Lampadarele

[Monica Pester]

Când vine furtuna și-ndată răzbate,

Vântul se supără, cerul ia foc.

Se sting lampadarele, bubuie toate

Și-n centrul Pieței nu mai e loc.

Venit-au nomazii cu corturi grămadă,

Și se opriră în margini de drum

Venit-au să jure și lumea să-i creadă

De vrei să treci Puntea, nu ești nebun

Să ne  mai  spună că nu e departe

Hotarul pe care aștepți să-l atingi

E ca și cum ai trece prin moarte 

Cu-aromă de pâine și de covrigi.

E ca și când te-ai ruga către îngeri

Să-ți dea somn lin, departe, pe lac

În brațe cu roșii buchete de sângeri

Și vorbe simple ce nu se prefac.

Am priceput  și eu care-i jocul,

Leapădă-ți frica, n-o mai purta

Și într-o zi vei ști unde-i locul

S-alegi între viață și moarte, ceva.

[Monica Pester]

Știu, fată bună! Vorbesc foarte serios, când spun lucruri despre tine! Te apreciez enorm! Îmi pare nespus de rău însă, că nu reușesc să

îndrept ruperile astea de ritm! Am senzația că e bine când sfârșesc de scris, dar tot rămân goluri. 

Mă voi strădui să-mi ascut atenția, promit!

Seară minunată!

[Vasilisia Lazăr]

Monica, aprecierea nu mi-e destul, aș vrea să ții cont și de unele observații. Nu o fac nici din răutate, nici din vreun sentiment de superioritate. Crede-mă, nu e cazul. 

[Monica Pester]

Lisia, delicată prin perfecționismul tău liric, îmi dai emoții la fiecare comment.

Aș vrea să am vibe-ul tău atât de pronunțat dar știu că asta se imprimă în timp și în ore de lectură !

Ce să spun ? Te felicit pentru simț artistic, vigilență și dorința de a ajuta !

De aceea îți mulțumesc din suflet !

[Monica Pester]

Dle Grig, nu e o surpriză pentru mine să vă placă această poezie. Simțul dvoastră muzical se pliază pe tot ce impresionează sunetul interior.

Vă mulțumesc mult !

[Vasilisia Lazăr]

Eu, ca de obicei, nu-s atât de încântată de ritm. De fapt, de ruperile de ritm nu-s încântată. Și sunt două versuri pe care, oricât m-aș chinui să le citesc în ritmul impus de poezie, nu reușesc în niciun fel. De aceste două versuri e vorba:

E ca și cum ai trece prin moarte 

E ca și când te-ai ruga către îngeri

Eu nu mă refer la ceea ce ele transmit, ci exclusiv la formă.  

În rest, un colț de viață nealterată de civilizație care trezește nostalgia în sufletul cititorului, dar și multă reflecție. Am citit cu drag!

[Grig Salvan]

M-a cucerit „din prima” ritmul, mai puțin utilizat, dar atât de bine cadențat. Apoi versurile percutante, parcă turnate în bronz , „se sting lampadarele, bubuie toate”, impresionant. Sau „venit-au nomazii, cu corturi grămadă”, „ E ca și când te-ai ruga către îngeri... În brațe cu roșii buchete de sângeri”, de asemenea finalul „Leapădă-ți frica, n-o mai purta... S-alegi între viață și moarte ceva.”

[Monica Pester]

Dle Katin, mă impresionați de fiecare dată cu apropierea și căldura comentariilor.

Astăzi, mai mult decât oricând !

Vă mulțumesc din suflet !

[Monica Pester]

Alex, mă bucură prezența ta. Îți mulțumesc !

Dragă Mioara, sensibilitatea ta mă face să te invit permanent în această pagină !

Mulțumesc !

[Mihai Katin]

E ca și cum ai trece prin moarte

Cu-aromă de pâine și de covrigi.    sublima  inspiratie!

E ca și când te-ai ruga către îngeri

Să-ți dea somn lin, departe, pe lac    e ca si  cum sufletul  ar scrie  in locul  mainii!

Am priceput  și eu care-i jocul,

Leapădă-ți frica, n-o mai purta   un  indemn  intelept si  necesar  in  aceste  vremuri!

cu pretuire!

[Mioara Manoilă]

O imagine din timpuri îndepărtate, crâmpeie din copilărie... dragi amintiri. Din păcate,  s-a stins și cultura lor. 

Frica ne taie aripile, dar poate mai avem timp să ne lepădam de temerile noastre.

Superb poem, Monica Pester! Prețuire!