,

născută ca un film dur, fără titrare,

Mă voi duce în lungul liniei

de poveste adevărată, iar cuvântul meu va fi 

rupt dintr-un suflet ce a rămas să-și 

tălmăcească aventura…

În coapsa renilor de tundră

îmi recunosc tăria de început a ciclurilor vitale.

De acolo sorb și-mi reumplu resorturile 

goale, epuizate în timp atât de scurt.

Mă creez și mă reconstruiesc cu fiecare

mișcare de atlas ce se inițiază în fuga renului,

în saltul întins după ultimul smoc de iarbă.

Caut adevăruri uitate ale primelor generații

și nu găsesc decât distorsiuni imprimate

într-o uriașă memorie…

Să îți inchini amurgul unei zile,

Drapel să faci din urmele de nori,

Ce vrei să scrii în lungul unei file ?

Înalt visezi dar nu mai poți să zbori.

Oh, trupul tău ce tremura fierbinte

Pe fiecare verb ce-l  condeiai,

Acum despici c-o virgulă, cuvinte, 

Dar nu mai ai minute să mai stai.

Lăsând în urmă munții de trohei,

Ștergând ușor catren după catren,

Lași lacrima să curgă dar închei

Sperând că…

Mă întreabă mama, mă întreabă morții,

Ce este tristețea și de ce mă doare.

Le răspund în șoaptă, stând în pragul porții,

Nu mai plânge, mamă, peste tot e soare.

Aeru-i fierbinte, parc-ar vrea să plouă 

Lacrimile tale  fi-vor rugăciune,

Să ne reunească, iarăși, pe-amândouă

Și să se-mplinească, încă o minune.

Mama-și culcă umbra sub castanul bolții,

Liniștită pare, din adânc oftează,

S-a lăsat…

Din secundele purtate prin oceane de impresii

Ard pe cele nesemnate, transformate în obsesii.

Ard și mă cufund în zone cu etape de-așteptare,

Unde umbrele-s stăpâne, soarele nu mai răsare.

Unde caut doar răspunsuri la-ntrebările-nvechite,

Ce văd că se-ascund în suflet drept ecouri ostenite.

Zboară albatroșii-n linii peste gândurile multe,

Porțile-mi deschid continuu dar nu vor să mă asculte

Și rostogolesc, banal,…

Rămâi pe locul tău și-ascultă

Cum izvodesc din munți, copaci

Și cum foșnesc coroana multă

Cu aripi mari de vârcolaci.

Se leagănă în ritm arhaic 

Prin semne scrise de demult,

Parc-ar forma un arc voltaic 

Sorbind lumina în tumult.

Creștem cu ei în rădăcină,

Legați mereu de un pământ,

Ne pare doar că n-avem vină,

Așa făcut-am legământ.

Altare ridicăm credinței

Și îl iubim…