Precum au prezis proorocii,

toamna își numără bobocii,

eu... îmi număr inorogii!

Unul, doi... o mie, nouă,

câte stele în mine plouă?

Trupu-mi nu se împotrivise

pre când doruri, pre când vise

au bătut la porți închise...

De-au făcut cale întoarsă,

vina mea cine mi-o toarsă?

Unde mi-au ascuns fuiorul

din care țâșnea fiorul

ce-l trimise căpriorul

cu parfum de flori de munte

pus în cornu-i de pe…

O ceață densă vălurea vărsarea,

de parcă munți de cretă creșteau necontenit;

ocean de așteptare mi-era timpul

curgând pâclos prin venele de fluviu,

iar plajele pustii, cu cioate slute, - loc de murit.

mugur de clepsidră

ars de soare

pătruns până în gene

de-albastrul infinit

te-ai zămislit bătrân

stingând copilăria

pe-un munte de…

Privind

mărunţişul de ani rămas,

gândesc că îmi ajunge

de un cal bălan

sau un…

închină-te

închină-te sângelui focule

în el

am așezat norii mei creatori

iar miezului

i-am dat gustul exploziei mele dintâi

de care n-are voie nimeni

să-și apropie buzele

închină-te

închină-te durerii lumina

din ea

se va vărsa luciul tău final și definitiv

pe care îl vor numi…

Cum n-a mai făcut-o altul, dădu glas durerii mute,

Neînţeles şi alungat, renumit poet de curte,

Fost-a vocea naţiunii pe când se zbătea în glod,

Vocea noastră, vocea sfântă a mulţimii de norod;

Când zăceam în adormire şi puşi cu botul pe labe

De regimul cel tiranic, sfioşi şi cugete slabe,

El  dintre toţi s-a ridicat şi-a înălţat temerar

Steagul nostru-ntru dreptate şi ar face-o astăzi iar

Cu aceeaşi îndârjire şi mai presus…

     Ce straniu adagio surprind

     În stropii de ploaie greoi

     Măsoară timpul se întind

     Pe geam se prelinge șuvoi

     Frunzele-s prim-balerine

     În văzduh pe rând se rotesc

     Vântul ușor le menține

     Pe-un final andante sfârșesc

     Trist e covorul cromatic

     Sub ploaia ce-l bate…

Asta-i strigător la cer, urlă întruna nerozii,

Semnat-au ca ochii-nchişi, pe liste punând şi plozii,

Ba şi morţii-ntru vecie, toţi sfinţii din calendar,

Căci trebuia ca tătucul să iasă în frunte iar;

Votară-ntr-o veselie unul şi-acelaşi satrap,

Şi acum, văzând isprava, îşi smulg şi părul din cap;

E tardiv, le-aş spune eu, dar mi-e teamă că nebunii

M-ar pune, sigur, la zid, din lanţ dezlega-vor câinii

Să mă sfâşie-n bucăţi,…

În mine-aleargă zilnic un ghepard,

Ce-şi sfâşie fără de milă prada;

Când visul şi abisu-n vene-mi ard,

Mă ţine-n viaţă numai escapada.

Pe ţărm de slove nu mă tem de foc,

Din bucla minţii-mi fulgeră cuvinte;

Cândva făcut-am haltă în amoc –

Mă bălăceam în izuri de morminte.

Un biet vâslaş cotind spre Aheron

Cu osul clipei săgetat de frică,

Eram strivit de propriul meu cocon,

Simţeam în rană cerul cum…

Tăcerea ta e moartea mea în sunet.

Tot sufletul e-un plâns fără ecou.

Rabdă-n zadar un fulger fără tunet

Iar ploaia e-un suspin făr-un răspuns.

Se stinge-un vis - ninsoare în tăcere.

Uitarea e infernul ce-a…

Mi-e dezinvoltă pana, acum, când e târziu,

s-a stins în mine focul, și totuși, prea devreme

am pus hotar tăcerea fiorului ce viu

stârnea un suflet rece cu zborul din poeme.



Prin vasta depărtare se rătăceau iluzii

sporind în frunza moale nervura unui vers,

am spulberat în treacăt, poetica-n confuzii

și am clădit o lume din ce-a rămas neșters.



Cu îndoieli alături am conceput profan

când pe întinsul verde plantam câte o…

doi cai de cretă scandinavi

trag de șareta mea cu scuze;

tristețea ochilor bolnavi

aș exila-o-n betelgeuse...

și tot așa  singurătatea,

aprinsă-n zâmbete de claun,

cu toată sensibilitatea

aș duce-o-n cer pe…

te poți împotrivi serilor să coboare

cu turma de stele

pe umerii mei

o dată

de două ori



și să clădești cuib păsărilor

cântătoare

în arbori de lut…

vecinul meu a ridicat o vilă
patru camere la bloc
erau mult prea puţin
pentru patru persoane
copiii-s azi plecaţi în lume
America, Spania (importă)
şi de câteva luni bune
vecinu-i mutat în chirie
vila e „De-nchiriat”

o frunză îmi plânge pe umăr...

a căzut din copacul ce încă mai ţine

umbră amintirilor răsărite

printre fire de iarbă...

atât de cuminți au devenit diminețile,

doar cafeaua devine obraznică

în ibric şi mă strigă...…

Un caier de vânt - pe pământ -,

cu-opinci și suflet de sfânt,

Ieri am trădat o frunză ascunsă într-al meu gând,

caii pictați pe-o pânză mă întrebau, la pas mergând,

cum s-a întâmplat să fiu chiar eu un trădător violaceu

ce are în gând sânge ichor și în inimă dor incolor…

Le-am dat răspunsul în otavă, s-o rumege la ceas cu cuc,

c-a mea inimă de lavă fiartă în strai de eunuc

a iubit a frunzei umbră dar căzut-a în vraja-i sumbră

când din ea încep să cânte amintiri învinse în trânte…

Eu însămi…