Plecarea ta ce ieri mă-nfiorase,

Pictându-te în chip de corifeu

În apă neagră sufletu-mi lăsase

Știind că am iubit un semizeu.

Acum nu mă mai iert, orice aș face.

Când toți se-adună în Olimpul lor,

Inima mea în cioburi se preface

Dar am uitat definitiv cuvântul, dor

Și încă-mi reaprind neîncetat

În lupta mea pentru posteritate

Puterea de-a salva ce am păstrat

Icoane vechi cu sensuri…

Scriu însă fila îmi rămâne albă

Cerneala se întinde invizibil

Vreau să adun cuvinte într-o jalbă,

Dar rezultatu-mi pare previzibil

Să zugrăvesc tabloul vieții repezi,

Când altă viață mă așteaptă-n prag

Cu ape noi, izvoare și mai limpezi

În care și trecut și viitor se-atrag.

Flăcări din taina nopții am s-ascund,

Când voi depune jurământul pe altar

În zbor de libelulă-am să pătrund,

Renunț…

Se-adună norii și din cerul meu

Încep să cadă vise, rând pe rând

În turn de piatră va fi cel mai greu

Când îngerul mă va vedea plângând

Nopțile-mi sunt încă amfiteatru

Umbra se alipește de-ntuneric

Dar viața asta nu  e loc de teatru

Rămân în spațiul tristului eteric

De-aici până în rai mai e un pas

Când foaia de hârtie va fi albă

Voi ști că o secunda mi-a rămas

Să-mi lege amintirile în…

Mă-ntorc cu sfială să-mi judec trecutul

Văd ani de-ntrebări, văd ani de regrete

Fac pace cu mine, mi-am plătit tributul

Și-mi pun iar icoane pe albul perete

E-o vreme urâtă  înăuntru și-afară

Duminica o trăiesc doar cronologic

Ploaia cea rece se-ntinde spre seară

Toamna asta se desfășoară ilogic.

Pun ceaiul pe masă, mă-ntorc la povești

Cu șalul pe umeri e frig dintr-o dată

Și iar mă întreb, oare…

Din care genă te-ai născut, iubire, 

Și ai venit cu vântul deodată,

Mi-ai spart fereastra și cu o privire,

Ne-ai și făcut transferul, vena-i gata.

Să te primească proaspătă, râzând

Și  să te-ascundă drept în atriul stâng.

Acolo unde-o să-ntâlnești mulțime

De amintiri și vise fremătând.

Și de vor fi prea zgomotoase pentru tine,

Te voi muta mult mai adânc  în mine,

În eu-l ce coboară…

Șterg mesajele grefate în acest spațiu subtil,

Amân zile,  amân date, totul pare-acum ostil

Dar ridic ștacheta vieții, amânările n-au rost

Ele vin precum ereții, nu-mi oferă adăpost.

Strig ca orbul în penumbră, strig în van nu mă aud

Mă-nconjoară cea mai sumbră vijelie-n verde crud.

Și pe cât merg înainte, din amonte în aval,

Sting cu lacrimă fierbinte scenariul de carnaval

Însă plec, mă…

În sarabanda gândurilor tale,

Pătrund încet, sfielnic și tăcut

Mă frânge-un val ce vine din trecut

Cu înțelesuri vechi, orientale

Într-un tunel din care nu răzbate

Nici un ecou, ofrandă sau capriciu

Eu intru renunțând la sacrificiu

Doar ca să văd lumina cum străbate.

Se vor mai întâmpla și alte vise

Închipuiri cu lacrimi de-nceput

Dar din eternele povești rescrise

Doar una pare să mă fi…

Mă rătăcisem demult între cuvintele tale.

Vocea ta mi se-ncuibase în carne 

ca într-o fortăreață.

Credeam că are tonuri diferite 

în funcție de stările mele.

Dar nu, vocea era neschimbată

Joasă, ușor răgușită,

uneori amăruie ca ghimbirul.

Un pic de scorțișoară pe suprafață 

când aveai tonuri grave, serioase

si un pic de piper alb când erai supărat

Îmi aducea uneori un parfum de tutun olandez

amestecat…

Mă încearcă o emoție cunoscută.

Ce-mi pare  că o trăiesc ca la început,

cu ochii, cu buzele și străfundurile minții.

De undeva , din veacurile apuse,

aud foșnetul  pielii  mângâiate

în același fel, de toți bărbații lumii

și primite  înlăuntrul miezului lor,

de toate femeile lumii.

Pentru că toți au făcut dragoste

în celulele mele,

adânc, înfiorat, fremătând

în toate limbile…

S-a întins liniștea peste tot

ca o mlaștină puturoasă și verde.

Miroase liniștea.

A cale putrede și fum de lumânare.

Miroase a ducă.

De n-ar fi povestea asta

cu atriul stâng și atriul drept,

m-aș duce să zdrobesc

pânzele de păianjen din cer.

Să-mi fac cunună de fecioară

și conduri de mireasă,

Să beau lumina aceea 

cu care vii și cu care pleci.

Să-mi odihnesc pleoapele 

pe borna…

Tristețea mea nu e reală,

E doar un joc de circumstanțe

Într-o expunere verbală

În fața oricărei instanțe.

se modelează-n plâns spasmodic,

Cu pas de tânără gazelă

Ce-aleargă într-un salt melodic

Ca o reflexie rebelă.

Și dacă în adâncul scoarței

Cobor ușor, vreo două trepte

Mă arde aprig jocul forței

Al înghețatelor concepte.

Puternic  adevăr  aruncă

Sau uneori…

Mie, crucea nu  mi-a fost ușoară, nicicând.

Acum, în fața valului ce urcă parcă

din necunoscut  să-mi amenințe liniștea,

 ca un înfricoșător tzunami,

acum, zic, mă paralizează iar teama de mine.

Începe viu, cu cotidianul alert …

Am fost din nou în ceruri, pe-Acoperișul Lumii

Și noaptea din eter coboară-ncetișor.

E-o fabrică de gheață în jur și-n jocul lunii

De veacuri ți se pare că-i un cristal ușor.

Sunt tot la înălțime, respir fără să-mi pese,

De-aici, de sus,…

Nu știu pământul sterp să-l ascult

Să mă strecor prin nisipuri, nu știu.

Nu știu puținul și nu știu nici mult

Din plânsetu-adânc al țărmului viu.

N-aud memoria straniului timp

De  dinlăuntrul secret…

Nu ! Moartea nu este decât plecarea 

Spre-un țărm  de care nu îți amintești

Spre valul ce-ți anunță înserarea

Și care te așteaptă pasnic să-l iubești.

El se prezintă înaintea tuturora,

Se-alintă, ca să vadă cum primești

Vestea ajunsă doar în dreptul scării

Pe care vei urca de hotărăști.

Moartea nu ia, nu vrea să te claseze,

Ei i te dai din-tr-un elan interior.

Nimeni nu pleacă fără să…

Nu mă pierd, nici nu mă regăsesc,

Pe palierul minții nu găsesc

Un fel prin care să-mi măsor calibrul.

Mă aflu într-un soi de echilibru.

Cu milimetrul sau cu kilogramul

Aș fi perfectă-n toate dacă gramul

Ar măsura emoții sau teroare.

Mă fac că nu răspund la provocare.

Sau dacă metrul, mila, centimetrul

Ar încadra, de pildă, perimetrul

În care noi ne-am descifra iubirea

Și i-am…

Prin cercul Oglindă privesc înapoi 

În cercul Speranță, în cercul din noi

Prin bezna-lumină, să urc, să cobor?

Mă-ncumet în vise și visele dor.

Sunt fluturi pe plajă, se-neacă un om

Macondo-i departe, mi-e teamă s-adorm

Închideți apusul, ne-ntoarcem în mit

În locul în care se moare subit.

În locul arid ce se umple treptat

Cu zidul ce crește pe un pătrat

Preface văzduhul în limbă de…

Mă duc să mor puțin de sărbători

Să nu mai știu de trista nuditate

A violinelor  rămase și uitate

În târguri vechi din țara cu viori

Mă reconstitui pe nesigure poteci

Pe mine, cea din bâlciurile de vară

Și mă întreb confuză, unde ești

Și unde te-ai ascuns întâia oară ?

Plecam în doi cu vara peste munți

Și ne pierdeam in depărtatul  loc

Unde ardea azurul într-un joc

Cu coamele pădurilor…

Sa mor, visând mereu, cu visele sub pernă

Și lacrima să-mi știe durerea, când cobor

Să-ntorc clepsidra vremii subtilă și eternă

Ce mi-a lăsat pe limbă, străin, cuvântul dor.

Fantasme dă oglinda, mă fulgeră în noapte,

Din depărtare urlă un veac de amintiri,

Sunt creangă de mesteacăn, uitată și de moarte

 Plecări în grabă  număr, puținele veniri.

Acum, o iarnă lungă, cu iz de-ncărunțire

Îmi bate-n…

Când vine furtuna și-ndată răzbate,

Vântul se supără, cerul ia foc.

Se sting lampadarele, bubuie toate

Și-n centrul Pieței nu mai e loc.

Venit-au nomazii cu corturi grămadă,

Și se opriră în margini de drum

Venit-au să jure și lumea să-i creadă

De vrei să treci Puntea, nu ești nebun

Să ne  mai  spună că nu e departe

Hotarul pe care aștepți să-l atingi

E ca și cum ai trece prin…