Țara făgăduinței

[Monica Pester]

Prin cercul Oglindă privesc înapoi 

În cercul Speranță, în cercul din noi

Prin bezna-lumină, să urc, să cobor?

Mă-ncumet în vise și visele dor.

Sunt fluturi pe plajă, se-neacă un om

Macondo-i departe, mi-e teamă s-adorm

Închideți apusul, ne-ntoarcem în mit

În locul în care se moare subit.

În locul arid ce se umple treptat

Cu zidul ce crește pe un pătrat

Preface văzduhul în limbă de jar

Scuipând focuri albe, fără habar.

Dar Timpul mă uită, iar cercul, încet,

Se strânge în taină, mult prea suspect

Se termină greul, începe un greu

Departe, aproape, Macondo-i al meu.

[Mihaela Popa]

admirabil!

[Monica Pester]

Mulțumesc Floare pentru vorbe frumoase.

Și ție, Mioara pentru emoția creată .

Dan, ești un critic penetrant în observații. De data asta, mi-ai făcut un mare bine prin aprecierea poeziei mele.

Îți mulțumesc !

[Monica Pester]

Pe Garcia Marquez îl iubesc  de mult timp . Mi-ați reamintit minunata lui poezie și am avut aceleași tresăriri ca atunci când am citit-o prima oară .

Și m-am scufundat iar în magica lume a veacului de singurătate, a dragostei ăn vremea holerei,  cărți care mi-au umplut sufletul de o realitate absolut magică, de o uimitoare și translucidă frumusețe. 

Nu pot decât să vă mulțumesc pentru acest profund periplu emoțional, dle Katin !

[Mihai Katin]

Poemul «Păpuşa» a fost compus de Marquez după ce a fost diagnosticat cu cancer. El a trimis aceste cuvinte celor mai apropiaţi prieteni, ca un semn de rămas-bun, ca o radiografie a unei vieţi frumos trăite.

„Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă
că sunt o păpușă de cârpă,
și mi-ar dărui o fărâmă de viață,
probabil nu aș spune tot ce gândesc,
dar cu siguranță aș gândi tot ce spun.
Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează,
ci prin ceea ce semnifică.
Aș dormi puțin și aș visa mult,
deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii
pierdem 60 de secunde de lumină.
Aș merge când alții se opresc,
m-aș trezi când alții dorm.
Aș asculta când ceilalți vorbesc,
și cum aș mai savura o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață,
mi-aș pune haine simple,
m-aș întinde la soare pe burtă,
dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.
Doamne, dacă aș avea o inimă,
Ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață
și aș aștepta să iasă soarele.
Aș picta pe stele un poem de-al lui Benedetti,
cu un vis al lui Van Gogh;
și un cântec al lui Serrat ar fi serenadă
pe care aș oferi-o lunii.
Aș uda trandafirii cu lacrimile mele
ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor
și sărutul vindecător al petalelor.
Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață
nu aș lăsa să treacă o zi
fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat
că el îmi este cel mai drag
și aș trăi îndrăgostit de iubire.
Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc
dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească,
neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.
Unui copil i-aș da aripi,
dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.
Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea,
ci o dată cu uitarea.
Am învățat atâtea lucruri de la voi, oamenii.
Am învățat că toată lumea
vrea să trăiască pe culmea muntelui
neștiind că adevărata fericire este să urci panta.
Am învățat că, atunci când un nou-născut
strânge în pumn pentru prima dată
degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să-l privească pe altul de sus
numai atunci când îl ajută să se ridice.
Am învățat atâtea lucruri de la voi,
dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc,
căci din nefericire, când mă vor pune în cutia aceea, o să mor.
Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oara când te voi vedea dormind,
te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu pazitorul sufletului tău.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă,
ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta,
aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data și încă o dată până la infinit.
Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea,
aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.
Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine,
dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne,
mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân.
Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești.
De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, căci dacă ziua de maine nu va ajunge niciodată,
în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință.
Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine,
spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și trateaza-i bine,
ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima.
Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine”.

mai  pot adauga  ceva?...sa auzim numai  de bine!

[Mioara Manoilă]

Superb! 

[petrut dan]

Un poem reușit, bun de recitat în orice țară și, probabil, în orice limbă, mi-a plăcut mai ales că indiferent dacă e greu sau nu, departe, aproape rămâi în posesie!! Cu drag!

[Floare Arbore]

un poem admirabil. sincere felicitări dragă Monica.

[Monica Pester]

Ma bucur din suflet!!

Mulțumesc frumos! Mai mult, ce-as putea spune??

[Vasilisia Lazăr]

Ce poezie frumoasăăăăă! Plină de nerv. Deși n-are legătură, parcă mi-amintește de Păunescu. 

Sunt fluturi pe plajă, se-neacă un om

Macondo-i departe, mi-e teamă s-adorm

Închideți apusul, ne-ntoarcem în mit

În locul în care se moare subit.

Superb! Mi-a plăcut tare.