În sarabanda gândurilor tale,
Pătrund încet, sfielnic și tăcut
Mă frânge-un val ce vine din trecut
Cu înțelesuri vechi, orientale
Într-un tunel din care nu răzbate
Nici un ecou, ofrandă sau capriciu
Eu intru renunțând la sacrificiu
Doar ca să văd lumina cum străbate.
Se vor mai întâmpla și alte vise
Închipuiri cu lacrimi de-nceput
Dar din eternele povești rescrise
Doar una pare să mă fi durut.
În sarabanda gândurilor tale
Să fi putut încet intra, mi-e dor
Ca într-un ritual străvechi să mor,
Cu înțelesuri, doar orientale.
Adaugă un comentariu
Lisia, aprecierile tale sunt pentru mine paharul de apă oferit într-un deșert fierbinte, unui rătăcit printre dune !
Îți mulțumesc frumos !
Mulțumesc din suflet, Mioara , ești sensibilă !
Prețuire!
Ce frumooosss!!!
Poezia este o evocare a unei iubiri pierdute. Este, într-adevăr, o elegie. Amintirea acestei iubiri, melancolia, idealul stins în proza vieții, visul de altădată, acum de neatins, vindecarea, și ea amânată, sunt câteva dintre motivele acestui poem. Atent alese, concise, nefăcând risipă de sensuri sau economie de emoţie, cuvintele tale se întipăresc în memorie ca o rană ce-şi aşteaptă, răbdătoare, cicatricea.
Mi-a plăcut. În primul rând, pentru că nu are rupturi ritmice. :) Dar și pentru multe alte motive. Drag!
Neașteptată apreciere Gabriel. Sincer, nu credeam să placă.
Mulțumesc mult !
Felicitări, Monica!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE