Când îngerii plâng

[Monica Pester]

Pierdute în iarbă cad lacrimi de înger,

Deschise corole ce nu vor să moară,

Plecate din târgul beției de vară

Cu răni încă vii pe lujeri de sânger.

Vântul pribeag iscă focul din mine,

Jerbe de flăcări se-anină de praguri,

Sângele aspru îmi curge în cheaguri

Să-mi spele otrava  lăsată de tine.

Plânsul îmi șterge-ntrebările toate,

Mă-ndeamnă să plec din ținutul arid,

Să uit de umbrele, ascunse în vid

Vieți nenăscute, prin taine  legate.

Colind  Universul și-aleg o cărare

De albe războaie, țesând infinitul,

Eu sunt Penelopa dar nu văd sfârșitul,

Nici lacrimi de îngeri, nu mă duc în uitare.

[Ana-Maria Butuza]

Minunat!

[Vasilisia Lazăr]

Tot ce e posibil să mă înșel asupra mesajului, dar asta a ajuns la mine. În rest, am dreptate. Numai de câte ori am zis să lipești semnul de punctuație de cuvânt. De zeci de ori. Și tot degeaba. Nu cred că mi s-a mai întâmplat să fac de atâtea ori aceeași observație cuiva și să nu se corecteze. Sigur nu mi s-a mai întâmplat. Dar n-o să mai fac. Habar n-ai cât de mult contează asta la editare. Lăsând pauză, la capăt de rând semnul trece pe rândul următor. Nelăsând pauză după semnul de punctuație, computerul percepe cele două cuvinte între care e semnul ca fiind unul singur. E grav și nu știu dacă vei găsi pe cineva să-ți corecteze aceste neajunsuri în caz că scoți o carte. Dar și dacă vei găsi, nu va fi simplu pentru acea persoană. Problema ta, dacă e chiar atât de greu.

[Monica Pester]

Pe alocuri, Lisia dragă, simt că te înșeli. Mai mult în ce privește mesajul și transmiterea lui. În rest, vis a vis de rimă și ritm, spun cu toată deschiderea, ai perfectă dreptate ! Mă încadrez foarte greu în rigorile poeziei clasice. De aceea, minunatul meu mentor, te rog să ai răbdare, mă trag eu destul de urechi. Și asta chiar mă dezamăgește  și mă descurajează. 

Așadar, cu totală sinceritate, te respect, te apreciez și îți mulțumesc de fiecare dată !

[Vasilisia Lazăr]

Păi prima strofă, referirile la sânger, la răni, probabil știi legenda sângerului. Apoi versul „sângele aspru îmi curge în cheaguri” mă duce tot acolo cu gândul.

„Să-mi zidesc umbrele, ascunse în vid” e și mai defectuos pentru ritm decât versul inițial. La un moment dat chiar am avut impresia că ți-ai pus la punct cât de cât teoria cu privire la ritmul poeziei, dar observ că a rămas la fel. Te grăbești, pui preț mai ales pe mesaj. Chiar și când scrii un comentariu faci nenumărate greșeli de editare. De câte ori am intrat eu în urma ta și am corectat, eheee... Eu și dacă am o singură eroare de scriere sau exprimare, indiferent că e comentariu sau text postat, nu am liniște până n-o corectez. Mai ales că totul rămâne aici. Și cred că la fel te grăbești și când scrii poezie. Nu lași  la macerat, dai drumul textului imediat, așa cum a venit, nu mai verifici... Și nu muza e vinovată aici. Poate mă înșel... 

[Monica Pester]

Poete, tristețea nereușitei mele m-a întors pe do și  nu ți-am mulțumit pentru gândul cel bun.

Din suflet apreciez și-ți mulțumesc !

[Monica Pester]

Mi se pare uimitoare realitatea acelui zis, când trei oameni îți spun că ești băut, du-te și te culcă ! Toate commenturile s-au referit la finalul poeziei, -Chem lacrimi de îngeri sa trec în uitare -.

Mesajul, în întregime lui se referă la o despărțire cruntă,veche ale cărei răni nu sunt închise. Adevărat, poate fi mai corect, sunt încă vii pe lujri , nu pe trupuri de sânger.

Multumesc, Rădița pentru corectură.

Dar nu văd totusi analogia între rănile Mântuitorului și rănile sufletului meu. Sânger era plantă. 

Mulțumesc Lisis, știu că ai apreciat mesajul, nu încă, forma. Suntsi eu dezamăgită de mine, sincer, nu-mi revin din întunericul printare am trecut, iar muza nu mai este lângă mine. Voi continua sa scriu dar nu maiam încredere. Sunt doar un ucenic înconjurat de valuri de poezie adevarata dar la care nu pot ajunge.

Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea voastră.

Mulțumesc Grig, Rădița, Cornel Roșca, Ada,  Chris !

Ma înclin.

Ultimul vers trebuia sa sune - Nici lacrimi de îngeri nu mă-ntorc spre uitare - 

[Chris]

cred ca intregul text a fost construit pornind de la ultimul vers. uneori lucrurile suna diferit o data scoase din cap si puse pe foaie. dar asta este, nu facem un capat de tara din asta, se mai intampla!

[Ada Nemescu]

Am citit nu doar poezia, am citit comentariile generoase.

Se impune o limpezire, un final mai optimist, o imagine de ansamblu un pic mai coerentă. Am citit cu interes, aDa

[Gheorghe Cornel Rosca]

Da, eu nu țin cont decît de mesaj - restul este poezie. Am fost prezent încă din primul minut, am început un comentariu, dar m-am oprit. Față de titlul (de atunci) nu înțelegeam mesajul. 
Nu știu, poate că și îngerii plîng ... dar cum și de ce plâng? În nici un caz nu pot plânge de neputință, de abandon. Ori, tocmai asta presupune ultimul vers ”Chem lacrimi de îngeri, să trec în uitare.”
Îmi pare mai degrabă o renunțare (o sinucidere chiar) la existență, la provocările pe care ni le oferă Dumnezeu prin însăși acțiunile noastre de zi cu zi (Bine faci - Bine primești). Creatorul nu ne poate uita, nu-i putem pretinde acest lucru. De fapt, nu-i putem pretinde nimic, El ne-a creat pentru o participare activă, a noastră, în cadrul Creației Sale. 
Da, putem avea dubii, îndoieli, nelămuriri, eșecuri, greșeli de îndreptat. Cu ajutor divin, chiar și prin intermediul îngerilor. Care poate că plâng uneori de bucurie, sau de tristețe - de noi depinde. 
În cazul ultimului vers, îi soliciți să plângă de ciudă. De ciudă că nu ai reușit să înțelegi că toți ne aflăm pe Drum, cu Voia lui Dumnezeu și că nu putem renunța la nimic ce ni s-a dat ca dar și har, pentru că trebuie multiplicat prin darul nostru altora. Deci, în contextul oferit de poem, uitarea pe care o soliciți eu o văd doar ca pe o încetare a luptei de a fi parte din Creație. 
Da, dacă vei păstra această poezie a ta, te rog să cauți - pe viitor - o latură optimistă mai degrabă, decât un final nefericit. Atenție la cuvinte! 
Consider că este bine prin destăinuire, cu toții avem uneori cumpene, sau măcar îndoieli, dar vrem să fim, nu vrem să trecem în uitare. 

[Rădița Răpeanu]

Cu rani încă vii pe lujeri* de sânger", ți-aș sugera eu, sângerul fiind regn vegetal... Apreciez rima îmbrățișată pe care ai folosit-o, dar același amendament ți-l aduc și eu la ultimul vers! "Chem lacrimi de îngeri sa trec în uitare" ex: Chem lacrimi de îngeri când dorul mă doare! ...orice, dar sa fie altfel,