Azi nu mai sorb din veșteda fântână

Cu umbre vii și existențe mate,

Ci sap în mine după nestemate,

Plivesc de scame soarta cea păgână.

Azi nu mai stau pe margine de gânduri,

Sub felinare mute de-așteptare,

Ci, hăcuind himerele avare,

Reasamblez lumina pe sub scânduri.

Azi nu mai storc regrete din crevase,

Nici versuri noi din slove însetate,

M-adap cu ploi chiar și-n pustietate,

Extrag din ceruri…

Devenisem colecționar de ploi,

într-o vreme când strângeam totul

fără urme...

Nu voi mai lăsa stropilor

cu solzi de plumb

să-mi ucidă cuvintele,

înșirate pe firul subțire de rost...

Era un anotimp, din timp fără margini,

fără decantare, împresura gândul

rostit la începuturi.…

Între ieri și azi,

adiere de aripă,

gîndul ce nu devenise cuvânt,

spațiile dintre trepte frânte...

Ce mi-ai pus, Doamne, la capăt de rând,

darul sub pomul de Crăciun este biletul

de zbor spre înalt,

sau ogorul gata să încolțescă

semințele ce-mi germinează zâmbetul

De o parte…

Radiografie de vară

*licurici astral*

la căpătâi de ploaie

nor de melci

scanează seara

Epava

*licurici…

cad spre cer poeții

să fim mai aproape

îmi cereai apăsat tot mai aproape

pe coastele mele să-ți ridic biserică

de trei ori pe zi

să țin slujbă de iertare a păcatelor

la toate răscrucile…

Haiku (LIX)

Greier ţupăind

Din calea şacalului –

Noaptea-i mai neagră

Haiku (LVIII)

Pe luciul apei

Caii-popii fac cercuri –

Mai trece-o…

Nervii şi nervurile-ţi erau copaci
Iară ochii... asta nu-nţeleg cum faci
Erau doi mesteceni veseli şi dibaci
Nişte vulturi rasă nouă de gonaci

Pielea-ţi toată un covor sublim de maci
Peste-o lume mută de copii buimaci
Şi divina-ţi inimă de cotcodaci
Un etern sărut timid pierdut pohtaci

Şi dacă mi-aş scoate inima din piept

Ar fi mai bine? Printre flori – ruine,

Ce vis să mai aştept?

Şi dacă aş muri peste noapte,

N-aş mai vedea prea stinsele şoapte

Cum ţipă albastru?

Şi dacă mi-aş colinda vechile vise,

Demult, în mine închise,

Fi-mi va iarăşi lumină?

Şi dacă aş uita păsările moarte?

Naşte-se-va Phoenix din nou,

Din al cenuşei ou?

Şi dacă aş străbate în genunchi

Lumea…

 când doar eu te iubeam păcătoasă prăvălită în mit nu mai ești a mea tot mai mulți vin acum să se închine la tine și mai mulți cu rugi ori cu cruci pe tavan să-i binecuvântezi să îi vindeci de sine să îi vindeci de viață îți cer să le faci cunoştinţă cu God iar eu recunosc fără rușine gelos sunt pe moarte și cu drag i-aș omorî pe toți te-ai făcut sfântă pe neașteptate mânăstiri îţi poartă numele candelă şi nici măcar nu mai mă poți înjura dacă îți spun că în mintea mea ai rămas goală…

pacea se poartă azi în alb

cum cearşaful pe trupul unui mort

se aşază pe creiere

pe buletinele de ştiri

pe străzile capitalei

în care eşti cea mai frumoasă doamnă

ascult cum creşte tăcerea celor o sută de ani

de când mi-am spălat ochii

privind prin geam o…

Ştii, mamă,

viaţa are prea multe indicatoare, 

dar niciunul de întoarcere,

să mă ducă la naşterea mea,

să îţi simt plânsul de stea

să mai pot fi copil, 

când mă ţineai de inimă

să nu scap visurile.…

De ce-aş muia în călimară pana,

Când slova mi-e umilă şi necoaptă?!

Înaripat e cugetul ce-aşteaptă

Silabelor să le panseze rana.

Ţii vara-n pumni; ai mai urcat o treaptă!

Din dulce răsărit îţi umpli cana…

Sporindu-i  asfinţitului coroana,

Stingher, cuvântul se prelinge-n şoaptă.

Uimirea-n trup în zori de foc se cerne,

Fotoliul aurit îmbracă zarea

În poală, vers nescris  mi se…

E toamnă în lacrimi și-n rouă,

În frunze ce zac pe trotuare,

Se pitulă vântul prin scuare,

În noi amintirile plouă.

Se-mparte trecutul în două,

Cu vise de-acum voluptuare,

E toamnă în lacrimi și-n rouă,

În frunze ce zac pe trotuare.

Trec anii în haina cea nouă,

Iubirea se țese-n reluare;

Pășind pe candoarea ce moare,

Ni-s tălpile răni amândouă.

E toamnă în lacrimi și-n…

Se adună nori ruginii

 la orizontul răsăritului

 de secol a l mileniului trei;

disperarea și prigoana

cer adăpost sub acoperișul

omeniei și milei ;

li se închid porțile în față

se ridică în fața groazei

de întuneric

păduri de ghimpi

și munți de  neputințe

ape tulburi întunecă orizontul

incertitudini au împânzit ogorul

și nedreptate;

își aștern manta -colți neîndurați

știme…

puneai somnul pe note erai adorabil în cămașa de luni

știam că noaptea îți va fi oaspete

dar n-aș fi crezut că o duci pe brațe în turn

să-i arăți lumea cu zdreliturile mele de copil și tramvaiul pe care l-am pierdut într-o vară

și frunzele care au plimbat păduri către mare

și jungla care și-a ascuns urletul în sân

ziua de marți a trecut neobservată

miercuri ai plecat devreme la coasă

veniseră dealuri după…

Epilogul scării așezate în umbra timpului

Din vechiul nor rămas-a doar cenușă,              

Iar limpezirea are preț stabilit

Propus însă de cei ce stau pe tușă                             

Și n-acceptă o negociere. Cumplit!                        

Viața pe tocuri zace resemnată,              

Într-un popas pe-o coastă fără carduri

Și se gândește la ce-a fost odată...                     

Zâmbete calde…

prea puțină mescalină tac invers timpul vine amestecat tot ce am fost voi mai fi ce n-am fost sunt numai eidolonul prostuț spectator al daimonului care-mi proiectează amintiri din viitor cu tine încă nu m-am întâlnit dar în această mandală fractală insist să te aflu chiar dacă totul e o scamatorie cerebrală dintr-un multivers everett puțină mescalină și tac totul e înăuntrul tău dorm cu cineva care crede în locul meu că exist pentru tine vis într-un vis din alt vis

voi pleca
te voi lăsa
vor mai fi femei
limpezi şi unduioase
sau terne ca lutul fertil
luna martie nu ne mai găseşte
gleznele mele nu îţi vor mai fi pietre în colier
ochii mei nu vor mai împrumuta culoarea îmbrăţişării tale
sângele meu nu îţi va mai curge în suflet
strigătul tău va fi cer peste o altă lume
în care eu sunt  muşcătura dureroasă
a unei fiare
neîmblânzite