Gânduri firave,

emoționate de toamna din priviri,…

l-am lăsat să zboare în înalt. Să (mă) privească

de undeva de sus. Eu am obosit. Stau aşezat,

culcat

pe o piatră

cu palmele strânse căuş

să-mi susţină privirea spre el. Aştept să-şi apropie

(în)depărtarea.

Să-şi odihnească aripile pe umerii mei

sau

“norocul” să-mi cadă pe frunte,

să-mi dea putere,

pe faleza cerului, să alergam, să ne (cu)prindem în braţe,

în punctul acela

unde…

Pentru haosul surmenat de marile întrebări

pe care Dumnezeu le-a populat cu

îngeri păzitori de stângăcii îndărătnice,

cerul este o halucinantă

cultură de cânepă destrămându-și rădăcinile

în putred miros de păianjeni la pândă

prin ungherele nepătrunderii.

Aș putea să aud cum se sfarmă

vertebrele somnului

între mandibulele viselor trase de urechi

pentru risipa de energie nesupusă arderii.

Mușchii bătrânelor…

Mâini aspre prăvălesc al tăcerilor munte

în ecoul poemelor, inimi frânte și seci

suspendate-n candoarea cuvintelor rupte, 

răsădesc flori-de-colț pe abrupte poteci.



Iubirea e scribul care umblă prin sânge,

cu fiece pas se-adâncește-n idei,

abisuri de gând le răzbate și curge 

pe făgașul ce-ntoarce din drum semizei



ce își poartă coroana pe frunți răscolite

de patimi (durerea e freamăt, niciodată…

De-i toamnă faţa lunii, pe cetini adânceşte,

Departe,-n orizonturi, în plumburiu răzbate,

În coame-s desfrunzite, şuvoaie-s adunate;

Un timp, în anotimpuri, cuvântul desluşeşte,

Coboară goală noaptea din bolţile-nstelate.

De-i galben chipul lunii, secunda se aşază,

Pe fagii-nalţi prelinsă-i ca fiara-nsângerată,

Se-ascunde în căuşe de ape adunată,

Când lăcrimează vulturi şi ghearele-şi curbează,

Se-mbracă-n brume plânse o…

Adun deşertul dintre gânduri

şi râuri repezi de sub gene,

disloc planetele din rânduri

când plouă-n tristele refrene.

Arunc cu stele reci prin valuri

dacă la ţărm e prea târziu,

să-mi pierd destinu-n idealuri,

să te ador, să nu te ştiu.

Mă duc păcate dragi în noapte

visez păduri cu brâu de foc,

când plâng măceşele necoapte

în ramuri fără de noroc.

Încerc să-mi amintesc de soare,

de colţul meu cu cer…

bucuria pe care-o simţi când eşti ACASĂ

îţi ia sufletul de mână

şi te poartă hoinar prin grădina bunicii

îţi face scrânciob din vise şi tei înfloriţi

te-nvaţă cum să creşti duminica-n palme

rugi şi cireşe perechi

uneori te lasă să-nserezi la gura sobei

cu obrajii plini de poveşti

alteori te-nalţă din iarbă

înger desculţ până-n fluturi

să-nfloreşti păsări albe...

nu scurge de vis firul ierbii

şi…

Dacă aş mai fi eu cea de ieri

m-aş întoarce

să împart cu tine nopţile

pârguite  de plăceri

până ce ziua firul îşi toarce

tras din coama dimineţilor albite

când somnul curge

seva îmbrăţişărilor

cioplind vise în tinereţea trupurilor

Dacă aşa mai fi eu cea de ieri

te-aş respira

mireasmă…

Aici, acolo, pretutindeni

Te simt al fluturilor,…

Imi avertizez con

fraţii bântuit de inspi

raţii am compus o e

rezie(Dar credeam că-i…

cu o inimă de cerb

sânge albastru îi curgea din coarnele rănite

zgomot de pasăre măiastră

îmi invada auzul

ape de argint se închegau în luminiş

acolo unde îmi făceam rugăciunea de dragoste

în capela unui alt început

doamne şi ce vară cu mesaj

lipit de frunţile prea înfierbântate

prea aglomerate

cum arhiva timpului

din care am extras cu forcepsul

corpul inspiraţiei

cu un contur prea mare prea…

într-o clipă. În clipa noastră. A mea

şi a Sufletului. Nu ştiam să o măsor.

Nici eu, nici el. Doar ipoteze

izbucneau

din pieptul nostru

pe care mintea nu le înghiţea şi timpul. Da.  

Timpul

nu venea

să ne spună că acea clipă

îşi are începutul în pata de roşu de pe cerul meu.

Albastru

nu poate  

fi (cu)prins în niciun sfârşit.     

uimeşte-mă

gângureşte-mă

în urechea stângă

unde am strâns

cuvânt fără cuvânt

din poemul tu

ce nu…

O sete nebună îmi este de viaţă,

o ploaie de griji mă sugrumă,

sălbatic mă poartă prin ceaţă

nimicul ce zilnic mă-ndrumă.

Potecile sunt în iarbă ascunse

cu paşii rămaşi în praful murdar,

iar palmele-n riduri pătrunse

îşi caută clipa pe-un zid funerar.

Se simte aievea mirosul de tine

când plouă pe-un soclu de flori,

pândesc încordaţi fiorii în mine

să plece uitarea cu totul în zori.

O sete…

sună ceasul pentru încă o dimineaţă

păpuşii din cârpe îi este frică de întuneric

citeşti pe ascuns

ungând paginile cărţilor împrumutate

cu mirul scurs din lacrimi

şuieratul locomotivei te găseşte

într-o gară

stând pe bagajele bunicii cu inima descusută

este fascinant să joci şotron

la unu jumătate noaptea

cerşetorul din colţ îţi întinde

o bucată minusculă de cretă

în schimbul colţului de pâine rupt

tu sari…

S-au mătuit de mult ferestrele ştiute,

Din sufletul ce-şi suie dorinţa către cer,

Răsună rugile prin temple vechi pierdute,

Tălăzuind mirosuri de smirnă şi mister.

Cheamă Domnul in glas uşor  de alăută,

Cu sunet  blând armonic prelins în trup de lut,

Ne aduce tainic priveliştea ştiută, 

A unui ev ce a fost sau doar ni s-a părut.

Vibrând în noi atunci cuprinşi de tinereţe,

Pluteam semeţi, idei în zbor de…

iertarea e un exerciţiu

de ascuţit pasul şi pântecul sufletului

scurgi sudoarea din visele sterpe

şi rămâi cu zâmbetul agăţat in zadar

pe alei poţi culege

somnul copacilor rupţi

mai aproape de paşi însă,

asfaltul nu e decât un detaliu 

de a despărţi cotidianul pe treceri

seamănă uneori cu viaţa

când îşi împarte poveştile pe anotimpuri

unele sunt iubiri neâmblânzite

altele doar simple permisiuni la zbor

numai Dumnezeu poate să…