Stare de vină

[Monica Pester]

Număr copaci rânduiți în inele,

Număr inele născute-n copaci.

Blând mă acoperă ploaia de stele,

Când îi întorc un zâmbet stângaci.

Sub constelații în bolți suprapuse,

Ochii îmi plâng în timp ce măsor,

Secunde tăcute și vorbe nespuse

Pe răni încă vii, pe răni care dor.

Să mântui păcatul, încă trăiește,

Și-mi șterge intrarea în paradis,

Lumina difuză obrazu-mi pălește

Tristețea inundă poemul nescris. 

Mă 'nalț împotriva mea și a lumii

Cu trupul de nimfă, de vânt ostenit,

Și chiar înainte de pântecul mumii,

Învii fără nume, cu ceasul oprit.

[Mihaela Popa]

mă bucură mult progresul tău, Monica, felicitări!

[Chris]

nu stiu de ce este o stare de vina pentru ca ultima strofa vorbeste despre o revenire in forta...

citit cu placere!

[Monica Pester]

Oare aș putea să mulțumesc suficient tuturor pentru grija și atenția cu care îmi citesc scrierile ? Recunoștința și prețuirea mea nu pot fi, de fel, măsurate.

Astfel încât,  d-le Katin, Poete, Grig și  Alex, mii de mulțumiri!

Lisiei, prin atennția desăvârșită cu care îmi parcurge versurile și soluțiile poetice pe  care mi le oferă,  mă face să o privesc cu ochii cu caŕè îți privești mentorul. 

Mulltumesc, Lisia dragă!

[bolache alexandru]

Poezia ta pe Însemne are un farmec aparte. Chiar dacă uneori trebuie să revii puțin pentru ritm o citesc cu mare plăcere. Aici identificarea cu natura ori cu păcatul care face parte din noi... Găsim puterea să ne ridicăm deasupra tuturor pentru a reînvia chiar și cu ceasul oprit.

[Grig Salvan]

Frumos și melodios, „în dulcele stil clasic, care denotă o tot mai bună stăpânire a discursului poetic și o abilitate tot mai pronunțată a versificației de substanță, fiecare vers, fiercare cuvânt, ori enunț, își găsește locul și rolul lui natural în economia poemului, dincolo de alăturarea unor simple sintagme care doar să pară interesente și absconse. Rostit, cum am eu uneori obiceiul, poemul are o incantație magică și o anume stranietate care dă fiorul liric. După „măsor” însă virgula mi se pare superfluă, „măsor secunde”.

[Mihai Katin]

Număr copaci rânduiți în inele,

Număr inele născute-n copaci.

Blând mă acoperă ploaia de stele,

Când îi întorc un zâmbet stângaci.    ma  opresc  la acest   poem  ca  la  o  imagine    strafulgerata  a unei   cosmogonii  din  care   picura   usoare  ploile  ce ne-au   nascut...

cu  pretuire! 

[Vasilisia Lazăr]

Ultimele două versuri sunt de forță.

Atenție la ritm! Ultimul vers de la prima strofă are 9 silabe, ultimul de la strofa doi are 10, iar ultimele versuri de la strofele trei și patru au câte 11 silabe (aici e bine!). Aceleași discordanțe și la cel de-al doilea vers din fiecare strofă, și la cel de-al treilea și tot așa. Se simte! Ritmul nu trebuie să fie oscilant. Like am dat pentru cele două versuri.

[Monica Pester]

Mulțumesc mult, Poete pentru descifrarea mersului meu înainte !

Am revăzut, refăcut.

[petrut dan]

Aș zice să-l mai revezi un pic, mai ales că  nu sunt multe de îmbunătățit, dar de evidențiat faptul că nu stagnezi, am citit cu interes, drag!

[Costel Zăgan]

Pasărea Phoenix ascunsă în poezie. Sau în speranțele noastre.