Noul Pământ

[Monica Pester]

Prin venele mele curg neîncetat respirațiile dragonilor ce au populat, odată, Gaia.

Respirații de foc ce au strămutat munții, frământând apele, împărțind spire ADN și pregătind schimbarea totală.

Un dragon îmi spune povestea prințesei salvate dar adevărul este dincolo de mit, dincolo de ape și de dimensiuni.

Mă aflu într-o continuă căutare a adevărului meu, căci altfel cum aș putea trece în cealaltă parte cu mâinile goale ?

Nimic nu mă poate defini și apropia de Sine decât adevărul epocilor trecute.

Știu, toate se regăsesc în mine, am trăit în ele, sunt încă în locul acela micuț din țesătura crucii inimii dar mare prin bogăția emoțiilor strânse.

Mă duc tiptil să scot câte o filă neștearsă din biblioteca acestui Pământ fertil care acum se pregătește să se înnoiască.

Și să-mi amintesc verdele crud ce inunda orizontul și fâlfâitul aripilor de libelulă sau al coloratelor păsări hibride.

Și aș vrea să iau viețile de la capăt în noua dimensiune a mamei noastre Pământ.
Primește-mă, Cer , și arată-mi toate porțile Tale !

[Monica Pester]

Dragă Lisia. Ca de obicei, sunt enorm entuziasmată , chiar surprinsă, uneori, de bogăția comentariilor pe care mi le dăruiești. Atât de bine calibrate, punctuale și deosebit de ample, încât, îmi vine să mă întreb uneori, eu am fost cea care am scris poemele pe care tu le arcuiești cu pană sigură de critic literar ??

Mulțumirile sunt prea puține pentru tot ce simt citind comentariile tale .

Sincer? Mă voi strădui să primesc cât mai multe astfel de cadouri! 

Lisia,

[Vasilisia Lazăr]

Un poem cu o puternică vibrație mitico-mistică, cu imagini de amploare („respirațiile dragonilor”, „țesătura crucii inimii”). Se simte dorința de renaștere și de regăsire a adevărului interior, într-o legătură organică cu pământul și universul. Textul e bogat în simboluri și are o tentă vizionară, aproape profetică. Finalul („Primește-mă, Cer…”) încheie cu un ton de rugăciune solemnă și plină de ardoare.

Acum și câteva observații. Textul este dens și amplu, uneori încărcat de imagini; o mai bună selecție sigur ar spori claritatea și impactul. Unele expresii riscă să fie ușor grandilocvente („adevărul epocilor trecute”, „dimensiunea mamei noastre Pământ”), ceea ce poate diminua autenticitatea lirică. Și ceea ce vreau să subliniez în mod special e faptul că structura frazelor e prea apropiată de proză; o fragmentare mai poetică ar accentua ritmul și muzicalitatea.

Dar, dincolo de aceste mici neajunsuri, poemul tău e unul vizionar, puternic simbolic, care evocă renașterea și căutarea adevărului în plan cosmic și interior. Ar câștiga printr-o mai atentă condensare și rafinare a limbajului, dar rămâne un text intens și spiritual, cu o energie aparte.

Atenție la editare! Nu lăsa pauză înaintea semnelor de punctuație! Am zis-o de multe ori, dar... Tot pe tine te ajută, Monica.