Cum n-a mai făcut-o altul, dădu glas durerii mute,
Neînţeles şi alungat, renumit poet de curte,
Fost-a vocea naţiunii pe când se zbătea în glod,
Vocea noastră, vocea sfântă a mulţimii de norod;
Când zăceam în adormire şi puşi cu botul pe labe
De regimul cel tiranic, sfioşi şi cugete slabe,
El dintre toţi s-a ridicat şi-a înălţat temerar
Steagul nostru-ntru dreptate şi ar face-o astăzi iar
Cu aceeaşi îndârjire şi mai presus cu tărie,
Ca să afle împăratul şi ca tot natul să ştie
Că nu e singur pe lume pentru-a-nfrunta uragan...
Curajos creşte plămada şi sporeşte an de an;
Ca el nu ştiu dacă însă pe-acest pământ s-a mai naşte,
Întru memoria sa plecăm fruntea ca la moaşte,
Şi vă chemăm, dragi români, să-nălţăm din nou stindardul,
Precum a făcut odat’ fără de pereche BARDUL!!
Adaugă un comentariu
Studiu și iar studiu! Când scrii în vers clasic, nu ai voie să nu cunoști teoria prozodiei.
Ideea este lăudabilă, realizarea, din păcate, modestă.
Versuri puerile.
da Coza
Știu că nu vă veți supăra pe mine, dar mai e de lucru la metrică, ritm...
Cu drag!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE