Vocea

[Monica Pester]

Mă rătăcisem demult între cuvintele tale.

Vocea ta mi se-ncuibase în carne 

ca într-o fortăreață.

Credeam că are tonuri diferite 

în funcție de stările mele.

Dar nu, vocea era neschimbată

Joasă, ușor răgușită,

uneori amăruie ca ghimbirul.

Un pic de scorțișoară pe suprafață 

când aveai tonuri grave, serioase

si un pic de piper alb când erai supărat

Îmi aducea uneori un parfum de tutun olandez

amestecat cu leandru, mosc și neroli.

Vocea ta mi-a deschis portaluri

către un infinit necunoscut,

un infinit de ametist profund.

M-a condus în lumi aparente,

în dimensiuni paralele,

unde te regăseam mereu

în alte ipostaze, cu alte personaje.

Dar vocea era aceeași, în sute de tonuri

Chemătoare, alerte, incitante

Sufletul meu stătea veșnic la pândă,

pentru că fiecare ton cu care îmi vorbeai

purta în el o întreagă poveste, mereu alta

Mister, magie, putere.

Acum ai tăcut.

Și am intrat într-un gol imens, un vid nesfârșit

care nu-mi dă voie să respir.

Știu că nu mai vii

Și mi-e un dor crâncen de carnea mea

încărcată până în nucleul celulelor

de ametistul vocii tale.

[Grig Salvan]

În voce e și mister și magie și putere. Vocea nu e doar sunet, ci și gust și aromă, și acid și miere... Vocea care face nu doar sufletul ci și carnea să vibreze „pînă în nucleul celulelor”. Am citit cu plăcere

[Monica Pester]

Deosebit de încântată, Lisia.

Mulțumesc frumos !

[Vasilisia Lazăr]

Superb, Monica! Mi-a plăcut mult.

[Monica Pester]

Durerile pot fi trăite dar ecoul lor se păstrează la granița dintre vise, nu ai nici măcar dreptul să-l atingi .

Mulțmesc, dle Katin !

[Monica Pester]

Nu știu când pleacă realitatea, nu știu când se înfiripă visul. 

Mulțumesc, Gabriel !

[Mihai Katin]

Și mi-e un dor crâncen de carnea mea

încărcată până în nucleul celulelor

de ametistul vocii tale....doar  trairea  maxima  a unei dureri    poate   sa   dea  rod  unor  versuri  atat  de profunde!

este  un  paradox  al  despartirii de  cineva  pentru  ca  nu  putem  sa  spunem  ce ne  doarre cu  adevarat  :despartirea  din noi,din celalat sau  teama   de gol...sufletesc si  mental...

[gabriel cristea]

Un poem în care toate simțurile și trăirile se ascut aidoma pilituri de fier la apropierea imaginară a magnetului. Încă există polarizare, încă există iubire! Apreciere, Monica!