Port în mine femeile moarte din grădinița bunicii,
Cum dezmiardă pănuși, rugăciuni nelipsite,
Arde cu flori nu-mă-uita mirarea-n ochii noștri, ucenicii,
În pătul, după tulpini de păpușoi cosite.
Mătușa sură în privire și în gând, albă ca neaua-n frunte,
Ne desfată cu baluri și vânători de zestre,
Ibovnici, suduiți de tați, ajunși la babe să-i descânte,
C-otrăveau copilă să fure gură dulce din două ferestre.
Cum ședeau cu minte, cu măicuțele la braț,
Se mai rătăceau ocheade, de cuminți-îmbujorau,
Să joace o horă, să ofere mâna și să rupă laț,
Dar de teamă de dojană pe pământ se coborau.
Când o mamă adormea, de prășit și iscodit,
Odorul se-naripa, uneori pierzându-și capul,
Vecinele profețeau că de-acum s-a-mbrobodit,
Se făcea nuntă-n rușine și-n secret, știa tot satul.
Grăi muica cea bătrână cu seninul ochilor,
Cum sărmani părinții-au dat-o slugă-n casă de chiaburi,
La cinci ani, de-aprinse jindul gustului buchiilor
De sub băsmăluțe negre, gătind zeamă, printre aburi.
Iar la cin’șpe-au măritat-o cu Ioan, destin și-afront,
Blând și harnic omul ei, de-a treia fată-i născu,
Iar pe el îl chemă țara s-o iubească pe un front.
După șapte ani se-ntoarse, el din trei frați renăscu.
Glasul ei m-atrage acuma spre mamaia mea,
Ce și-a cunoscut tăicuțul la birtul din sat,
Povestește prin surâs, surâs este ea,
Iară el doar o poveste, plânsă în păsat.
Port în mine femeile moarte din grădinița bunicii,
Respir din belciuge abur ostenit, clipesc cu mei,
Nutreț mi-e lapte din ulcică și coaja pâinicii.
Învelesc cu mine trupul strămoșilor mei.

Vizualizări: 120

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Octombrie 23, 2025 la 2:49pm

un tablou rural frumos inramat. bogat, dar poate asa erau si stergarele cusute cu care se impodobeau gospodariile. 

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Octombrie 15, 2025 la 4:12am

Imagini deosebite ale satului de odinioară. Într-un stil original ne îmbii să lecturam și citim cu plăcere!

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Octombrie 14, 2025 la 9:55pm

Un prozo-poem cu o poveste încărcată de autenticul și dramele unei lumi de altădată, depănată asemeni poveștilor populare într-un limbaj colocvial colorat cu regionalisme, specific acelor oameni și acelor vremuri, cu savoarea sa naturală. O lectură plăcută.

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Octombrie 13, 2025 la 8:47pm
Port în mine femeile moarte din grădinița bunnepervertitaicii,
Respir din belciuge abur ostenit, clipesc cu mei,
Nutreț mi-e lapte din ulcică și coaja pâinicii.
Învelesc cu mine trupul strămoșilor mei.    aceste versuri sunt o sinteza mitologica  a  genealogiei   feminine ce își  anulează  trecutul,prezentul și viitorul  pentru a  naște un alt timp ,acela al trăirii prin  rememorare și  iubirea celor  ce  au fost  sau care mai   sunt,minunat exercițiu de apartenența  la o umanitate nepervertita 
Comentariu publicat de gina zaharia pe Octombrie 7, 2025 la 4:59pm

Drumuri încifrate, pe care se aude cadența sufletului. Un tablou autentic, credibil. Place.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rămas-am doi, a lui PERJU LAURENTIU VIOREL
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Jeler Eleonora Maria
"La mulți ani luminoși!"
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de PERJU LAURENTIU VIOREL

Rămas-am doi,

M-am întâlnit cu singurul prieten,Din cinci ce-am fost, rămas-am numai doi,A fost frumos ce am…Vezi mai mult
cu 14 ore în urmă
PERJU LAURENTIU VIOREL şi-a actualizat profilul
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: sărut o frunză a utilizatorului Stanescu Valentin
"sarutul in aceste imagini este aproape ritualic, un ritual de multumire si plecaciune in fata…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Valenta: sărut o frunză a lui Stanescu Valentin
cu 19 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipă-i frunzarelor de vis a utilizatorului gabriel cristea
"Foarte frumos omagiu! Odihna vesnica! "
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Risipă-i frunzarelor de vis a lui gabriel cristea
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Risipă-i frunzarelor de vis a lui gabriel cristea
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Țara mea a lui ovidiu
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog O zi nepereche a lui Costel Zăgan
Miercuri
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către nicăieri a utilizatorului Monica Pester
"Iertați, nu am văzut originalul."
Miercuri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către nicăieri a utilizatorului Monica Pester
"oricum, originalul era fără opal !"
Miercuri
PERJU LAURENTIU VIOREL a lăsat un comentariu pentru Grig Salvan
"Vremea de dus să fie cât mai târziu.Toți avem această soartă, mai ușoară sau mai grea…"
Miercuri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Ultimul joc a lui Grig Salvan
Miercuri
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec la răscruce a utilizatorului Grig Salvan
"Excelent! Sunteți pe calea cea strâmtă. "
Miercuri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Cântec la răscruce a lui Grig Salvan
Miercuri
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în vis te mai văd... a utilizatorului Grig Salvan
"Frumos! Ușor aritmică, dar pun un semn de carte."
Miercuri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către nicăieri a utilizatorului Monica Pester
"Ok, noaptea se schimbă schimbările ...               …"
Miercuri
Lui PERJU LAURENTIU VIOREL i-a plăcut profilul lui Grig Salvan
Miercuri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor