şi chiar dacă mi-ar fi
cum
sau ce ar trebui
mai înalt
mai nimic
ori mai grav
care ochi să-l închid
amândoi
încet numărând
ca de lepră bucăţi
de mine mii
strigăte înghiţite
surâs zeflemea
sau poate în numele cui
lumina să o condamn
pentru că te-am privit
am urcat
am urcat
cu tine mi-am umplut venele
fără milă
mai mult şi mai mult
ce să mai respir
căzut de atâta sus
nici măcar noroiul
pantofilor tăi nu mi-a rămas
de ce
să îmi fie ruşine
gol fără zbaterea ta
dorită
sălbatică
mută
te-am avut cu buzele
cu visele cât să pot
de atunci
să mă mint
că n-ai existat
şi dacă mi-este atât
necruţător de tine dor
cui îi mai pasă
Adaugă un comentariu
cu multumiri
am urcat
am urcat...
înălțător poem
gina
Frumoase versuri! Mi-era dor de ele.
Bucuros de revenire.
Popas plăcut.
da Coza
multumesc, Sofy
Interesant şi inedit jurnal. Misterios, el transmite cititorului trăirile sufletului, confesiunea sa. Iubire neîmpărtăşită, iluzii, neputinţe, scrise ca nişte idei, ca şi când autorul nu vrea să dezvăluie tot. Sau doare şi scapă doar nişte gemete.
Îmi era dor de versurile tale Adrian.
Cu preţuire, Sofy!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE