izvor

parte de iubire și blestem

nu noi am trasat

linii drepte străjuite de șuierul bătrânilor

nu înțelegi

iubirea se pierde în adâncul fântânii

unde izvorul doarme

nu-ți spun te iubesc

grâul ar încolți în puncte cardinale

iar cerul tău  albastru ar înfrunzi

în verdele crud

culoarea văzului meu

iubite

îți ascult vocea

grăind cuvinte în ploi de vară

privirea din…

inimă de sticlă

cum poţi fi aşa de fragilă

într-o clipă te poţi sparge

şi să plângi cu lacrimi

de sânge

inimă de piatră

cum poţi fi aşa de dură

fără pic de căldură

loveşti fără milă

şi să plângi cu lacrimi

de sânge

inimă cum poţi fii aşa albastră

într-o noapte…

astăzi am mers mai mult

ca în toate zilele



venele sufocate de umbre

şi de multe alte lucruri

s-au încins

între timp mă gândesc…

Cu o teamă vagă

să nu fie acuzat de ignoranţă,

picioarele i se opriseră,

rămăsese nemişcat.

Nu mai stăruia

asupra acestui gând,

îşi lăsase

amprenta asupra lui,

motivul de mirare în tot ce vedea.

Avea tot timpul în faţă…

şi chiar dacă mi-ar fi

cum

sau ce ar trebui

mai înalt

mai nimic

ori mai grav

care ochi să-l închid

            amândoi

            încet numărând

   ca de lepră bucăţi

   de mine mii

   strigăte înghiţite

   surâs zeflemea

   sau poate în numele cui

   lumina să o condamn

   pentru că te-am privit

   am urcat

   am urcat

  …

te chem precum camera  în care am locuit 

clandestin

ca să-mi înveţi sărutul



privește cum secundele se leagănă

 parcă ar fi gigantice femei cu sâni voluptoși



cum ne adunăm într-un punct

la capătul liniilor ondulatorii ca niște cătușe



nici nu știi cum arată un bărbat

pregătit să își topească creierul



cad în tine

să te ridic



în momentul acela zâmbești



îmi desfaci fricile

și-ți simt…

Dacă liniștea

zgârie norii tăcut

în zig-zag efemer

de frumos început

Dacă buzele-ți torc

a creste de zahăr

în glob de cristal

transparent candel

Dacă visul

doare frumos

intrând sacru

în fibrilații nocturne

cum?

Cum să mor…

În lipsa ta, nu sunt decât

un orb

care contemplă infinitul fără culoare

o voce neauzită, în căutarea cuvintelor

prin râuri, pe sub pietre

un chip fără memorie şi loc în spaţiu

păşesc cu grijă,

să nu mă izbesc de conturul trupului tău

de călător halucinat

să nu mă tai în spadele luminii

mi-e cald, mi-e frig,

dintii zăpezii se înfig în mine

şi trandafirii carnivori

mă-ntorc în…

Era prea greu să-i ghicesc gândurile atât de bine ascunse.

Mi-l închipuiam ca fiind un “Don Quijotte”, venit să mă

iubească.

Norocul meu prea mic şi ochii lui de vină, din clipa în care,

îmi mirosea trupul a miez de pâine aburindă.

Inertă visare…tragică imaginea suferindă,

ca nimicul pictat în atingerea udelor îmbrățișări.

Eternul plin,…acelaşi gol, începu să-mi sărute coapsele,

ca şi cum m-ar fi atins prima oară,

lăsând cel puţin…

Abia-şi mai ţine Slava ale sale
îngemănate săbii fără teci,
iar ochiul meu închis de-atâta jale,
cade-n abisul unor ceasuri reci.

Se iau la trântă pietrele-n izvoare,
rostogolindu-se spre podul blestemat,
duc zvonul dintr-o clipă de uitare,
că am murit… şi nu-i adevărat.

În lume sunt prăpăstii zdrobitoare
care te-afundă uneori pe veci,
sau poate, dintr-o adâncă-nfrigurare,
te scot la un liman, să te petreci.

TE-AŞTEPT SĂ VII!

Coboară de pe piatră-n primăvară,

să vezi cum mugurii pocnesc în flori,

cum fug zăpezile de soare iară

şi vin acasă cârduri de cocori…

Coboară de pe piatră-n plină vară,

s-auzi talanga oilor sunând,

să dormi măcar o noapte-n fân, afară,

în cânt de greier, stele strălucind…

Coboară-n dulcea toamnă de pe piatră,

Când carele scrâşnesc pline de…

Ca şi cum

ar fi susţinut în ceaţă,

mergea aproape la întâmplare

cu liniştea ce îl speriase

şi privirea care se pierdea

în întuneric.

Doar

nişte stele sclipitoare

luminau cerul

într-o mişcare confuză.

Avea impresia

că bătea pasul

pe loc…

Vino cu mine, să regăsim

la fel ca ploaia te cuprind- 

peste tot și în toate



amintește-ți de furtunile noastre 

 și de zilele  când eram un ochi 

cum clocoteau nopțile în mijlocul nostru

 fără  să  ne putem   atinge 

 

în ultimul timp mâinile tale fug pe pântecul meu 

oricât de întuneric aș face



tu știi cum și-a făcut luna halou în jurul degetelor 



să nu mă crezi mereu 



ascunde-te



reflexia mea râde și dansează ca o…

De e fluture

în zbor

tot ca dorul călător,…

Soarele mă împresoară şi cu inima-mi vioară

iată, aripile-ntind zările să le cuprind!

Cu iubire şi speranţă, şi cu multă cutezanţă,

cu dragostea lui în piept, săgeata spre-nalt îndrept!

Din zori până-n asfinţit ochii lui m-au însoţit.

Vedeam în lumina lor, bucuria mea din zbor.…

Cu mâinile pe urechi

fără să se lase distras

de lucrurile ce-l înconjurau

pe o grămadă de pietre

într-un gest teatral,

mintea lucra

ca şi cum s-ar privi cu proprii ochi,

ca şi cum ar fi căutat ceva în el

fără să reuşească

să rostească vreun cuvânt.

Se gândea

să dea aripi la picioare.

Nu mergea mai departe decât…

Sssst!

Fă linişte în nebunia mea!

Încerc să respir halucinaţii obsesive...

Vreau să rup firul legat de nevinovăţiile mele,

apoi să reconstruiesc pe fiecare urmă albă

un soi de univers, undeva, sub mine,

pentru fiara rănită în cap, ca ecoul urletului ei.

Fac ordine în lumea centrală cu ochii-n tavan.

Mă poţi ferici cu îndoielile tale!

Să mă desprind de trup,

să dau linişte întunericului,

înainte ca fiara să…

O secundă-n bob de rouă se topea în zi de vară 

Când zări, în lada veche, ceasul unei stări de seară; 

Ea gonea spre râuri limpezi, n-avea drum prin preajma lui ,

El - ceas prăfuit şi singur, ea, secunda nimănui……