Dansul soarelui

[Gabriel Cristea]

Zorii mirosind a cetini își desfac căușul nopții și

în palma dimineții sângerează bob de aur.

Încolțește răsăritul în ținuturi de balaur!

Munții, umbre își despică din ponoare și zănoage,

când o rază îl vestește: ,,Sfântul Soare, Sfântul Soare!''

Toți muntenii-n jur de focuri calcă jarul în picioare,

coborându-și negre cușme - vine Domnul!

 

Mutu-și pune masca hâdă, iar fârtații, la opincă,

leagă zurgălăi cu ciucuri - curcubeie după ploaie-,

înhămați ca șargii cai, cu betele sîngerii,

iar la gât - măceș-mărgele, arămii.

Junii-aduc chiupuri cu apă din cișmele de argint

și le sparg în nouă locuri, unde umbre iscodesc.

Cu ciomege țintuite, arătând spre Răsăritul,

spun descântece de taină:

,,Usturoi-în-patru-foi, brânca-ursului, trifoi,

alungați de pe pământ noaptea cu strigoi!

Flori cu sânge de smicele, auriu de micșunele,

lepădați-ne de ele - Ielele-Frumoasele!''

 

De sub piscuri fierăstraie își arată,-n pace, Sfântul,

câte-o rază, câte-o rază ...

,,I-auzi ună,...i-auzi două,...i-auzi tri'',

și hora-ncepe cu bătutele domoale

- meandre line de izvoare -,

spulberând scântei din jaruri.

Cetere purtate-n vânturi își înalță cânt măiastru;

fluiere și tamburine se întrec în iureș aspu.

Iar, nervoasele pâraie,  fulgerând printre posade,

se revarsă în cascade cercuri, cercuri - respirații sacadate...

,,Uite-așa, uite-așa, iute-așa călușul zboară!''

se-aud pașii - zbuciumații -

ca un ropot de copite, rotunjind bătrâne brâne

și-adâncind poteci solare.

Chipul Soarelui se-nalță, aninat pe buza lumii;

cercul horei se-ntețește ca vâltorile nebune:

Sar pe aer, bat pământul, se amestecă-n culoare

și plutesc - albe petale - în descântece păgâne,

când șoptite ca un susur, când strigate ca un șuier.

Vocile se întretaie cu ecouri răzlețite ce revin din negre-abisuri.

,, Unde-i timpul?, unde-i noaptea?, unde-i moartea...moartea...moartea?,

se întreabă călușarii, lovind bâtele de stânci.

Și, căzuți sleiți pe brânci, scormonesc adânc pământul.

,,Uite-aici,...uite-aici,...uite-aici, ba nu i-aici'',

murmură cu osteneală, îngropându-și țintuite,

vremuri, nopți și zbor de iele.

 

Bradul cetina-și coboară, mângâind țărâna smulsă

și-astupând rana ce doare - ca un fiu ce-și țucă muma.

Seara iar se înfioară, când balauri ies să zboare,

iar călușii - jucăușii - nălucesc prin vii izvoare,

prefăcuți în ierburi verzi, tainic să-și sărute huma.

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc pentru apreciere, domnule da Coza! :)

[Ion Lazăr da Coza]

M-ai vrăjit.

Pauze după virgule.

da Coza

[Gabriel Cristea]

Camelia Ardelean, imperfecțiunile sunt subiective - ceea ce rămâne este atmosfera în care intri. Mulțumesc! 

[Camelia Ardelean]

O atmosferă magică! N-am mai văzut imperfecţiunile, m-au captivat imaginile! :-) 

[Mihaela Suciu]

Nu-i bai, mă pricep să plimb ursul şi dacă vrea muşchiul meu, îi pun şi coadă. :))

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc, Valeria Merca! Mă bucur că ți-a plăcut!

[Valeria Merca]

Fascinant! Feeric!

Am citit cu admirație.

[Gabriel Cristea]

Mihaela, eu înțelesesem - ursul! :)) Eu nu sunt serios!

[Mihaela Suciu]

Gabriel, eu vorbesc de curs iar tu de joacă. Sunt femeie serioasă! :)

[Gabriel Cristea]

Mihaela, sigur se mai joacă și prin ținuturile carpilor-frumoșilor! :)