Rugă ll

[Monica Pester]

În răcoarea  dulce-a toamnei

Ce se-așază lent în oase

Chiar de sub căldura hainei

Serile sunt mai frumoase

Stau în prispa-mi, nouă toată

Și gândul fuge înapoi

Văd cum se deschide-o poartă

Și ne cheamă pe-amândoi

Vis întreg sau colți de stele 

Se prăvale peste zare . . . 

Mă vor toate către ele

Eu sunt sau mi se năzare ?

Iată-n marginea de cer

Ca o mare castelană

Sunt și-acolo, cântând Ler

Lerui-i, Doamne, ce mai  toamnă !

-- Fata ce-o vezi în pridvor, 

Tot eu sunt, Mărit Părinte

Nu mai stă lângă izvor,

Doar plânge, e prea cuminte

Vreau să-i iau tristețea-n cer

Și s-o duc la mine, sus

Dacă Tu ești Leru-i Ler

Dă-mi cuvântul Tău presus

Și ajută-mă să-i fac

O cunună de mireasă

Și, Doamne, de-ți e pe plac

Du-o, Tu , la Tine-acasă