Methexis

[Agafia Drăgan]

S-au mătuit de mult ferestrele ştiute,

Din sufletul ce-şi suie dorinţa către cer,

Răsună rugile prin temple vechi pierdute,

Tălăzuind mirosuri de smirnă şi mister.

 

Cheamă Domnul in glas uşor  de alăută,

Cu sunet  blând armonic prelins în trup de lut,

Ne aduce tainic priveliştea ştiută, 

A unui ev ce a fost sau doar ni s-a părut.

 

Vibrând în noi atunci cuprinşi de tinereţe,

Pluteam semeţi, idei în zbor de vulturi beţi 

De-a clipelor noastre fluidă frumuseţe,

Pictând pe aripi  doar albastre dimineţi.

 

Azi trupu în care ieri amiezile-au apus,

Între acum şi apoi se îndoaie supus.

Doar gândul mai cutează la culmi semeţe,

În noi dorm columbi în lut de tristeţe. 

[Ion Lazăr da Coza]

Da, e mult de lucru. Te hotărăști asupra ritmului și doar pe el îl folosești într-o poezie.

Mesajul e interesant, metafore frumoase.

da Coza

[Sofia Sincă]

Ana a spus tot ce era de spus, Agafia. Poezie necesită modificări multe. O formare în același ritm, altfel șchioapătă. Las-o așa și mai bine faci alta. Îți alegi ritmul în care vrei să creezi și-l respecți.

Semn de trecere.

Sofy

[Angi Cristea]

Deosebit versul conclusiv:,,În noi dorm columbi în lut de tristeţe. "

[Agafia Drăgan]

Mulţumesc! Întradevăr ceva nu sună bine aici, strică ritmul. Am înlocuit albele cu albastre, poate e mai bine. La poezia clasică adesea pierd ritmul, m-am ferit până acum să postez poezie clasică din acest motiv, dar o voi face de acum, am convingerea că pot primi ajutor acolo unde eu nu sesizez abaterile, de la oamenii de aici pe care îi admir şi stimez.
Cu preţuire,