Câte vieți

[Monica Pester]

Am coborât în centrul Pământului

să-mi caut steaua, steaua care m-a părăsit.

Mă transform într-un ghem de relații

neîncepute, nedigerate, neterminate

Poate pentru că viteza cu care respir întrece

furia vântului de Miază-zi și chiar

 a avatarului din Calidochia,

calare pe un inorog înaripat.

Te uiți la mine ?

Privește adânc, vei scoate toate poveștile antice

din vremuri demult uitate și

 mă  vei întreba  despre ele,

 iar eu îți voi răspunde, nu știu.

Pentru că nu știu, am trăit mult prea multe vieți,

întotdeauna însă, neatent și în grabă.

Știam că trebuie să descopăr cât mai mult

de la fiecare întrupare dar uitam mereu că

Timpul se comprimă constant și sigur.

Căutam mereu rezolvări rapide,

chei ale problemelor,

dar nici măcar moartea cu arsenalul

ei întreg de dezlegări nu m-a lămurit.

Moartea este prietena aceea a noastră

care vine mereu nechemată ca să te trimită

din nou la șlefuire.

Probabil că, vine o vreme când îți

este dor și de astfel de prieteni . . .

Aaa, uite, mi-am găsit steaua, era cum bănuiam 

în centrul Pământului

Steaua mea avea însă la ea, cheia destinului

cu care mi-a accesat codul inimii.

Așadar, la drum , viață !

[Monica Pester]

Mulțumesc pentru răspuns, dle Valentin, chiar dacă vom crede că acele începuturi de drum de care vorbiți sunt vise, eu cred totuși că sunt reale, așa cum reală este multidimensionalitatea Universului.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, interesantă călătorie! Avem o singură şi sigură certitudine între a fi şi a nu fi! A fi, este acest acum, restul poate fi alt început de drum...

 

de-ar fi atât de uşor,

m-aş duce acum s-o implor:

ia-mă amico-n trecut,

mă-nvaţă ce-i de făcut!...