Ne citim unii altora gândurile

De pe buze,

Din ochi,

Din surâs,

Din respiraţia tăcerii,

Gândurile strânse în sfere de lacrimi,

Ori cele asemenea vrăbiilor

Jucându-se în praful din umbrele

Ce ne leagă,

Sau ne despart.

Ne citim cu sete şi dorinţă nefirească

 Semnele mâinilor,

Ale gurii, ale pleoapelor lăsându-se

 Peste tristeţi şi dezamăgiri,

Nu ne ajunge monologul…

lapte de singurătate

orgoliul ne duce

în teci de smarald

îmbrăcată

în ceață

pășesti sfioasă

plângând la hotar…

(A la maniere de Emil Brumaru)

Într–un  mic  târg  din tainica  Moldovă

Numit Dolhasca sau aşa ceva

Trăia un doctor ce punea în slovă

Poezii în rime  fără de perdea

El iubitor de fete tinerele

Le invita în patul său de fier

Să le înveţe versuri, din…

Nicicând noi nu vom fi străini...

Ne vom preface că, înveliți în umbre, colindăm

Prin suflete de frunze, ce și-au pierdut odihna

Odată cu risipa adierilor amare

Și larga spirală a căderii către rădăcini.

Dar pașii noștri vor avea același ticăit de inimi...

Vlăguiți de-atâta căutare-n vânt,

De-o parte și de alta a unui geam de toamnă,

Vom zăbovi pe cruda…

În răcoarea  dulce-a toamnei

Ce se-așază lent în oase

Chiar de sub căldura hainei

Serile sunt mai frumoase

Stau în prispa-mi, nouă toată

Și gândul fuge înapoi

Văd cum se deschide-o…

adesea

moartea e stăpână

pe cei numiți în șoaptă muritori

veni-va timpul cu pricină

și din plumb vor crește flori





nori de noapte-n cer se suie

vestitori de vremuri sumbre

iar din bezna albăstruie

scapă bulgării de umbre





ning zăpezi

fără de urmă

întru negru se întorc

unduind pământul curmă

șerpi cu limbile de foc





lung vibrează vocea nopții

plumb în serenade sună

istoviți…

Cutremurat își varsă-amurgul peste zare pânza,

O învelește-n noapte pân-la ceas de auroră,

Iar vântul își fluieră mâhnirea lui sonoră 

Printre mestecenii ce-și scutură în iarbă frunza. 

Luna și-a proțăpit în culmi mărgeanul,

În largul râu al înserării, cu sclipiri exultă.

În depărtare, un lup își tânguie aleanul,

Zadarnic plâns, că Luna nu-l…

Mi se făcuse dor

de-o ceapă spartă-n palmă,

de brânză închegată-n vatra stânii

și de-o cinzeacă,

s-o beau ștergându-mă cu dosul mânii;

De dor de brâne și pastramă…

Pe scena care-ntr-una se rotește

În piața mică, veșnic înțesată

Unde sosește bâlciul și se-oprește

În fiecare an, la aceeași dată

Vin dansatoarele cu castaniete

Într-un varieteu complet  de cinema…

ochii prea dornici zilnic se-nchid
morile gândului seacă de vid
muzica aștrilor n-o mai ascultă
bărbatul mort de inimă multă...

sângele roșu zilnic se pradă
firul tăiat nu se mai toarce
pasărea serii căzută în stradă
la cuibul ei nu se mai întoarce...

pentru noi

oamenii aceia simpli

născuți din țăranii

răpiți de pământ 

ori din muncitorii aceia 

plini de funingine

noi…

Când te-am văzut întâia oară dezbrăcată,

dezvăluindu-te misterioasă-n faţa mea,

am tresărit cuprins de-un tremur deodată

și-o teamă ireală-n mine se năştea.

Ai apărut în viața mea fără de veste,

învăluită-n aură de înger…

Nici nu mă pierd, nici nu mă regăsesc

Pe palierul minții nu găsesc 

Un mod prin care să-mi măsor calibrul,

Mă aflu într-un soi de echilibru

Cu milimetrul sau cu kilogramul

Ar fi un absolut în toate dacă gramul…

În fiecare zi
urc
câte-un
vers
din
Golgota

(Poeme infracționale)

Costel Zăgan

Stătea înmărmurit în trupul de statuie

Un Eros* nud și cu obrajii bucălați.

De pe o bancă-n parc, vedeam cum suie,

Pe capul cu zulufi, doi porumbei rotați,

Iar gându-mi rătăcea în cosmogonice păreri

Despre Olimpul plin cu zeități haíne,

Ce-au dat, dup-o chermeză, unui țânc puteri

Să-mpungă cu săgeți, să-mprăștie suspine.

Candid, își arunca spre…

Ce nu-ți voi spune, poate, niciodată

Sideful din inel îmi stă de veghe

Da, da, inelul care m-a vrăjit odată

Cu tine n-aș fi mers măcar o leghe

Se-ncolăceau o mie de cuvinte,

O mie de imagini fără rost…

Prințesă arabă, eu încă te-aștept

când mirtul își scutură floarea

și umbrele serii plutesc prin deșert

cu doruri ce-și caută calea.

În mine se zbat amintiri ce revin

pe aripi de vânt dinspre…

Mă duc să mor un pic de sărbători

Să-mi amintesc întreaga nuditate

A violinelor rămase și uitate

În târguri cu bătrânele viori

Să-mi iau și haina pentru orice risc

Când se-nserează ar putea să plouă…

fata din nord

gotic miraj

din țărm scandinav

răcoare de fiord...

nepângărită

floare de lotus

iris magnetic

azur ce palpită

spre nordice zări

merg iaht elegant

căutător de comori

pe nordice mări...

din…